Jocurile video sunt pentru copii principalul mod de distracţie. O mare parte din timpul pe care copiii îl petrec la calculator îl acordă jocurilor video. Jocurile educative, liniștite, au un efect pozitiv asupra copilului, însă, jocurile video cu caracter agresiv au efecte negative asupra dezvoltării lor. Care sunt pericolele și beneficiile și cum putem evita dependența copiilor?
AUTOR: MARIA ȘTEFAN
Un adolescent român petrece în jur de şase ore în mediul virtual, ceea ce înseamnă că timpul acestuia pentru socializare şi alte activităţi în aer liber devine limitat. Petrecerea unui timp îndelungat în fața calculatorului, telefonului sau tabletei poate afecta copilul pe termen lung.
ARTICOLUL FACE PARTE DIN GHIDUL ELEVULUI, PĂRINTELUI ȘI PROFESORULUI REALIZAT DE MEDIA10 ȘI ȘCOALA TERRAVEDA CRAIOVA
Lipsa de sensibilitate, compasiune se reduce sensibilitatea la suferința altora, copilul interiorizeaza violenta din joc, o atribuie lumii reale și nu se simte vinovat atunci când lovește sau provoacă suferința altei persoane.
Potrivit unui studiu, nu doar copiii îşi riscă sănătatea, ci şi adolescenţii care stau prea mult în faţa unui computer, socializând online. Dependenţa de tehnologie afectează creierul, încetinind activitatea cerebrală
Copilul care petrece prea mult timp în fata calculatorului se izolează, pierde abilitățile de socializare și înlocuiește relațiile autentice cu cele virtuale.
Există însă şi efecte benefice în vederea jocurilor video. Jocurile educative îmbunătăţesc abilităţile de luare a deciziilor deoarece multe necesită reacţii rapide şi decizii aproape instantanee.
Copiii își îmbunătățesc coordonarea ochi-mâna, dar şi motricitatea sau capacitatea de a se orienta în spaţiu
Moderaţia este cuvântul care îi poate ajuta pe copii să sustragă din jocurile video doar părţile bune şi să nu cadă în extrema dependenţei.
Înainte de vârsta de doi ani copilul nu ar trebui să aibă interacţiune cu nici un fel de dispozitiv electronic, recomandă medicii. Copiii mai mari şi adolescenţii ar trebui să petreacă maxim o oră sau două în mediul online în detrimentul altor activităţi de dezvoltare.
Iată cum îi putem ajuta pe copii să scape de dependenţa jocurilor video
⇔ Explicați-i copilului de ce trebuie să îi limitați timpul petrecut la calculator. Trebuie să-i stabilim copilului limită cu multă blândețe, în care îi spunem copilului că timpul de jocuri s-a terminat. Acest lucru poate declanşa o criză a copilului însă ca părinte trebuie să find înţelegători şi să avem multă răbdare.
⇔ Stabiliţi un program fix de minute pe care le are voie în faţa ecranului. Aţi putea considera 30-40 de minute pe zi de joc la calculator sau joc electronic ca fiind suficiente.
⇔ Propuneţi copilului diferite activităţi care să-l distreze la fel de tare astfel încât să nu creadă că doar în mediul online se poate distra.