„Nu vrea să merg la școală” este sintagma pe care mulți părinți o aud de la cei mici. Refuzul școlar sau fobia școlară este o modalitatea prin care copilului își manifestă frica. Părinții ar trebui să își pună întrebări atunci când copilul lor plânge în fiecare dimineață, visează urât, se simte rău sau își dorește să rămână acasă în ziua respectivă. Suzana Pavlov, psiholog la Școala Terraveda din Craiova, ne ajută să înțelegem de ce ajunge un copil să treacă printr-o astfel de situație și cum trebuie să reacționeze părinții și cadrele didactice.
AUTOR: CORINA MIHAILOV
Lipsa dorinței de a merge la școală poate să apară în orice moment, dar adesea este întâlnită la copiii cu vârste cuprinse între 5-7 ani și 11-14 ani, ori atunci când elevul se confruntă cu noi provocări la școală cărora nu le poate face față.
ARTICOLUL FACE PARTE DIN GHIDUL ELEVULUI, PĂRINTELUI ȘI PROFESORULUI REALIZAT DE MEDIA10 ȘI ȘCOALA TERRAVEDA CRAIOVA
Motivele din spatele refuzului de a merge la școală sunt în strânsă legătură cu vârsta la care se întâmplă acest lucru, iar psihologul Suzana Pavlov le explică pe categorii:
În clasele mici:
„Poate fi vorba despre o anxietate de separare ascunsă sau de o substimulare pe care copilul o simte în cadrul școlar, el fiind obișnuit cu un nivel mai dificil de lucru. Poate fi vorba, de asemenea, despre un opoziționism manifestat în ceea ce privește regulile noi cu care se confruntă, atenția pe care cel mic o consideră insuficientă comparativ cu perioada anterioară a grădiniței sau poate fi manifestarea răsfățului și a dorinței de a nu avea un program strict”.
Suzana Pavlov, psiholog Școala Terraveda
În clasele primare și gimnaziale:
„Pot interveni și alte cauze, precum o lipsa a adaptabilității copilului la colectivul clasei, expunerea la o tachinare constantă din partea altor copii neidentificată și corectată de cadrele didactice și poate chiar o tulburare anxioasa sau de performanță sau o tulburare depresivă. Contextul preadolescenței ridică multe problematici în ceea ce privește diagnosticarea acestora din urma, comportamente corespunzătoare acestor tulburări putând fi corelate și cu predispoziții ale vârstei și ale modificărilor hormonale care au loc”, explică psihologul Suzana Pavlov.
În cazul adolescenților:
„Bullying-ul, teama de eșec sau nevoia nesatisfacută de aparteneță la grup sunt printre cele mai comune cauze de refuz academic alături de influențe negative a grupului sau lipsa de implicare a familiei în parcursul educațional”, spune Suzana Pavlov, psiholog.
În spatele refuzului de a frecventa școala se pot ascunde mai multe cauze, printre care lipsa motivației, neînțelegerea cu profesorii și colegii sau chiar o încercare de manipulare. Părinții trebuie să fie atenți la comportamentul copilului și să încerce să rezolve aceste probleme împreună cu profesorul, și, dacă este cazul și cu un specialist.
„Gravitatea problematicilor ascunse în spatele refuzului de a merge la școală se referă la scăderea dramatică a motivației pentru școală, dezvoltarea unor tulburări afective corelate cu retragerea către sine a elevului, lipsa dorinței de a participa la acțiuni comune cu ceilalți colegi, sentimentul de neapartenență la grup sau de a fi diferit, teama de eșec și altele”, spune Suzana Pavlov, psiholog Școala Terraveda.
Este foarte important ca părinții să fie atenți la fiecare schimbare de atitudine din partea copilului și să abordeze subiectul limp, să nu să îl evite sperând că se va rezolva de la sine.
„Acest refuz de a merge la școală poate și fi o formă de manipulare, deseori părinții promițând diverse recompense pentru a se relua mersul la școală. Intervenția specialistului este de dorit a fi făcută concomitant cu cea a familiei și a învățătorului, stabilindu-se un plan de intervenție bazat pe aceleași principii pe toate planurile”,
spune Suzana Pavlov.
Când fobia școlară persistă, părinții sunt primii dintre cei care pot participa la motivarea copilului și de a-l face să îndrăgească din nou școala. Este important să comunice cu el, să afle motivele și să vadă cum le poate rezolva.
„Este important să se țină seama de motivele verbalizate sau înțelese indirect care stau la baza refuzului. Este de asemenea important să se valideze aceste motive și să se stimuleze aspectele pozitive ale oricărei experiențe și bineînțeles să se evite presiunea specifică performanței. Nu trebuie sa uităm niciun moment că fiecare copil asimilează informațiile în ritmul sau și le reproduce tot într-un ritm propriu, determinat de cele mai multe ori de motivatie. Până în perioada adolescenței se poate vorbi de o motivație externă, ca o recompensă, apoi motivația devine una internă, corelată cu sensul și scopul fiecăruia în ceea ce privește învățarea. Suportul părinților poate fi în a identifica obiective pe termen scurt pe care copilul le-ar putea obține continuând să meargă la școală și se pot monitoriza performanțele din domeniile corelate mersului la școală, astfel încât acesta să-și poată vedea obiectiv beneficiile obținute în urma efortului său”, conchide psihologul Suzana Pavlov.
Sursă foto: Foto: Guliver Getty Images
