Caravana pentru diagnosticarea TBC a ajuns în Sadova. Investigații gratuite

Caravana mobilă pentru depistarea tuberculozei a ajuns și în Dolj, mai exact în comuna Sadova. Toată săptămâna viitoare, începând de luni, oamenii din zonă vor putea beneficia de investigații de specialitate pneumologice, gratuite, pentru prevenție pentru depistarea TBC. Caravana este parcată în incinta Unității Medico-Sociale Sadova. Campania de screening activ – E-DETECT TB- care îți propune să investigheze persoane din categoriile de risc: deținuți, persoane fără adăpost, utilizatori de droguri, populații foarte sărace, cu acces limitat la asistență medicală a ajuns zilele acestea în comuna Sadova, județul DOLJ.

AUTOR: ANA-MARIA PREDILĂ

La nivel european proiectul se derulează în mai multe țări, precum: Bulgaria, Italia, Marea Britanie, Olanda, Suedia. Olanda are în prezent un număr de 7 caravane. Valoarea totală a proiectului în România este de 970.449 euro și este co-finanțat de Ministerul Sănătății.

Programul a fost lansat de Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta’’, Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei din România (PNPSCT) și Societatea Română de Pneumologie.

De ce este importantă caravana pentru depsitarea TBC

România este țara membră UE cu cel mai mare număr de pacienți tratați de tuberculoză. Din fericire, cifrele sunt în scădere de la un an la altul, o arată chiar evoluția incidenței acestei boli urmărită de-a lungul anilor, care a ajuns în 2018 la 59,4 la mia de locuitori. Un procent în scădere pentru România, dar de șase ori mai mare decât în UE. În 2018, au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză, din care 545 sunt copii. Răspândirea bolii este preponderent în județele din sud și est, unde este înregistrată cea mai mare incidență a bolii.

În România, tuberculoza nu este un fenomen izolat, ucide, stigmatizează, schimbă viețile pacienților și ale familiilor lor. Oltenia are cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză (TBC) din țară, iar România are cei mai mulți bolnavi de TBC rezistent din Europa. Tuberculoza nu este doar boala celor care poartă această povară, este boala unei țări care nu previne, nu tratează corespunzător toți bolnavii.

Cum se transmite TBC?

Numită și boala sărăciei sau boala ascunsă, tuberculoza chinuie viețile a zeci de mii de români. Este provocată de un bacil (Mycobacterium tuberculosis) care afectează cel mai des plămânii. Se răspândește de la o persoană la alta prin aer. Când oamenii cu tuse TBC pulmonară strănută sau împrăștie particule de salivă, ele propagă germenii TBC în aer. O persoană care inhalează acești germeni se poate infecta. Persoanele bolnave de tuberculoză elimină prin tuse sau strănut picături mici de secreții care conțin bacterii. Pe calea aerului, aceste picături sunt inhalate de persoanele din anturajul apropiat al bolnavului, care devin „contacți TB“. Cele mai expuse persoane sunt membrii familiei, prietenii apropiați, colegii de serviciu, și necesită un contact apropiat și de lungă durată în spații închise pentru a se infecta.

Cele mai multe cazuri de TBC multidrog-rezistentă

Grav este că tot în România se găsesc și cele mai multe cazuri de tuberculoză multidrog-rezistentă (TB MDR), o formă severă a bolii. În prezent, doar 60% dintre pacienţii cu TB MDR sunt identificaţi, principalele cauze fiind numărul mic de centre pentru diagnostic şi perioada mare de spitalizare, minimum șase luni, iar dintre aceştia, doar 20% sunt trataţi cu succes. Soluţia pentru îmbunătăţirea acestei statistici este accesul la tratamente cu medicamente de linia a doua, care oferă posibilitatea vindecării mai rapide, reduc timpul petrecut în spital şi îmbunătăţesc calitatea vieţii pacienţilor.

Unitatea medicală mobilă este dotată cu aparatură care permite medicilor pneumologi efectuarea de teste pentru diagnosticarea rapidă a tuberculozei. Pacienţii depistaţi cu această boală vor intra ulterior într-un program de tratament complet şi de monitorizare.

Oamenii din Sadova vor fi întâmpianți de luni de dr. Dumitra Gindrovel și întreaga echipă de medici de familie din SSadova, dar și de dr. Victor Grecu, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova și coordonator tehnic al Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al TBC în Dolj.

Caravana mobilă este dotată cu tot ce trebuie pentru efectuarea investigațiilor de specialitate penumologică. 

Are un aparat digital de radiologie cu care se face o radiografie. Se calculează automat un scor de risc. Toate imaginile sunt încărcate la Institutul „Marius Nasta”, online. Pentru cei cu risc, medicul radiolog de la Institut recitește totul. Se recolteaza apoi spută, care va fi lucrată la Craiova cu Gene-expert (n.r. test molecular pentru depistarea TBC)”, a explicat dr. Dumitra Gindrovel, medic de familie la Unitatea Medico-Sociale Sadova.

TBC este printre primele cinci cauze de deces în rândul femeilor

 

Persoanele cu un sistem imunitar slăbit au un risc mult mai mare de a se îmbolnăvi de TBC. Riscul de tuberculoză activă este, de asemenea, mai mare la persoanele care suferă de alte afecţiuni ale sistemului imunitar. Peste 95% din cazurile de deces sunt în ţările în curs de dezvoltare. TBC este printre primele cinci cauze de deces în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15-44 de ani. O persoană cu HIV are de aproximativ 26 până la 31 de ori mai multe şanse de a dezvolta tuberculoză activă. Aproximativ unul din trei decese în rândul persoanelor cu HIV este determinat de tuberculoză.

Partener în această campanie este și Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, echipa care a luptat alături de medici și autorități ca acest proiect să devină realitate și să salveze vieți. 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Quis Nascetur Aenean Ipsum Vici

Next Post

Mai multe șanse împotriva cancerelor de sânge: 66.128 de persoane înscrise în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

Related Posts
Verified by MonsterInsights