Anchetă la SCJU Craiova în cazul mamei și bebelușului decedați

Este anchetă la spitalul judeţean din Craiova, după ce o tânără asistentă şi nou-născutul acesteia din Gorj au murit pe patul de spital, imediat după naştere. Proaspăta mamă venise miercurea trecută pentru o naştere programată prin cezariană. Femeia nu avea probleme medicale antecedente, iar sarcina decursese normal, astfel că situaţia complicată nu a putut fi explicată până acum de medici. Devastată, familia asistentei a depus plângere conducerea spitalului, la Colegiul Medicilor, DSP Dolj și Parchet, iar poliţiştii cercetează cazul morții suspecte.
 AUTOR: TEODORA ARGINT
Georgiana avea 28 de ani şi lucra ca asistent medical la spitalul din Bumbeşti-Jiu, Gorj. De când aflase că e însărcinată, era în culmea fericirii. Împreună cu soţul ei, au avut grijă să monitorizeze atent sarcina şi să urmeze toate indicaţiile medicilor, astfel încât să nască un copil perfect sănătos. Au făcut controale până şi în Statele Unite şi Germania şi totul decurgea normal. Asistenta ar fi trebuit să nască pe 11 iunie, însă medicul s-a hotărât să schimbe data programării pentru 20 mai.
„Soţia avea toate analizele la zi, avea sarcina monitorizată, tot, tot, mai ales că fiind cadru medical ştia toate problememe care sunt la naştere şi a decis să-şi urmărească sarcina foarte bine. Vreau să aflu adevărul despre ce s-a întâmplat, nu am primit nici o explicație de la medic”, a declarat Robert Negrea, soţul femeii decedate. 

Ceva s-a întâmplat în timpul intervenţiei chirurgicale din 20 mai, pentru că pruncul a murit la naştere, iar proaspăta mamă s-a stins câteva ore mai târziu. Îndurerate, rudele au cerut explicaţii, și au depus plângeri penale pentru  a afla ce a dus la această tragedie.

 
Conducerea SCJU Craiova face o anchetă internă și a sesizat Consiliul de Etică al spitalului care va analiza tot ce s-a întâmplat. 
„Este în derulare o anchetă internă, a fost sesizat Consiliul Etic. Consiliul Etic e singura comisie abilitată din cadrul spitalului pentru această situaţie”, a spus dr. Bogdan Fănuță, director medical al Spitalului Judeţean Craiova. 
Acum, familia tinerei așteaptă rezultatul necropsiei şi a depus plângere penală pentru că nu îşi explică cum s-a putut întâmpla această tragedie. Din concluziile preliminare femeia a murit în urma unui șoc hemoragic, iar nou-născutul din cauza unei pneumonii hemoragice, însă cauza exactă se va stabili în urma necropsiei.
„Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la decesul unei femei de 27 de ani, din Bumbești-Jiu, precum și al nou-născutului acesteia. Aceștia ar fi decedat la scurt timp după naștere, în timp ce se aflau într-un spital din Craiova. În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ DOLJ.
What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top