Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU)Craiova se confruntă de câțiva ani cu problema lipsei căldurii. Din luna februarie a anului trecut problema s-a agravat. De vină sunt schimbătoarele de căldură, care nu au mai fost schimbate de 10 ani. Ce spune conducerea spitalului și când se rezolvă problema?
La începutul lunii februarie 2019 biroul tehnic a făcut referat către conducerea spitalului, prin care anunța problema. De atunci, a început un proces de licitații anevoios: solicitare de ofertă de preț, hotărâre pentru aprobarea bugetului necesar de către Consiliul Județean Dolj pentru achiziționarea schimbătoarelor, demararea licitației.
„Nimeni nu a stat degeaba și nici nu se poate vorbi de dezinteres”
La începutul lunii iulie 2019 au început demersurile în vederea întocmirii documentației de atribuire, iar pe data de 8 iulie 2019 a fost făcut anunțul în sistemul de licitații publice (SICAP). În 10 septembrie a fost semnat contractul cu firma câștigătoare, care conform caietului de sarcini are la dispoziție 90 de zile, pentru livrarea și montarea schimbătoarelor de căldură.
„Am făcut alături de echipa managerială toți pașii necesari pentru a rezolva această problemă. M-am implicat în mod direct în rezolvarea problemei căldurii și am insistat ca procedura să fie derulată cât mai rapid. Din păcate, sistemul de licitații publice este unul greoi, ești obligat să respecți toți pașii. Încă de anul trecut am făcut tot ce ținea de conducerea spitalului. Există acte doveditoare în acest sens. Nimeni nu a stat degeaba și nici nu se poate vorbi de dezinteres. Mâine sau poimâine (n.r. marți sau miercuri) firma ne-a asigurat că vom avea schimbătoarele în spital. Să nu uităm că vorbim de o problemă veche a unității medicale. De 10 ani aceste schimbătoare nu au mai fost schimbate”, a spus dr. Eugen Georgescu, managerul SCJU Craiova.
Firma care a câștigat licitația a menționat că marfa (schimbătoarele de căldură) este adusă din afara spațiului comunitar, mai exact, din Turcia și de aceea livrarea a durat mai mult. Până la sfârșitul acestei săptămâni problema ar trebui să fie rezolvată, conform asigurărilor date de firma.