Din grijă pentru craioveni. 3000 de craioveni au beneficiat de servicii medicale gratuite

Ana Maria Predilă
8 Min Read

Spital de campanie la Teatrul Național din Craiova. Trei zile. O adevărată desfășurare de forțe. Medici din toată țara care au muncit voluntar. Peste 3000 de oameni care au beneficiat de servicii medicale gratuite. Medici din toată țara au oferit 5.000 de consultații și investigații, dintre care peste 1.500 de ecografii cu ajutorul unor aparate de ultimă generație. Campania „Împreună pentru oameni” a fost organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în colaborare cu Primăria Craiova și Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

16 noiembrie. Ora 10:50. Pășesc în foaierul Teatrului Național ,,Marin Sorescu” și mă întreb dacă nu cumva am încurcat clădirea. Îmi trec mâinile peste ochi să mă conving. Nu, nu am greșit. Am ajuns unde trebuie. Întregul foaier este acum un adevărat spital, unde 30 de cabinete medicale găzduiesc oameni de toate vârstele. Peste tot sunt oameni. Dar nu este îmbulzeală. Semn că organizarea este ca la armată. La intrarea în clădire, o tânără mă întreabă dacă am programare.

Merg mai departe și mă văd scaunele ocupate de oameni care așteaptă liniștiți. Urc scările pentru a înțelege mai bine ce se petrece și dau cu ochii de un ecran mare pe care curge lista cu numele medicilor de la fiecare cabinet și numărul de programări disponibile.

Îmi fac curaj și mă apropii de unul dintre cabinete. Cabinetul de ecografie mamară. Este destul de aglomerat. Andreea se află pe unul din scaunele de așteptare, iar ochii ei mă ațintesc și pare că mă cheamă către ea. Înaintez și începem să discutăm.

„Am vrut să particip, fiindcă în primul rând este o oportunitate să te testezi gratuit, iar în al doilea rând este ceva nou și trebuie să profităm. Eu am programare la ecografie mamară. Cred că prin astfel de proiecte implementate în oraș putem învăța mai multe și să descoperim ceea ce se petrece cu noi, cu sănătatea noastră. Totul este foarte bine organizat”, spune Andreea Fică, pacientă.

316582831 854221186011351 7733612462947014621 n

În România, cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate la femei, această afecțiune reprezentând 16% din totalul deceselor cauzate de cancer. Mii de românce care suferă de cancer mamar sunt nevoite să se lupte cu lipsurile din sistemul medical. Problema este că în România pacientele descoperă boala târziu, atunci când șansele de supraviețuire scad și costurile din sistem cresc. Nu există un program de prevenție la nivel național, așa cum a fost gândit în alte state.

Îmi continui traseul și o întâlnesc chiar pe organizatoarea evenimentului. Ana-Maria Zamfir este medic primar chirurgie vasculară în Cluj. Cu o voce caldă îmi povestește că proiectul s-a născut în Cluj și inițial a fost dedicat doar femeilor.

„Ne-am gândit cam ce am vrea noi să ni se ofere și ne-am dat seama că de la o anumită vârstă femeile încep să se neglijeze și uită de sănătatea lor. Astfel, multe familii rămân fără mame sau acestea se îmbolnăvesc și nu mai pot face parte din viața lor. Ne-am hotărât ca de 8 martie să le facem cadou investigații gratuite. Au fost foarte multe cabinete de ecografii de sân, ecografii ginecologice și ecografii abdominale. La acea ediție ne-am dat seama că foarte multe femei aveau probleme. Am descoperit cancere, am descoperit afecțiuni foarte grave la anumite doamne, motiv pentru care am zis că merită ca toată lumea să beneficieze de acest fel de investigații și am lărgit paleta și la domni și la copilași. Am avut un proiect asemănător cu acesta la Bacău și apoi, pentru că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Craiova a fost foarte deschisă la propunerea noastră, am zis că facem proiectul acesta. Am fost deosebit de impresionată de modul în care UMF Craiova s-a implicat în proiect. Probabil că 3 zile de consultații nu vor mai fi foarte curând, dar 2 zile, în weekend sau o zi se pot repeta cu ușurință. Consider necesară repetarea unor astfel de acțiuni.”, a declarat Ana Maria Zanfir, directorul departamentului de sănătate al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

Peste 3000 de oameni au beneficiat de investigații și consultații medicale gratuite. Organizatorii spun că evenimentul fost un succes și că vor continua să îl organizeze și în alte orașe

,,Au fost anumite cabinete asaltate pur și simplu pe site, iar acesta în primele ore s-a blocat. La ecografia mamară încă din primele 30-40 de minute s-au ocupat toate locurile de pe site-ul <<Din Grijă Pentru Tine>>. Am fost foarte atenți și la cei care au venit fără programare și am încercat să rezolvăm fiecare problemă, în limita spațiului disponibil. Dorința noastră este ca cel puțin, până în 2024 , peste 20 de orașe din România să aibă ceea ce ați avut și dumneavoastră aici la Craiova”, a spus Dragoș Mușat, director de comunicare Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Medicii au oferit 5000 de consultații și investigații, din care peste 1500 de ecografii pe aparate de ultimă generație. Dr. Tudor Ovidiu este medic neurolog și a venit din Cluj că să ofere consultații medicale gratuite craiovenilor.

316553051 1071226363572568 178163633054994041 n

,,Adresabilitatea a fost destul de mare, oamenii au răspuns destul de bine. Probabil că era nevoie de intervenția asta pentru cei din Craiova și nu numai, cred că ar fi o chestie benefică pentru toată țara. Oamenii au răspuns destul de bine, au fost bucuroși că au putut să intre în contact cu medicul, să beneficieze de câteva sfaturi medicale. Marea problemă în România este lipsa de informație medicală, de educație medicală și lipsa locurilor pe care pacienții le pot găsi către medici”, a mărturisit Tudor Ovidiu, medic neurolog.

Prezentă la conferința de presă organizată în cadrul campaniei „Împreună pentru oameni”, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a anunțat un nou proiect important pe care Primăria Craiova îl va implementa alături de Biserica Adventistă Ziua a Șaptea.

„Împreună vom construi primul centru din Craiova dedicat atât persoanelor cu dizabilități cât și însoțitorilor acestora, un centru Respiro ce va asigura găzduire, îngrijire personală, hrană, îngrijire medicală primară, activități de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică persoanelor adulte cu dizabilități. Primăria Craiova a pus la dispoziție un sediu și materiale de construcție, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a adus muncitori din toată țara ca să îl reabiliteze astfel încât să fie funcțional de anul viitor. Tot în aceste zile au fost distribuite 2.000 de pachete persoanelor nevoiașe”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, edilul Craiovei.

Articol realizat de Elena Boruz și Răzvan Merfu, studenți Facultatea de Jurnalism anul I, UCV Craiova

 

Share This Article