Program de prevenție pentru cancerul colorectal derulat de UMF Craiova. Controale medicale gratuite

Peste 50000 de Olteni vor putea beneficia în următorii trei ani de servicii medicale gratuite de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor premaligne colorectale. Această acțiune este implementată de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova în parteneriat cu Asociația Mereu pentru Europa și va fi derulată în cadrul proiectului „SERVICII MEDICALE PERFORMANTE DE PREVENȚIE, DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ENDOSCOPIC ÎN CANCERUL COLORECTAL“, în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2023.

Lansarea oficială a programului a avut loc astăzi, 14 ianuarie 2021, la Craiova. La eveniment au participat atât coordonatorii echipei de implementare – prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, manager de proiect; prof. univ. dr. Dan – Ionuț Gheonea, rector al UMF din Craiova și director științific al proiectului – din partea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și Dan Neagoe – Băcanu, coordonator proiect din partea Asociației Mereu pentru Europa, precum și dr. Carmen Adriana Dogaru, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicină de Familie dar și reprezentanți ai consiliilor județene din aria de aplicare – Dorin Cosmin Vasile, președintele Consiliului județean Dolj, Aladin Georgescu, președintele Consiliului județean Mehedinți, Ionuț Ivan, vicepreședinte Consiliului județean Olt și Dorin Tașcău, vicepreședinte al Consiliului județean Gorj. Datorită contextului pandemic generat de virusul SARS – COV 2, în Sala Senatului din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova au fost
prezenți la conferință doar o mică parte a echipei implicate în proiect, ceilalți membrii fiind prezenți la eveniment doar prin intermediul mediului virtual.

Grupul țintă al proiectului „SERVICII MEDICALE PERFORMANTE DE PREVENȚIE, DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ENDOSCOPIC ÎN CANCERUL COLORECTAL“ îl reprezintă persoanele cu vârste între 50 și 74 de ani din județele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea. „În cadrul proiectului, peste 60% dintre persoanele implicate în program vor fi selectate din medii sociale dezavantajate. Din cele peste 50.000 de persoane care vor participa la screening, aproximativ 2100 de pacienți vor beneficia de servicii medicale de endoscopie digestivă inferioară. Este un proiect amplu, cu multiple implicații atât asupra
grupului țintă dar și asupra întregii comunități din regiunea Oltenia. Beneficiile pe termen lung ale proiectului sunt scăderea costurilor serviciilor medicale prin aplicarea tratamentului în fază incipientă; creșterea duratei de viață a grupului țintă; aderarea la un comportament corect în domeniul prevenției, atât din partea pacienților, cât și din partea medicilor de familie“, spune prof. univ. dr. Dan – Ionuț Gheonea, director științific al proiectului.

Pentru ca rezultatele proiectului să fie cele scontate este nevoie de o amplă implicare comunitară. „Un rol extrem de important în derularea proiectului îl vor avea medicii de familie care, împreună cu autoritățile locale dar și cu mass – media, vor informa comunitățile în care activează de beneficiile participării la acest proiect.

See Also

În plus rolul medicilor de familie va fi unul definitoriu în stabilirea grupului țintă, ei fiind practic principalii actori care se vor ocupa de selecția pacienților eligibili și de înscrierea acestora în program“, afirmă prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, manager de proiect. Proiectul „SERVICII MEDICALE PERFORMANTE DE PREVENȚIE, DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ENDOSCOPIC ÎN CANCERUL COLORECTAL“ este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 și beneficiază de un buget de cinci milioane de euro. Cancerul colorectal ocupă locul patru în lume ca incidență și reprezintă 11 procente din toate tipurile de cancer.

Peste un million de persoane sunt diagnosticate anual cu această afecțiune. În România, cancerul colorectal este unul dintre cele mai letale tipuri de cancer, având o mortalitate peste media mondială.

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
2
In Love
0
Not Sure
1
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top