HUB-UCv Centru Suport pentru Proiecte CD Internaţionale pentru regiunea Oltenia

Universitatea din Craiova, sprijin pentru participanţii la competiţiile europene de proiecte. Universitatea din Craiova începe implementarea proiectului de creare a unui centru suport pentru regiunea de Sud-Vest, prin care va elabora proiecte, parteneriate, baze de date cu parteneri internaţionali, dar va oferi şi cursuri şi mai multe ateliere pentru formarea competitorilor.

Semnat pe 15 Aprilie 2020, Contractul de finanțare pentru proiectul „HUB-UCv – Centru Suport pentru Proiecte CD Internaţionale pentru regiunea Oltenia”, ID PROIECT: POC/80/1/2/107855, este finanțat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor”. Valoarea totală a proiectului este de 2.833.318,14 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 2.803.318,14 lei, iar 30.000 este valoarea neeligibilă, suportată de Universitatea din Craiova. Rolul fundamental al hub-ului universitar este de a creşte capacitatea de participare la competiţiile europene pentru proiecte de cercetare-dezvoltare internaţionale ale tuturor entităţilor care solicită sprijinul.

Dintre rezultatele aşteptate în urma acestui proiect, amintim înfiinţarea unui centru suport cu dotarea şi personalul necesar pentru asistenţa solicitanţilor care vor dori să pregătească aplicaţii la competiţiile finanţate prin programul Orizont 2020 în principal, sau alte competiţii, elaborarea în cadrul Universitatii din Craiova a 7 propuneri de proiecte pentru competiţiile de cercetare – dezvoltare finanţate prin programul Orizont 2020 sau programe similare ale Uniunii Europene. Universitatea îşi propune, de asemenea, asistenţa solicitanţilor pentru elaborarea a 7 propuneri de proiecte pentru competiţiile de cercetare – dezvoltare finanţate prin programul Orizont 2020 sau programe similare ale Uniunii Europene.

Tot prin acest proiect, Universitatea din Craiova va încheia 7 parteneriate cu IMM-uri în scopul elaborării de propuneri comune de proiecte pentru competiţiile de cercetare – dezvoltare finanţate prin programul Orizont 2020 sau programe similare ale Uniunii Europene.

Proiectul va conduce şi la elaborarea unei baze de date cu potenţiali parteneri din Uniunea Europeană care sunt compatibili cu agenţii economici, universităţi sau institute din regiunea Oltenia şi contactarea directă a acestora în scopul prezentării potentialului de cercetare – dezvolatare din regiune.

See Also

Centru Suport pentru Proiecte de Cercetare Dezvoltare Internaţionale pentru regiunea Oltenia – HUB-UCv va oferi şi module de pregătire/prezentare (cursuri) pentru solicitanţi privind programele de finanţare în domeniul cercetării – dezvoltării la nivel european, de networking şi contactare a partenerilor şi minim 35 de ateliere de lucru susţinute de către echipa proiectului împreună echipele beneficiarilor şi cu invitaţi din cadrul agenţiilor de finanţare ale Uniunii Europene sau a unor potenţiali parteneri naţionali şi internaţionali.

sursa foto: gettyimages

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top