Clinica de Hematologie a Spitalului „Filantropia” Craiova, renovată și extinsă

Ana Maria Predilă
2 Min Read
Clinica de Hematologie a Spitalului Municipal „Filantropia” Craiova, cea mai veche unitate medicală din Craiova, este în mare parte renovată. Aici sunt tratați lunar în jur de 400 de pacienți. 

Autor: Ana-Maria Predilă

 

 

Hematologia este una dintre secțiile cele mai aglomerate ale Spitalului „Filantropia“ din Craiova. Mare parte din bolile hematologice sunt boli maligne, cancere, adică leucemii, limfoame (limfomul este o formă de cancer al sângelui), dar există și patologie nemalignă, precum anemiile sau tulburările de coagulare, afecțiunile trombocitului. 

Clinica de Hematologie este singura clinică din cele cinci judeţe ale Olteniei. Lucrările de renovare au început în octombrie 2018, iar în momentul de faţă sunt aproape de finalizare. 

Clinica a fost renovată de la zero, s-au făcut subzidiri, s-a făcut o extindere, o mansardare, s-a montat un lift. În plus clinica va exista oxigen pentru fiecare pacient. 

„Clinica de Hematologie, singura din Oltenia de altfel, este finalizată aproape în totalitate și numărul de paturi a fost suplimentat până la 60. În această perioadă dificilă pentru noi toți vreau să mulțumesc tuturor celor care au înțeles importanța respectării măsurilor de precauție, dar mai ales medicilor care au grijă de sănătatea noastră”, a scris Mihail Genoiu, primarul Craiovei pe pagina sa de socializare.
Share This Article
Leave a Comment