Doi pacienți craioveni sunt acum în viață datorită tratamentului cu tromboliză efectuat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova. O femeie de 92 de ani și un bărbat de 60 de ani, care au ajuns zilele acesta în urgența spitalului cu accident vascular cerebral ischemic, au fost tratați la timp de medici, iar acum sunt în viață datorită efecturării trombolizei. Starea lor de sănătate este bună în acest moment. Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova derulează programul național de tromboliză, iar în acest moment pacienții pot beneficia de un astfel de tratament.
AUTOR: ANA-MARIA PREDILĂ
În saloanele secției de Neurologie am găsit astăzi două familii fericite. Fiica pacientei de 92 de ani, care acum trăiește datorită efectuării trombolizei, a venit să mulțumească medicilor și să se asigure că starea mamei sale este una bună. Femeia spune că datorită medicilor care au intervenit la timp cu acest tratament mama ei este în viață. Pacienta de 92 de ani a fost primul bolnav care a beneficiat de tromboliză la SJU Craiova. Femei a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului pe 2 octombrie cu AVC ischemic.
„Medicul neurolog a coborât imediat în UPU, a fost evaluată starea pacientei. Aceasta a îndeplinit criteriile necesare pentru administrarea trombolizei. Totul a decurs foarte bine. Acum este în continuare sub supraveghere în secția noastră. Starea de sănătate este una bună”, a spus dr. Dorina Iovănescu, sefa secție de Neurologie a SJU Craiova.
Nu este însă singurul pacient care a beneficiat de tratament cu tromboliză. Un bărbat de 60 de ani este acum în viață pentru că a fost tratat corespunzător, la timp. Pacientul a ajuns în UPU Craiova ieri, după ce a suferit un AVC ischemic.
„Era diagnosticat cu boală cardiacă. Din păcate, a suferit un AVC, iar soluția salvatoare pentru el a fost efectuarea trombolizei, care i-a salvat viața. În acest moment, pacientul se află internat în secția de Neurologie și are o stare de sănătate bună”, a adăugat dr. Dorina Iovănescu.
Ce este tromboliza
Tromboliza este procedura medicală ce poate salva viața pacientului cu AVC, dacă acesta ajunge din timp la medic și spitalul derulează programul pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut.
Tromboliza intravenoasă este o metodă terapeutică ce consta în injectarea unei substanței trombolitice, care se administrează intravenos și dizolva cheagul de sânge care blochează circulația, iar țesutul cerebral parțial ischemiat nu se mai necrozează, astfel încât deficitul neurologic se remite complet. Este foarte important de știut că tromboliza intravenoasă nu poate fi aplicată decât în primele 4,5 ore de la producerea atacului cerebral.
Este vital ca pacientul să ajungă la spital în maximul patru ore și jumătate de la debutul simptomelor
Primul criteriu pentru a putea beneficia de tromboliză este ca pacientul să se prezintă în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) în maximum patru ore și jumătate de la debutul simptomelor.
„Tromboliza este procedură medicamentoasă care se adresează pacienților cu AVC ischemic. Medicul neurolog intervine de îndată ce sosește pacientul în UPU. Acolo consultă pacientul, recomandă CT, participă la efectuarea tomografului și stabilește împreună cu medicul radiolog ce este de făcut. După ce se decide că pacientul este eligibil efectuării trombolizei, aceasta se desfășoară în UPU, după care pacientul care are o stare generală bună este transferat în secția de Neurologie. Aici este urmărit permanent de medicul de salon sau medicul de gardă, în funcție de intervalul orar în care sosește. Se urmăresc parametrii funcțiilor vitale, starea de cunoștință și starea neurologică a bolnavului”, explică dr. Dorina Iovănescu.