Arsurile gastrice apar atunci când acidul din stomac urcă în esofag (tubul care transportă mâncare de la gură la stomac) și dau o senzație de arsură dureroasă în piept sau în gât, un gust acru în gură sau senzație de tuse. Sarcina, anumite alimente, alcoolul și unele medicamente pot provoca arsuri la stomac. Tratarea arsurilor gastrice este importantă deoarece, în timp, refluxul poate deteriora esofagul. Dr. Paula Ciucă, medic specialist medicină internă la Cardio Help, atenționează pacienții cu privire la frecvența simptomelor, persistența sau schimbarea acestora, astfel că orice modificare trebuie investigată, pentru a evita eventuale complicații sau instalarea unor afecțiuni grave.
Media10: Ce sunt arsurile gastrice și care sunt cauzele apariției acestora?
Dr. Paula Ciucă: Arsurile gastrice sau pirozisul, cum sunt denumite în termeni medicali, reprezintă o senzație de arsură pe care o resimte pacientul in epigastru (în capul pieptului) sau retrosternal (în spatele sternului) și este cauzată de diferiți factori. Se intalează, de obicei, după mese copioase, când stăm culcați sau aplecați. Ele apar în momentul în care conținutul din stomac ajunge în esofag, iar acest lucru se întâmplă atunci când acidul gastric din stomac irită musoasa esofagului din cauza unui sfincter esofagian care nu funcționează normal sau este slăbit. Arsurile gastrice pot apărea și în sarcină. Acestea se datorează tulburărilor hormonale care au loc în timpul sarcinii și, de obicei, dispar după ce pacienta naște. Cauza principală a arsurilor este reprezentată de mesele copioase, în special alimentele grase, tocate, prăjite, iritante gastric, care cresc aciditatea gastrică. Alt factor declanșator este reprezentat de medicamente, în special antiinflamatorii, blocantele de calciu, tratamentul hormonal cu estrogen sau progesteron. Efortul fizic intens, de asemenea, este un alt factor declanșator care crește presiunea în cavitatea intraabdominală. Stresul reprezintă și el un factor care influențează apariția arsurilor gastrice deoarece crește aciditatea gastrică.
Media10: Ce simptome prezintă o persoană cu arsuri gastrice?
Dr. Paula Ciucă: Pe lângă durerea specifică în piept, mai sunt și alte simptome cum ar fi: greață, vărsături, gust amar sau acru, balonare, flatulență, eructații, senzație de nod în gât sau de a înghite cu greutate bolul alimentar.
„Cea mai frecventă afecțiune pentru care pacientul se prezintă la medic este reprezentată de refluxul gastroesofagian”
Media10: Ce afecțiuni pot ascunde arsurile gastrice?
Dr. Paula Ciucă: Cea mai frecventă afecțiune pentru care pacientul se prezintă la medic este reprezentată de refluxul gastroesofagian, adică un conținut gastric care ajunge în cavitatea esofagului. Hernia hiatală este o altă afecțiune care se caracterizează printr-o deschizătură anormală la nivelul diafragmului și constă în pătrunderea unei porțiuni a stomacului din cavitatea abdominală în cavitatea toracică. Alte afecțiuni ce pot apărea în urma arsurilor gastrice pot fi: gastrita, ulcerul gastric, duodenita, ulcerul duodenal, cancerul de stomac, cancerul esofagian, infecția cu helicobacter pylori, afecțiuni biliare, în special calculii biliari. O altă afecțiune este sclerodermia, o boală autoimună ce se caracterizează printr-o creștere masivă a producției de colagen și care duce la îngroșarea vaselor de sânge, dar și a organelor și, implicit, a tractului gastroesofagian.
Când ne prezentăm la medic
Media10: Când trebuie să ne îngrijorăm și să ne prezentăm la medic?
Dr. Paula Ciucă: Un consult medical devine necesar atunci când aceste arsuri gastrice devin persistente și nu cedează la un regim alimentar adecvat sau la o medicație antiacidă. Există și câteva semne de alarmă pentru care pacientul trebuie să se prezinte la medic, iar acestea sunt reprezentate de: vărsături repetate, vărsături cu sânge, scaun cu sânge, dureri în piept care iradiază către umăr, transpirații abundente și dificultatea de respirație.
Ce investigații sunt recomandate
Media10: Ce analize și investigații recomandați dumneavoastră în această situație?
Dr. Paula Ciucă: Arsurile la stomac, care sunt ocazionale, nu necesită investigații suplimentare. În schimb, în cazul celor care persistă timp îndelungat, este nevoie să se facă investigații pentru a depista cauza. În primul rând, pacientul se prezintă la medic, unde poartă o discuție amănunțită, face un examen clinic obiectiv, apoi se trece la investigații paraclinice. Acestea sunt analizele de sânge sau din scaun, testul pentru helicobacter pylori. Radiografia abdominală și tranzitul baritat s-au înlocuit cu endoscopia digestivă superioară care poate descoperi o gastrită, un ulcer, un diverticul, un polip sau o tumoră. Acestea sunt cele mai frecvente investigații pe care le facem, de regulă, la toți pacienții.
Media10: Care sunt complicațiile ce pot să apară dacă nu tratăm la timp arsurile la stomac?
Dr. Paula Ciucă: Arsurile gastrice care persistă timp îndelungat trebuie investigate pentru că pot da complicații numeroase și serioase. Una dintre ele este esofagita, care crește riscul de cancer esofagian. Pot apărea ulcerații esofagiene, sângerări esofagiene, hemoragii digestive superioare, care sunt destul de grave, diferite afecțiuni paraneoplazice sau neoplazice.
„Mesele trebuie să fie fracționate, adică trebuie să consumăm o cantitate mică de mâncare la fiecare masă”
Media10: În ce constă tratamentul?
Dr. Paula Ciucă: Tratamentul este împărțit în: tratament igieno-dietetic și tratament medicamentos. Tratamentul igieno-dietetic se referă la schimbarea stilului de viață și la un regim alimentar corespunzător, adică să evităm mesele copioase, să evităm alimentele grase, tocate, prăjite, băuturile acidulate, cafeaua în cantitate mai mare. De evitat ar mai fi fumatul și alcoolul, pentru că ele cresc aciditatea gastrică. Mesele trebuie să fie fracționate, adică trebuie să consumăm o cantitate mică de mâncare la fiecare masă. Se recomandă trei mese principale și două gustări, iar ultima masă, cina, să fie luată cu cel puțin trei ore înainte de culcare. Greutatea să fie în limite normale, deci să se evite supraponderea și obezitatea, să evităm medicamentele, în special antiinflamatorii, pentru că ei produc cele mai multe probleme. Tratamentul medicamentos este indicat când aceste măsuri igieno-dietetice nu au efecte și se administrează în funcție de boala de bază. Cele mai utilizate sunt antiacidele, cum este Dicarbocalmul; inhibitorii de pompă de protoni, cum este Esomeprazolul, Omeprazolul, Pantoprazolul; protectoare gastrice, care se referă la preparatele pe bază de bismut sau sucralfatul. În cazul în care se asociază o infecție cu helicobacter pylori se administrează o asociere de antibiotice împreună cu inhibitorii de pompă de protoni și cu un probiotic.
„Fără grăsimi, fără prăjeli, fără mâncăruri condimentate”
Media10: Cum putem preveni apariția arsurilor gastrice?
Dr. Paula Ciucă: Cel mai important este să avem o alimentație adecvată și un stil de viață sănătos. Trebuie să facem mișcare, cu plimbări ușoare care, pe lângă faptul că îmbunătățesc trazitul intestinal, detensionează organismul și îl eliberează de stres. Bineînțeles, cum am spus, menținerea unei greutăți normale, evitarea eforturilor fizice intense, dar, în primul rând, alimentația este cea care trebuie respectată și, ulterior, celelalte.
Media10: Ce mâncăm pentru a opri simptomele arsurilor?
Dr. Paula Ciucă: Pe lângă faptul că trebuie să avem trei mese principale și două gustări, cum am spus, cantitatea trebuie să fie mică, iar alimentele trebuie să fie cât mai ușoare. Fără grăsimi, fără prăjeli, fără mâncăruri condimentate, pentru că și ele provoacă arsuri. Le recomand pacienților un consum echilibrat, de fructe și legume, dar să nu fie consumate pe stomacul gol pentru că ele pot da aciditate gastrică. Sunt anumite fructe, de exemplu citricele, care trebuiesc evitate. Trebuie, de asemenea, evitată ciocolata pentru că și ea irită mucoasa gastrică.