Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție este diagnosticată în jurul vârstei de șapte ani. Copii cu această tulburare prezintă dificultăți în controlarea impulsurilor, executarea sarcinilor, menținerea atenției și astfel nu reușesc să performeze ca ceilalți. Conform statisticilor, între 2,5% și 5% din populația globală suferă de ADHD, afecțiunea fiind recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății. Modalitățile de tratament vizează adoptarea unor strategii de modelare comportamentală și prescripția unei medicații pentru ținerea sub control a simptomelor. Cum recunoaștem un copil cu ADHD, care sunt cauzele apariției acestei afecțiuni și ce metode de tratament există aflăm de la dr. Mirela Matican, medic primar psihiatrie pediatrică și șefa secţiei de Neuropsihiatrie Infantilă din Craiova într-un interviu acordat Media10.
Media10: Ce este ADHD și cum o recunoaștem?
Dr. Mirela Matican: ADHD este un acronim din engleză ce vine de la Attention Deficit Hyperchinetic Disorder, adică, în traducere românească înseamnă tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție. Copilul cu ADHD nu are răbdare să stea într-un loc, nu își duce sarcinile la bun sfârșit, este distras de stimuli irelevanți, face greșeli frecvente din neatenție și atunci nu performează conform capacității lui cognitive. Sunt copii care au o impulsivitate crescută, care acționează și după aceea gândesc ce au făcut. Ei sunt, de asemenea, și foarte sinceri. Îți spun: “Îmi pare rău, nu am vrut.” Sunt extrem de onești și, într-adevăr, nu au vrut, dar sunt ca pe un fel de scurtcircuit. Le trece gândul să facă ceva și o fac fără să mai filtreze acea acțiune.
Deficitul atențional este mai frecvent întâlnit la fete
Media10: De câte tipuri este ADHD și cum le diferențiem?
Dr. Mirela Matican: Există forma comună care reunește toate cele trei simptome nucleu: hiperchinezia, deficitul de atenție și impulsivitatea. Există, de asemenea, forma cu predominanța hiperkineziei și impulsivității și forma cu predominanța deficitului atențional, adică mai puțin hiperkinetici, dar cu un deficit atențional mai mare. Această formă este, în general, mai frecventă la fete. De multe ori, diagnosticul poate scapa pentru că hiperkinezia este mai redusă, simptomul care, în general, este cel mai frecvent și care deranjează cel mai mult. Copilul este certat sau i se spune că atât poate, pentru că, din cauza deficitului atențional, nu performează la testele scrise și ia note mici, el nefiind un copil care nu are capacitate cognitivă. Depinde și de mediul din care provine, de atenția care i se dă. De multe ori, poate să se treacă cu vederea.
Media10: Care sunt cauzele apariției acestei tulburări?
Dr. Mirela Matican: Cauzele, ca în toate bolile psihice, sunt multifactoriale, având și o componentă genetică. Adesea vedem copii hiperkinetici și recunoaștem ADHD-ul și la părinți, la vârsta adultă, pentru că el există. Hiperkinezia, odată cu creșterea în vârstă, se mai domolește. Nu o să mai vedem un adult care nu poate sta într-un loc, însă deficitul atențional și impulsivitatea rămân. Îmbracă puțin alte forme, le vedem altfel decât atunci când suntem mici, dar nu dispar. Vedem adesea acei adulți care vorbesc foarte mult. Nu poți să vorbești cu ei pentru că, de fapt, poartă un monolog și nu au răbdare să îl asculte pe celălalt. Sunt tot timpul plini de inițiativă, să facă ceva, se apucă de mai multe lucruri odată. Sunt și adulți care au o problemă cu a-și duce la bun sfârșit sarcinile, cu deadline-urile. Se implică în prea multe și au o incapacitate de a se organiza.
„Primul simptom și cel mai vizibil este hiperkinezia”
Media10: Ce simptome prezintă, la debutul bolii, un copil cu ADHD?
Dr. Mirela Matican: Primul simptom și cel mai vizibil este hiperkinezia, adică acel copil care nu are stare. Acum e aici, acum e în copac. Dacă prezintă un grad mai mare de impulsivitate și se asociază cu ușoare tulburări de comportament, poate să devină un pic agresivi față de semeni și atunci au relații proaste cu cei din jur. Sunt copii care îmbrâncesc, nu stau cuminți și doamna la grădiniță trebuie să stea tot timpul cu ei de mână.
Media10: Care sunt factorii de risc ce determină apariția acestei afecțiuni la copii?
Dr. Mirela Matican: Nu sunt neapărat factori de risc, ci, mai degrabă, factori care favorizează apariția acestei afecțiuni sau care o întrețin. Sunt factori ce țin de parenting, de formarea unui astfel de copil pentru că o educație permisivă nu îi va oferi acestuia șansa de a se structura. El este un copil haotic, care aleargă în toate părțile, deci are nevoie de un adult care să îl ajute să se formeze ca și comportament. Astfel, o educație laxă și permisivă nu îi va fi de folos pentru că acel copil are nevoie de fermitate, de stabilirea unor reguli, de predictibilitate în ceea ce înseamnă desfășurarea activităților.
„Hiperkinezia se mai domolește, dar rămâne partea de impulsivitate și deficit atențional”
Media10: Cum se modifică tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție pe parcursul creșterii și dezvoltării copilului?
Dr. Mirela Matican: Noi ne naștem cu o bază genetică și mediul ne modelează. Dacă vorbim de un nivel ideal, în care mediul face tot ce ar trebui să facă astfel încât să ajute copilul cu ADHD, atunci am putea spune că și evoluția este naturală. Hiperkinezia se mai domolește, dar rămâne partea de impulsivitate și deficit atențional. Depinde foarte multe de copil, de gradul de inteligență al acestuia, de zona lui de interes pentru că sunt anumite meserii care necesită migală, care nu sunt adaptate, nu sunt potrivite pentru o persoană cu ADHD. El va avea nevoie de o meserie dinamică și atunci, în funcție de zona în care se duce, va performa mai bine sau mai puțin bine. Sunt foarte mulți factori. Este greu de zugrăvit un tablou despre ce va fi.
Media10: Cum ținem sub control această afecțiune?
Dr. Mirela Matican: Primul lucru este partea de psihoeducație. În momentul în care un părinte știe despre ce este vorba, recunoaște această afecțiune și nu îl cataloghează neapărat ca fiind un copil prost crescut, atunci altfel va avea deschiderea de a integra strategii de modelare comportamentală care să îl ajute pe copil. Acesta ar fi primul pas. După aceea avem și soluții medicamentoase pentru astfel de cazuri. Nu avem soluția minune, nu avem pastila aia pe care o dăm și, dintr-o dată, avem un copil cuminte, care merge la școală și învață bine, dar strategiile sunt pe mai multe linii.
Media10: Ce atitudine ar trebui să adopte părinții cu copilul?
Dr. Mirela Matican: În primul rând, ar trebui să înțeleagă ce înseamnă ADHD și să îl ajute. Sunt anumite strategii de intervenție comportamentală care ajută copilul să se structureze. Un părinte care va sta tot timpul cu gura pe copil și îl va certa non-stop pentru că nu este atent, că nu are răbdare, nu îl va ajuta pe acesta să se formeze. În al doilea rând, există anumite strategii pe care le pot aplica astfel încât să îi ajute ușor, ușor să se integreze mai bine în rândurile celorlalți, asta dacă vorbim de ADHD-ul pur, necomplicat cu alte boli.
„Copilului trebuie să îi reamintești frecvent regula”
Media10: Cum îți îmbunătățești viața când suferi de această tulburare?
Dr. Mirela Matican: De multe ori, copilul nu are niciun fel de problemă și este fericit pentru că el nu conștientizează. Modelarea lui vine prin schimbarea comportamentului mediului. Copilul nu vrea să fie hiperkinetic, nu vrea să nu fie atent. El încearcă, dar nu poate. Când are impulsul, pur și simplu acționează. Astfel, copilului trebuie să îi reamintești frecvent regula. De exemplu, când doamna vorbește, noi nu întrerupem, dar trebuie spus totul cu blândețe, nu să îl certăm. Dacă înțelegem că el nu face acest lucru că să ne sfideze pe noi, adulții, ci o face pentru că nu se poate abține, atunci poate că nu mai sărim cu gura pe el să îl certăm. Putem să facem altfel. De exemplu, avem o strategie în care ridicăm mâna pentru a-i arata că l-am auzit și noi nu întrerupem ceea ce avem de făcut. Repetând asta, își modelează și el comportamentul. E ca și cum ne ducem într-o pădure virgină și dacă mergem de 200 de ori pe același drum facem potecă. La fel trebuie să facem și cu copilul. Trebuie să îi reamintim regula până când învață acel comportament, dar totul cu blândețe și cu răbdare.
