Postul Paștelui. Ce mâncăm sănătos și cum ajutăm organismul

Postul Paștelui este o perioadă de detox mental și fizic. Multe persoane au ales să renunțe la carne, ouă, lactate și până la Paște. Când decidem că vrem să ţinem post, este bine însă să ne pregătim mental, dar şi alimentar. Ce alegem să mâncăm în timpul postului şi care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm? Iuliana Petrișor, medic primar endocrinologie, specialist în diabet-nutriție și boli metabolice, în cadrul Prima Clinic, ne ajută cu informații sănătoase. 

Autor: ANA-MARIA PREDILĂ

De-a lungul istoriei, postul a reprezentat o perioada de curățare trupească și sufletească. Mari filosofi precum Hipocrat, Socrate și Platon l-au recomandat pentru vindecarea corpului. Biblia ne învață că Moise și Iisus au postit timp de 40 de zile pentru a se regenera spiritual, iar Ghandi a făcut acest lucru pentru a promova respect și compasiune între oamenii de religii diferite. Astăzi, postul este perceput ca o variantă de detox pentru organism.

Sănătatea înseamnă în primul rând echilibru nutriţional şi nu şocuri alimentare sau de greutate, atrag atenția medicii. Mulți asociază perioada de post cu o cură de slăbire, însă, conform nutriţioniștilor, dacă nu suntem atenţi putem obţine chiar efectul invers – un câştig de kilograme – deoarece, în această perioadă, suntem tentaţi să consumăm produse făinoase în exces, pentru a obţine senzaţia de saţietate, şi alimente „interzise“ atunci când vrem să avem un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.

„Postul este dat de duhovnic, iar dieta, de către medic. Dacă avem o problemă de sănătate şi ni se recomandă o dietă, putem să îmbinăm regimul cu postul. A venit primăvara și în piețe au început să apară legumele proaspete. Unele persoane, când ţin post, se îngraşă întrucât mănâncă mulţi carbohidraţi, respectiv pâine, cartofi, orez, paste, griş, şi mai puţin legume şi fructe. Dacă tot ţinem post, este indicat să beneficiem de legume și fructe, şi vorbim de cele trei culori magice – roşu, verde, mov, respectiv mere,  caise, piersici, citrice, kiwi, ananas, iar din legume: roşii, castraveţi, ardei gras, kapia, usturoi verde, ceapă verde, măsline, ridichi, varză, salată, ştevie, rucola. Practic, postul poate să însemne şi o înfrânare alimentară, dar şi o detoxifiere”, spune dr. Iuliana Petrișor, medic primar endocrinologie, specialist diabet și boli de nutriție.

La baza piramidei alimentare în această perioadă se află carbohidraţii, care sunt oferiţi de alimente precum fructe, legume sau produse cerealiere integrale. Aceste alimente nu numai că sunt permise în timpul postului, dar sunt şi ideale de consumat, datorită numeroaselor beneficii pe care le au asupra organismului.

Postul înseamnă curăţare, detoxifiere şi îndepărtarea cauzelor care provoacă boli

Aşadar, ceea ce este benefic pentru sănătatea noastră spirituală se dovedeşte util şi pentru sănătatea noastră fizică. Deşi, există multe alimente care pot fi consumate în această perioadă, unele dintre ele ar trebui evitate.

„Vegetal“ nu înseamnă neapărat mai bun, mai ales când vine vorba de pate

Pateul vegetal este un produs consumat frecvent în perioada postului. Trebuie știut că „vegetal“ nu înseamnă neapărat mai bun, mai ales când vine vorba de pate. Varianta pateului vegetal din comerţ poate să conţină mai multe E-uri şi substanţe nocive organismului decât un pateu normal, făcut din carne.

Un adult poate să nu consume proteine de origine animală, adică din carne, lapte şi ouă, dar un copil în creştere, nu.

Proteinele sunt esenţiale în formarea oricărei noi celule. Omul este omnivor, iar eu sunt adeptul echilibrului.

See Also

„Oamenii trebuie să înţeleagă principiile alimentare, să îşi asculte propriul organism şi să încerce să evite alimentele bogate în calorii şi să consume alimente bogate în fibre, oligoelemente şi vitamine, respectiv fructe şi legume”, adaugă dr. Iuliana Petrișor.

Tipic românesc, odată ce postul s-a încheiat, ne năpustim cu asupra tuturor alimentelor pe care nu le-am consumat o perioadă.  Este o greșeală, care poate provoca mari probleme de sănătate, atrag atenția medicii.

„Cei care au ţinut postul corect din punct de vedere alimentar, nu trebuie să mănânce din toate produsele alimentare de dulce. Este bine să nu consume cele trei proteine la aceeaşi masă: brânză, ouă şi carne, pentru că se digeră mult mai greu. Este indicat să înceapă cu un fel de mâncare”, explică dr. Iuliana Petrișor, medic Prima Clinic Craiova.

Studiu: postul are efecte pozitive în întărirea sistemului imunitar

Un studiu realizat de cercetătorii de la University of Southern California sugerează că postul impulsionează celulele stem să producă noi celule albe în sânge, care luptă cu infecţiile. În plus, postul are efecte pozitive în întărirea sistemului imunitar. Oamenii de ştiinţă au descoperit că postul prelungit reduce enzima PKA, care este asociată cu procesul de îmbătrânire şi cu un hormon care creşte riscul de apariţie a cancerului şi a tumorilor. Studiul a analizat persoane care au ţinut post timp de două sau patru zile consecutiv pe o perioadă de şase luni.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
2
In Love
0
Not Sure
1
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top