Chistul ovarian este o afecțiune ginecologică frecventă întâlnită la femeile de toate vârstele și care poate să apară în orice moment în perioada de reproducere. Majoritatea chisturilor ovariene nu cauzează simptome și dispar fără tratament. Un chist ovarian voluminos poate cauza disconfort sau durere abdominală ori pelvină. Cea mai bună soluție pentru a avea grijă de sănătatea ta este să cunoști simptomele care pot indica o problemă serioasă și să mergi periodic la un control ginecologic.
„Sănătatea femeii” este un proiect educațional GINECHO, prin care medicii specialiști ginecologi își propun să răspundă nevoii de educare, informare și prevenție a femeilor. Știm că, din păcate, sănătatea femeii este cumva vitregită în România, în ceea ce privește programele de prevenție și de informare. Dr. Cristina Comănescu, medic specialist obstetrică-ginecologie, oferă în cadrul unui interviu informații utile pentru sănătatea oricărei femei.
Media10: Ce este un chist ovarian?
Cristina Comănescu: Chisturile ovariene reprezintă orice colecție lichidiană localizată la nivelul ovarului, de diferite dimensiuni. Dar care, din fericire, în cele mai multe cazuri sunt de natură benignă.
Media10: Sunt chisturi ovariene de mai multe tipuri, nu? Care sunt cel mai frecvent întâlnite?
C.C.: Cel mai frecvent tip de chist este chistul simplu, funcțional. Din fericire, acesta, de cele mai multe ori, nu necesită tratament, dispărând spontan. Majoritatea pacientelor care se prezintă la noi au o astfel de formă de chist. De asemenea, în practica medicală mai întâlnim chisturi endometriozice care sunt diagnosticate cel mai frecvent în contextul unui consult pentru cazul de infertilitate, sau chisturi dermoide, teratoamele care sunt chisturi asimptomatice de cele mai multe ori, cu o componentă solidă, fire de păr, dinți, care se depistează accidental în cadrul unui examen ginecologic de rutină.
Media10: Nu suntem obișnuite de cele mai multe ori să facem prevenție. Cu toate acestea, este clar că pentru a reuși să ținem sub control afecțiunile este important să ținem cont de ceea ce ne spune organismul și atunci când simțim ceva să ne prezentăm la medic. Care sunt semnele care ar trebui să ne dea de gândit atunci când e vorba de un chist ovarian?
„Este foarte important să ne prezentăm la medic, atât în cadrul consultului ginecologic anual, dar și ori de câte ori avem simptomatologie”
C.C.: În general, mare majoritate a chisturilor sunt asimptomatice, cum am menționat și anterior, pacientele depistându-le odată cu un consult ginecologic de rutină. Totuși, sunt chisturi ovariene care prezintă simptomatologie, precum durerea pelvină, disconfortul abdominal sau durerea la contactul sexual. În aceste situații se recomandă prezentarea la medic în cel mai scurt timp.
„Chisturile ovariene se diagnostichează într-un examen clinic însoțit de o ecografie pelvină”
Media10: Cât de important este să ne prezentăm la medic din timp? Care este diferența între a te prezenta la timp și a întârzia controlul?
C.C.: Este foarte important să ne prezentăm la medic, atât în cadrul consultului ginecologic anual, dar și ori de câte ori avem simptomatologie, am menționat anterior, durerea pelvină, disconfortul abdominal sau durerea la contactul sexual, tocmai pentru a exclude diagnosticul de chist ovarian sau din contră, pentru a diagnostica o astfel de patologie și pacientele să beneficieze de conduită terapeutică în cel mai scurt timp.
Media10: Cum se pune diagnosticul de chist ovarian? De ce investigații este nevoie?
C.C.: Chisturile ovariene se diagnostichează într-un examen clinic însoțit de o ecografie pelvină. Acesta se poate realiza prin abort transabdominal, dar abortul transvaginal este mult mai informativ. Bineînțeles că sunt situații în care medicul poate opta pentru investigații complementare, cum ar fi dozarea unor markeri tumorali sau metode imagistice adiționale, precum tomografia computerizată sau rezonanța magnetică nucleară.
Consultul de prevenție te ferește de complicații
Media10: Întrebarea celor mai multe femei este cum pot fi tratate chisturile ovariene?
C.C.: Atitudinea terapeutică depinde de tipul chistului ovarian, cum am vorbit anterior, de la expectativă și urmărirea ecografică până la tratamente hormonale specifice sau chiar intervenție chirurgicală.
Media10: Ce complicații poate să dea un chist ovarian netratat?
C.C.: Chisturile ovariene prezintă o serie de complicații, precum torsiunea de ovar sau ruptura chistului ovarian, caz în care se manifestă prin dureri cu debut brusc de intensitate foarte crescută și, de asemenea, în astfel de cazuri pacienta trebuie să se prezinte pentru un examen de specialitate.
Media10: Există o modalitate prin care putem preveni apariția unui chist ovarian?
C.C.: Din nefericire, nu există niciun tratament profilactic pentru apariția chisturilor ovariene. Se știe că această patologie are o incidență foarte scăzută la pacientele care iau contraceptive, dar nu se recomandă ca o metodă profilactică.
Media10: Când este nevoie și de un consult endocrinologic?
C.C.: Uneori, patologia chistică ovariană poate să fie cauzată de mecanisme intrigate ale întregului sistem hormonal, caz în care este nevoie de o imagine de ansamblu oferită de un medic specialist endocrinolog care ne poate recomanda un bilanț hormonal complet.