Grădinița ,,Pinocchio” din Craiova a organizat, ieri, prima ediție a Târgului „Micii Antreprenori”, un eveniment care a adus în curtea grădiniței multă bucurie, atât pentru copii, cât și pentru părinții, bunicii. Scopul activității a fost acela de a încuraja munca în echipă și dar și dezvoltarea abilităților antreprenoriale.
Plăcinte, mere caramelizate, clătite, castraveți murați și limonada au fost printre produsele puse la dispoziție de micii comercianți. Ca toate să fie atrăgătoare, copiii au fost ajutați atât de părinți, cât și de educatoare. Fiecare grupă a avut amenajat câte un stand la care educatoarele i-au servit pe invitați. Gogoșile au fost deliciul evenimentului. Aici au avut loc și primele lecții de antreprenoriat. Cum ne vindem produsele? Cum facem să fie atractive? Ce înseamnă să oferi un produs de calitate? Copiii au învățat practic aceste noțiuni atunci când și-au vândut produsele la care au lucrat sau dimpotrivă, atunci când au dorit, la rândul lor, să fie cumpărători.

„Ideea a pornit de la nevoia de a realiza un parteneriat cât mai strâns cu părinții. Să îi simțim aproape, să-i implicăm în acțiunile noastre. Implicându-i pe părinți, îi implicăm și pe copii. Ne dorim să promovăm valori precum: cooperarea, munca în echipă. Părinții au venit și ei cu idei. Avem produse realizate de cei mici împreună cu doamnele educatoare, dar și produse realizate de copii împreună cu părinții lor, acasă. Este pentru prima dată când organizăm la Grădinița ,,Pinocchio” un astfel de eveniment și ne bucurăm că are succes. Copiii au fost foarte încântați. Acțiunea noastră face parte dintr-un proiect la nivel județean, ,,Festivalul Anotimpurilor” și am prevăzut câte o acțiune pentru fiecare anotimp. În decembrie avem un concurs de colinde, în martie ne-am gândit la un concurs cu desene”, a spus Alina Hoancă, director Grădinița ,,Pinocchio”.

Prima ediție a Festivalului Toamnei de la Grădinița „Pinochio” a creat amintiri atât pentru cei mici, cât și pentru familiile acestora. Părinții susțin implementarea unor astfel de proiecte și pe viitor.
„Ideea mi s-a părut foarte bună și cred că ar fi bine să facă și de Crăciun. Faptul că cei mici iau contact și cu părinți și cu alți copii este extraordinar. Este benefică organizarea unor astfel de evenimente în grădinițe și școli”, a spus Livia Golea, unul dintre părinții prezenți la eveniment.

Educatoarele au avut un rol foarte important și s-au implicat extrem de mult, pentru ca cei mici să își pună bunătățile la tarabă și mai mult să învețe primele lecții de antreprenoriat, dar și importanța muncii în echipă.
„Părinții au primit vestea cu bucurie, au colaborat în acest sens, aducând tot felul de produse. Cei mici au fost bucuroși la aflarea veștii, au fost implicați și astăzi (n.r miercuri) sunt la fel de curioși să vadă ce produse avem pentru a le achiziționa, pentru că este la mijloc o cauză nobilă. Este importantă o astfel de organizare și pe viitor pentru că acest proiect implică colaborarea între cadre didactice și părinți, dar și între părinți și copii. Deci, este un proiect de grup care ne dă roade”, a mărturisit Oprișan Zoica, educatoare la Grădinița ,,Pinocchio”.
Articol realizat de Elena Boruz studentă la Facultatea de Jurnalism – UCV Craiova
