Medicii care lucrează în clinică privată, dar nu uită să ajute spitalele de stat

Redactia Media10
4 Min Read
Într-o țară în care sistemul de sănătate privat este văzut ca dușmanul spitalelor de stat, există și medici care au ales să lucreze doar în privat, dar care nu uită să ajute sistemul de stat, atunci când are nevoie. Este cazul medicilor de la clinica medicală privată Prima Clinic din Craiova, care în urmă cu câteva zile au donat un electrocardiograf (ECG) Spitalului „Filantropia” Craiova. 
♥Ei sunt modele de succes pentru cei care au încetat să mai spere și tot ei sunt răspunsul la întrebarea „Cine ne mai face pe noi bine?”. Mulți dintre cei mai buni profesioniști ai sistemului medical au plecat, tocmai pentru că, poate, nu i-am apreciat și încurajat destul. Să ne oprim puțin din goană și haos, să ne uităm în jurul nostru, să învățăm să criticăm constructiv, să ajutăm cu tot ce știm noi mai bine la construirea unei comunități mai bune. 

AUTOR: Ana-Maria Predilă

 

 

Medicii cu suflet, dr. Iuliana și Cătălin Petrișor de la Prima Clinic au donat un electrocardiograf (ECG) Spitalului Filantropia Craiova. Prima Clinic a fost partener al evenimentului caritabil „Dăruiește speranță”. Când au auzit că medicii de la Clinica de Neonatologie, a Spitalului Filantropia Craiova au nevoie de un electrocardiograf (ECG) pentru depistarea afecțiunilor inimii la copii de 0-1 ani, mai ales la cei născuți prematur, ne-am dorit să ajutăm și am donat acest aparat medical important.

Nu este singura dată când medicii Prima Clinic ajută comunitatea. În toamnă, o parte din echipa Prima Clinic a ajuns la oamenii din satul Prapor, comuna Amărăștii de Jos, să ofere sprijin copiilor și bătrânilor, pentru care zilele curg altfel și nevoile sunt apasătoare. Ei au donat comunității din Prapor donat  haine, jucării, dulciuri. 

Un medic cu credință. Iuliana Petrișor trece de barierele sistemului medical. Oferă ceea ce sistemul a uitat: educație, respect. Merge în grădinițe și școli, face educație medicală. 

Dr. Iuliana Petrișor este mama a trei copii și un medic dedicat. Și-a găsit mereu timp să meargă în grădinițe și școli, atât în oraș cât și în mediul rural. Periodic găsește ocazia potrivită să le ofere copiilor informații prețioase care îi pot ajuta să aibă o viață sănătoasă, să prevină bolile. Oamenii trebuie să se simtă în siguranţă şi să se poată încrede în medic. Delicateţea şi profesionalismul cu care comunici pacientului diagnosticul şi tot ce ţine de afecţiune şi modul în care îi stabileşti terapia sunt condiții esențiale pentru calitatea actului medical, este credința dr. Petrișor.

De-a lungul timpului a avut mai multe acțiuni în școli și grădinițe. Multe dintre ele au avut loc în unități de învățământ din Craiova: Școala „Alexandru Macedonski“ și la Școala Generală nr. 21 „Gheorghe Țițeica“ sunt doar două dintre școlile în care a ajuns. Nu a uitat însă nici de copii de la sate așa că de mai multe ori a ajuns la Școala Gimnazială Celaru.

„Am început de mult aceste acțiuni în școli și grădinițe. Deja avem copii care acum trăiesc mult mai sănătos, copii care ne-au urmat sfaturile și care au scăzut în greutate. Este mare nevoie de educația copiilor și părinților din mediul rural. De aceea, am ales să mergem în cât mai multe”, spune dr. Iuliana Petrișor.
Share This Article