Mămicile și copiii pot beneficia, gratuit, de poze, în Auchan Craiovița

Ana Maria Predilă
1 Min Read

În fiecare an ne dorim să aducem bucurie în viața copiilor și a mămicilor în preajma zilei de 8 martie. Atelierele organizate cu această ocazie erau mereu pline de copii, mereu ne adunam si confecționam mici surprize pentru ființa iubită. Chiar și în acest an, Bebevesel vine mai aproape de prietenii și de femeile care ne înconjoară cu toată dragostea și atenția.

Duminica, 7 martie 2021, între orele 17.00-20.00, atelierele din Galeria Auchan Craiovița se transformă într-un tărâm magic, un loc în care prospețimea primăverii vine să aducă un zâmbet și o amintire de neuitat. Vă așteptam cu mare, mare drag, la foto cornerul special amenajat unde veți putea face fotografii și veți putea păstra o amintire de ziua femeii.

Pregătim și alte surprize care să vă însenineze și să va bucure în avans de ziua mămicilor, femeilor speciale din viețile noastre.

Ținem pasul cu măsurile din pandemie, dar nu renunțăm la bucurie! Bucurie în galerie la Centrul Comercial Auchan Craiovița!

Share This Article