În timp ce noi stăm în case, există și oameni care nu au nici un acoperiș deasupra capului. Gabriela Lupu are 66 de ani și va petrece zilele de Paște pe străzi. Fața ei brăzdată de suferință, privirea prin care se citesc toate lacrimile și durerea, te fac să te oprești în loc și să îi asculți povestea. O poveste despre multe răni, un destin cu o cruce mult prea greu de dus de o femeie sigură, cu un copil bolnav de schizofrenie, pe care l-a îngrijit toată viața și dorința arzătoare de a avea o cameră cât de mică în care să stea.
Autor: Ana-Maria Predilă
Vorbele bătrânei Gabriela Lupu sunt atât de demne și frumoase încât ajung exact în mijlocul sufletului fiecărui om care se oprește să o asculte. Este o femeie care are nevoie de ajutorul nostru și care merită toate șansele din lume.
De mai bine de o lună doarme în scări de bloc sau în fața bisericilor. Are un băiat de 40 de ani bolnav de schizofrenie paranoidă. Pe nimeni altcineva. Din 2006 a pierdut garsoniera în care locuiau, pentru că aveau datorii mari la întreținere. Ea nu a mai putut să muncească, fiind nevoită să aibă grijă de fiul său a cărui stare de sănătate s-a înrăutățit. Pensie pentru îngrijirea unui persoane cu handicap nu a primit niciodată de la stat. O lungă perioadă au stat la un centru pentru persoanele fără adăpost din Craiova. În urmă cu o lună, Gabriela povestește că a ieșit împreună cu fiul ei să meargă să îi cumpere medicamentele, când s-au întors nu au mai fost lăsați să intre.
„Ni s-a spus că nu ne mai lasă să intrăm pentru că am ieșit și poate aducem virusul. Ne-am rugat, băiatul a început să plângă, dar degeaba. Am rămas pe stradă. Am stat câteva zile, apoi, pentru că el se simțea rău am fost cu el l-a spital și a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Parc, unde este și acum”, povestește Gabriela Lupu.
Bătrâna a rămas însă pe străzi. Spune că reprezentanții Poliției au încercat să îi găsească un loc unde să stea, dar a fost refuzată peste tot.
„Nu știu ce să fac. Îmi doresc să stau undeva, într-o baracă undeva, până trece perioada aceasta și o să încerc din nou să mă duc la centrul unde am mai stat. Este foarte greu să stai pe străzi”, spune bătrâna cu o voce blândă și demnă.
Acum, stă în fața bisericii de langa Spitalul de Neuropsihiatrie, de la Parc și tot ce își dorește este ca din poama primită să îi ducă ceva și fiului ei internat în spital.
„E o sărbătoare mare, mamă. E Paștele. Eu sunt așa în situația asta, dar măcar pe la gard din ce am primit eu de la oameni să îi dau și lui”, spune bătrâna cu lacrimi în ochi și dorința de a fi lângă băiatul ei, cu aceeași putere cu care l-a îngrijit ani de zile.
Deși viața a pus-o la grele încercări, Gabriela Lupu vorbește atât de lucid, corect și frumos încât te sfâșie. Are nevoie de o cameră mică, orice loc cu un acoperiș deasupra capului, pentru că dormitul pe cimentul rece e greu de suportat.
„Nu am crezut niciodată că o să ajung așa. Boala asta urâtă de care suferă băiatul meu ne-a adus aici. A trebuit să am grijă de el și de asta nu a mai putut să muncesc. E foarte greu. Dacă cineva are o camera, o baracă, un loc în care să mă adăpostesc îl rog să mă ajute. Să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor și Paște cu bine”, sunt vorbele bătrânei.
Dacă doriți să o ajutați vă rugăm să ne apelați la nr de telefon: 0722 505 893
