Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova poate efectua începând de mâine analize pentru depistarea coronavirusului. În acest moment 10 persoane din județul Dolj se află în carantină, iar alte 370 sunt izolate la domiciliu. Probele recoltate de la persoanele suspecte din Oltenia vor și astfel lucrate în Craiova mult mai rapid, fără a mai fi nevoie să fie trimise la București.
Autor: Ana-Maria Predilă
Coronavirusurile sunt virusuri ARN din familia coronavirus, foarte răspândite în natură, prezente atât la om cât şi la animale (păsări, câini, porci, ovine, rozătoare, lilieci etc), producând infecţii ale căilor respiratorii şi gastroenterite. La om produc frecvent rinofaringite (până la o treime din cazurile de rinofaringită).
„Începând de mâine de dimineață spitalul de contagioși deține, este în posesia și va putea să lucreze cu echipamentul pentru efectuarea analizelor probelor prelevate de la suspecții de coronavirus. De mâine dimineață noi nu mai trimitem probele la București, vor fi lucrate la Craiova. În cadrul spitalului este un spațiu special amenajat pentru așa ceva, sunt persoane instruite că să preleveze probele, să facă analizele pentru coronavirus”, a declarat Dan Narcis Purcărescu, prefectul județului Dolj
CUM SE TRANSMIT CORONAVIRUSURILE?
Transmiterea noului coronavirus se face direct pe cale respiratorie. Este posibilă şi trasmiterea indirectă prin atingerea cu mâna a unui obiect sau suprafeţe contaminate şi apoi atingerea gurii, nasului sau ochilor. Virusul a fost identificat şi în scaun, dar transmiterea pe cale digestivă nu a fost probată până în prezent. Nu a fost dovedită trasmiterea în uter, de la mamă la făt.
CÂND SE TRANSMITE INFECȚIA CU CORONAVIRUSURI?
În ceea ce priveşte contagiozitatea un pacient poate infecta, în medie 2,4-2.7 persoane.
Persoanele simptomatice sunt cele mai contagioase, dar contagiozitatea este prezentă şi în perioada de incubaţie a bolii. Perioada de incubaţie este considerată, până în prezent, ca fiind de 2-14 zile.
CUM SE MANIFESTĂ INFECȚIA CU CORONAVIRUSURI?
Clinic, infecţia cu Covid – 92 se manifestă în principal cu febră şi tuse, eventual dispnee. Formele de boală pot fi uşoare până la forme severe cu pneumonie şi insuficienţă respiratorie acută. Rata mortalităţii este de 2,3%.
Există numeroase infecţii asimptomatice.
CUM SE DIAGNOSTICHEAZĂ INFECȚIA CU CORONAVIRUSURI?
Diagnosticul infecţiei se face prin detecţia ARN viral în exudatul nazo-faringial şi spută.
CARE ESTE TRATAMENTUL INFECȚIEI CU CORONAVIRUSURI?
Tratamentul se adresează simptomelor şi pentru susţinerea funcţiilor vitale, în cazurile severe.
Există mai multe medicamente cu acţiune antivirală experimentate în prezent (ex. remdesivir) şi de curând anticorpi obţinuți de la foştii bolnavi.
În prezent nu există un vaccin. Cercetări intense pentru obţinerea acestuia se fac în mai multe ţări, dar cu o posibilă punere pe piaţă doar în următoarele 6-18 luni.
ELEMENTE ESENȚIALE DE PREVENIRE A INFECȚIEI CARE TREBUIE URMATE:
- Spălați-vă mâinile de multe ori. Spălarea mâinilor elimina virusul. Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel puțin 20 de secunde. Dacă nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool, concentrație 60%.
- Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute.Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.
- Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile dacă nu v-ați spălat bine mâinile. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură.
- Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți. Dacă aveți infecție respiratorie acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție și spălați mâinile. Dacă in momentul în care tușiți vă acoperiți gura cu mâinile, puteți contamina obiecte sau persoane pe care le atingeți.
- UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE. Utilizați mască de protecție DOAR în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau dacă acordați asistență persoanelor bolnave, sau suspecte (având simptome respiratorii și călătorie recentă în China sau zonele aflate în carantina din Europa).
Masca de protecție limitează răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde.
Nu este necesar a se folosi măști de protecție suprapuse una peste alta.
- Sunați la 112 dacă suspectați că sunteți infectat. Dacă v-ați întors dintr-o călătorie din China sau zonele în carantina din Europa de mai puțin de 14 zile sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin 14 zile și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare
Perioada de incubație a noului coronavirus, este cuprins între 1 și 14 zile.
Purtați mască de protecție dacă intrați în contact cu alte persoane, folosiți servețele de unică folosință și spălați bine mâinile.
- Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul. Momentan, nu există cercetări științifice care evidentiază că folosirea medicamentelor antivirale, pot preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționează doar împotriva bacteriilor, nu împotriva virusului. Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.
- Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool. Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande.
- Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăiește mult timp pe suprafețe . Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele sau obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).
- Animalele de companie nu transmit coronavirus. În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie.