Ecografia a revoluționat întreaga medicină, toate ghidurile terapeutice, protocoalele de evaluare și de tratament. Această investigați este extrem de importantă și pe parcursul sarcinii. Prima ecografie în sarcină trebuie efectuată după 6 săptămâni de la ultima menstruație, pentru a putea pune în evidență și viabilitatea sarcinii, faptul că este în evoluție, prin obiectivarea activității cardiace a embrionului.
Confirmarea sarcinii este unul dintre motivele pentru care se efectuează ecografia. Nu orice întârziere menstruală sau test de sarcină pozitiv înseamnă automat că sunteți însărcinată. Confirmarea de certitudine este este obținută prin examenul ecografic. Un alt motiv este determinarea localizării sarcinii. Cele mai multe sarcini se dezvoltă în uter, dar se poate întâmpla uneori ca sarcina să se fixeze în afara cavității normale a uterului. Ele se numesc extrauterine și prezintă un risc important pentru viața mamei. De aceea trebuie diagnosticate cât mai devreme, înainte de a produce complicații, de obicei prin hemoragie internă.
„Rolul ecografiei în monitorizarea sarcinii este extrem de important și implică multe aspecte. Pe de-o parte este o foarte bună tehnică de diagnostic, încă de la începutul sarcinii și până la final. Pe de altă parte, pe lângă rolul de diagnostic, are și un rol terapeutic, de ghidare a unor intervenții pe care le facem în sarcină. Ecografia poate să fie salvatoare de vieți încă din primul trimestru de sarcină. O sarcină se poate fixa normal în interiorul uterului sau se poate fixa extrauterin, semnele clinice pot fi discrete, dar ecografic putem să ridicăm aceste suspiciuni când vedem un uter gol, fără sarcină și o formațiune în pelvis pe lângă uter care este suspectă a fi o sarcină extrauterină. E valabil și în cazul altor probleme, complicații ale sarcinii care pot pune viața mamei în pericol, cum este boala trofoblastică gestațională. De asemenea, poate fi salvatoare și de embrioni. De ce? Pentru că, de exemplu, uneori pot fi complicații ale sarcinii care periclitează dezvoltarea ei, cum ar fi acele foarte populare dezlipiri ale sarcinii, în termeni medicali eminențe de avort, acele sângerări care sunt, de fapt, asociate cu o mică dezlipire a sarcinii de pe peretele uterin. Atunci, un tratament prompt instituit și bine condus poate conduce la continuarea evoluției sarcinii”, spune conf. univ. dr. Dominic Iliescu, medic primar ginecolog, la Centrul Medical Ginecho.
Confirmarea viabilității sarcinii și a numărului de embrioni sunt alte aspecte importante urmărite la prima ecografie.
„Acest lucru este evident odată cu vizualizarea activității cordului embrionar, de la 6 săptămâni de sarcină. Mai devreme de această vârstă, creșterea dimensiunilor sarcinii și dozarea în dinamică a hormonului secretat de sarcină HCG, dau indica importante în acest sens. Determinarea numărului de embrioni stabilește dacă sarcina este unică sau gemelară, multiplă. Acest aspect este important, deoarece sarcina gemelară comportă anumite riscuri, diferite în funcție de tipul de sarcină gemelară: una sau două pungi amniotice, una sau două placente. Aceste date pot fi mult mai dificil obținute după primul trimestru”, explică conf. univ. dr. Dominic Iliescu.
Pe lângă aceste obiective importante, evaluarea ecografică de la această vârstă de sarcină mai are câteva scopuri secundare, menționează medicul:
- Normalitatea unor semne precoce de bunăstare a sarcinii, precum: frecvența cardiacă embrionară care trebuie să se situeze în anumite limite, în funcție de vârsta sarcinii, aspectul anexelor embrionare, grosimea trofoblastului la nivelul implantării sarcinii etc;
- Evaluarea normalității uterului și a ovarelor;
- Prezența de decolări sau dezlipiri ale sacului gestational de pereții cavității uterine;
- Evaluarea lungimii colului și a situației de închidere a acestuia;
- Evaluarea circulației uterine la debutul sarcinii.
Această examinare este mai importantă la femeile care au dureri sau sângerare, sau care au avut în antecedente avorturi sau sarcini extrauterine.
Este foarte important ca gravida să păstreze toate documentele eliberate de medic la prima consultație și prima ecografie, pentru că ele vor constitui baza urmăririi corecte a sarcinii pe parcursul celor 9 luni.
„În urma consultației ecografice, se eliberează un buletin ecografic, în care toate aspectele de mai sus sunt menționate. Acest buletin ecografic este foarte important, deoarece viitoarele examinări ecografice vor fi raportate la el pentru a evalua normalitatea creșterii și dezvoltării fătului. Motivul este acela că ecografia de viabilitate mai poartă denumirea de ecografie de datare, adică datează optim sarcina, evaluând cu precizie vârsta ei, prin dimensiunile embrionului, cu o marjă de eroare de câteva zile. Pe măsură ce sarcina avansează, feții cresc diferit, la fel cum după naștere, copiii și adulții se dezvoltă diferit. Așadar, marja de eroare cu privire la aprecierea vârstei de sarcină crește odată cu vârsta sarcinii. Astfel, cea mai bună ecografie pentru a cunoaște cu precizie vârsta sarcinii este una efectuată cât mai devreme, optim în cursul primului trimestru”, conchide conf. univ. dr. Dominic Iliescu, medic primar ginecolog, la Centrul Medical Ginecho.
,,Școala mamei” este un proiect de educație medicală dedicat femeilor însărcinate, derulat alături de medicii specialiști Ginecho prin care ne propunem să răspundem întrebărilor care apar în mintea unei femei pe parcursul celor 9 luni de sarcină.