Radu Szekely a lucrat 20 de ani în cel mai bun sistem de educație din lume: sistemul finlandez. După ce s-a întors în România a vrut să aplice toate lucrurile bune învățate acolo și așa a înființat școala finlandeză de la Sibiu. În 2003 a absolvit cursurile Universității din Turku. Apoi a început să predea în sistemul finlandez de educație. Din 2006 este consultant în Comisia Europeană pentru Educație și Cultură.
În prezent, este și președintele Coaliției Naționale a Imigranților din Helsinki și a fost și consilier special pe probleme de strategie în educație al ministrului Educației. Ieri, Radu Szekely a venit în vizită, la Liceul „Voltaire” din Craiova, la invitația profesoarei Adina Mitrică.
Elevii liceului francez din Craiova participă la concursul național pentru liceeni EUROȘCOLA. Titlul generic al acestei ediții este „Educația schimbă vieți”. Elevii vor concepe și derula această campanie, pornind de la povestea de succes a lui Radu Szekely. Într-un interviu acordat jurnaliștilor Media10, Radu Szekely face o radiografie a sistemului de învățământ și propune câteva soluții.
Ana-Maria Predilă: Aţi lucrat în sistemul finlandez, considerat cel mai bun sistem de educație din lume, v-ați întors în România și aţi înființat şcoala finlandeză, în Sibiu. De când aţi înfiinţat şcoală şi de ce?
Radu Szekely: Am înfiinţat-o pentru că am vrut să oferim o alternativă copiilor şi în acelaşi timp o alternativă sistemului. Nu ne-am dorit pur şi simplu o şcoală privată, care să facă profit, să facă bani. Cunoşteam foarte bine sistemul finlandez, am lucrat în el aproape 20 de ani, ştiam că se poate face o astfel de şcoală și aici, unde copiii să învețe într-un mod mai interactiv, să se concentreze pe competenţe, pe dezvoltarea de competenţe, pregătirea pentru viaţă. Ne-am hotărât să facem în Sibiu, cunoscând oraşul şi având o prietenă acolo care are o fetiţă ce tocmai începea şcoala. Am vrut să fie o alternativă pentru sistem, în ideea de a arăta că se pot face lucrurile altfel şi oricine vrea să copieze ideea unei astfel de școli, în sistemul public de la noi, este invitat să ia metodele.
„Modelul finlandez este foarte flexibil şi foarte centrat pe elev, pe nevoile individuale ale fiecărui copil”
Ana-Maria Predilă: Cum funcţionează sistemul finlandez şi ce am putea prelua şi aplica şi în România, pentru că ştim că nu totul se poate prelua de-a gata şi implementa într-un sistem românesc, dar cu siguranţă putem să preluăm multe din modul lor de funcţionare.
Radu Szekely: Întotdeauna am zis că sistemul finlandez este înţeles greşit pentru că nu există o metodologie finlandeză de lucru. Modelul finlandez este foarte flexibil şi foarte centrat pe elev, pe nevoile individuale ale fiecărui copil şi atunci fiind flexibil, dă voie cadrului didactic să folosească ce metode vrea, astfel încât să răspundă nevoilor copiilor. Acesta este un lucru pe care l-am putea prelua foarte uşor. Pentru asta trebuie să avem, însă, oameni pregătiţi care să aibă instrumente diferite, pe care să le folosească la clasă, ceea ce lipseşte în momentul de faţă în România. Noi şablonăm cadrele didactice din universităţi să lucreze pe un anumit model behavioristic şi în acelaşi fel, ei folosesc şablonul la clasă pentru a creea un anumit tip de comportament la copii.
Credem că toţi pot învăţa într-un anumit fel, pe care noi l-am folosit, şi îl considerăm a fi bun, dar nu este neapărat aşa. Aplicând şabloanele acestea, de fapt limităm copiii în dezvoltarea lor, le dirijăm dezvoltarea cum vrem noi, nu cum vor ei. Aici este diferenţa fundamentală. În afară de asta, sunt multe lucruri mărunte care afectează fundamental viaţa elevului. De exemplu, nu-ţi dai seama cu adevărat cât de importantă este o monedă de 50 de bani, până în momentul când ajungi la un supermarket şi nu poţi să iei un coş fără aceea monedă. Aşa este şi cu aceste lucruri mărunte, care se întâmplă în sistemul finlandez. De exemplu, în Finlanda toți elevii primesc prânzul, gratuit, la şcoală ceea ce înseamnă că indiferent dacă copilul este dintr-o familie mai săracă sau mai puţin săracă, o masă o are asigurată la şcoală. Acolo copiii sunt transportaţi la şcoală, nu merg neapărat la şcoala cea mai apropiată de ei, asta în primii ani, apoi învaţă să folosească mijlocul de transport în comun, care este gratuit până la 17 ani și ajung la școală. În felul aceasta se şi responsabilizează şi ajung în şcoli, unde au parte de o educaţie de calitate pentru că dispersarea şcolilor în toate cătunele, deşi dă impresia că ne pasă de copii, nu dă rezultatele dorite, pentru că nu ai cum să asiguri calitate şi aceleaşi condiţii într-o şcoală dotată bine în centrul unui oraş şi într-o şcoală la sat unde sunt câţiva copii.
Ana-Maria Predilă: Cum vi se pare sistemul şcolar din mediul rural din România?
Radu Szekely: Rămas în urmă şi din punct de vedere al dotărilor, ceea ce este de înţeles, primăriile nu au bani să doteze şcolile, iar tinerii profesori nu mai merg înapoi la sat să predea, chiar dacă au o pregătire foarte bună. Toți vor să iasă din mediul rural, nu să construiască ceva acolo.
„Lipsește statutul pe care ţi-l dădea meseria de dascăl”
Ana-Maria Predilă: Cum facem să motivăm cadrele didactice tinere, care sunt la început de drum pentru că foarte mulţi renunţă, pleacă în străinătate și muncesc orice altceva?
Radu Szekely: Este o problemă complicată, emigrarea tinerilor profesori. Nu salariile sunt problema pentru că ele au crescut, însă ce lipseşte acum, comparativ cu anii 1980-1990, este statutul pe care ţi-l dădea meseria de dascăl. Era un statut social care atrăgea o anumită pătură intelectuală. Problema este că acum se pregătesc foarte mulţi profesori, aproape oricine vrea să facă modulul psihopedagogic poate să-l facă şi dacă nu reuşeşte în domeniul de studiu principal poate să se facă profesor. Înainte era o competiţie foarte mare pentru posturile de profesor. Universităţile ţineau ştacheta foarte sus şi doar cei care voiau cu adevărat să devină profesori ajungeau. Dacă vorbim de mediul rural, ar fi măsuri care pot fi luate. Primăria le-ar putea pune la dispoziţie locuinţe sau teren pentru a construi o casă, oricum sunt depopulate satele.
„Copiii au nevoie şi de consiliere şi orientare profesională,de consiliere psihologică”
Ana-Maria Predilă: Aţi ajuns la Ministerul Educaţiei, aţi fost consilier. Dacă ar fi să faceţi o radiografie a sistemului de învăţământ din România, cu lucrurile care trebuie rezolvate şi lucrurile bune care se întâmplă, cum ar arăta ea?
Radu Szekely: Cred că cea mai mare problemă nu este finanţarea, ci lipsa de predictibilitate a sistemului. Se fac schimbări prea des şi prea abrupt, iar această lipsă de predictibilitate creează un sentiment de nesiguranţă care afectează nu doar cadrele didactice ci şi părinţii, copii. O altă problemă care ar trebui rezolvată este pregătirea resursei umane, care să răspundă nevoii reale a copiilor. Nu mă refer la pregătirea pedagogică a profesorilor, copiii au nevoie şi de consiliere şi orientare profesională, de consiliere psihologică, de activităţi extracurriculare, care să-i ajute să-şi descopere talentele, au nevoie pur şi simplu de supraveghere, de la ora 12 până la ora patru-cinci.
Ca şi părţi pozitive cred că se lucrează foarte bine cu excelenţa în sistemul românesc de învăţământ, lucrăm mai prost cu ceilalţi, dar cu excelenţa se lucrează foarte bine şi asta ar trebui păstrat şi găsite metode de a-i aduce şi pe ceilalţi cât mai aproape de excelenţă.
„Noi trebuie să avem grijă de cei care au dificultăţi în a atinge sistemul funcţional pentru societate”
Ana-Maria Predilă: De cele mai multe ori ne uităm la notele de 10 şi scoatem asta în evidenţă, dar uităm să le dăm mai multă atenţie celorlalţi, copiilor de mijloc, copiilor care nu au rezultate atât de bune. În Finlanda cum se procedează?
Radu Szekely: În Finlanda nu se pune accent pe exclenţă şi dacă ar fi să critic sistemul de acolo pentru ceva, este că nu se pune suficient accent pe excelenţă. Acolo se încearcă să-i aducă pe toţi la un nivel mediu, care este obligatoriu pentru toată lumea, iar după vârfurile se descurcă. Ideea sistemului finlandez este că dacă eşti foarte inteligent oricum te vei duce în sus. Noi trebuie să avem grijă de cei care au dificultăţi în a atinge sistemul funcţional pentru societate.
„În sistemul de învăţământ nu mai este nimic practic”
Ana-Maria Predilă: Mulţi se copii se plâng de programa încărcată, de temele obositoare, avem cu adevărat o problemă în acest sens?
Radu Szekely: Nu ştiu dacă temele în sine sunt o problemă, ci adaptarea lor la posibilităţile şi nevoile copilului. Rar am văzut teme individualizate. Programa şcolară, până în clasa a şaptea nu este foarte încărcată, problema este că planul cadru este prea rigid şi nu dă posibilitatea copiilor să aleagă. Până la clasa a cincea unde dai competenţele de bază, alfabetizare funcţională, matematică, algebră nu prea poţi face diversificare, dar mai târziu ar trebui să existe posibilitatea de a alege. Problema este că în sistemul de învăţământ nu mai este nimic practic, nu mai există ateliere, nu există gospodărie, adică ieşi din şcoală şi nu ştii să schimbi un bec.
„În România, excepţia de la regulă devine lege”
Ana-Maria Predilă: Pe de altă parte, profesorii spun că le imposibil să dea nişte teme personalizate având în vedere că trebuie să facă faţă unei clase de 30 de copii sau mai mult. În lege avem o normare care spune că nu ar trebui să fie mai mulţi de X copii într-o clasă, cu toate acestea sunt clase în care copii se sufocă pentru că sunt prea mulţi. Cum este în Finlanda?
Radu Szekely: Este un alt lucru pe care l-am constat în România, excepţia de la regulă devine lege.S-a dat o excepţie pentru cazuri în care nu se poate efectua şcolarizarea copilului în altă parte. Eu am sugerat învăţătorilor să refuze să intre la clase care sunt peste numărul prevăzut în lege pentru că legea dă un minim şi un maxim. La clasele primare media trebuie să fie 20, dar nu mai mult de 25 de elevi. Dacă sunt 26, trebuie divizaţi în două clase. În Finlanda la clasele primare erau la fel 20-25 de elevi într-o clasă, 30 la liceu, însă acolo resursa umană este concepută altfel şi se lucrează mai mult pe grupe mai mici, în sensul că un profesor are o dată sau de două ori de săptămână un asistent la clasă care lucrează cu el şi îi ajută pe copii. Sau copii sunt scoşi de la clasă şi şi se lucrează separat cu ei, un fel de meditaţii, dar la școală.
„Suplimentarea a ceea ce se face la şcoală, cu meditaţii private, nu există în Finlanda”
Ana-Maria Predilă: Şi în Finlanda există sistemul prin care copiii după ce pleacă de la şcoală mai ales în gimnaziu merg la meditaţii?
Radu Szekely: Suplimentarea a ceea ce se face la şcoală, cu meditaţii private nu există, în Finlanda. Există meditaţii private doar pentru ceva ce şcoala nu oferă. Mi se pare un aspect degenerat al sistemului de învăţământ românesc faptul că se pune atât de mult accent pe meditaţii, astfel că un elev învaţă mai mult la meditaţii decât în clasă. Primim telefoane la Minister aproape zilnic cu întrebarea de ce nu dăm voie să se facă homeschooling că oricum copilul învaţă mai mult acasă şi din meditaţiile plătite de părinţi, ceea ce mi se pare un viciu de sistem. Mulţi folosesc pârghia asta pentru a-şi îmbunătăţii veniturile în mod voit. Adică fac un efort mai mic la clasă în ideea că oricum copii fac meditaţii.
„Pentru a se putea face o reformă reală ar trebui să existe un nivel de descentralizare reală, iar unităţile administrative să-şi asume responsabilitate pentru şcolile respective. În momentul de faţă nu se asumă responsabilitatea aceasta”
Ana-Maria Predilă: Prin lege că este interzis să se facă meditaţii?
Radu Szekely: Momentan nu, dar eu vreau să se interzică prin lege. Doamna Andronescu voia să impună regula conform căreia nu poţi face meditaţii cu copii de la clasa ta, însă ne-am dat seama că ar reprezenta doar o rotire a elevilor de la un profesor la altul, şi voiam să interzicem pe baza legii competiţiei, ideea de a face meditaţii private, în momentul în care eşti titular în sistemul de învăţămât.
Ana-Maria Predilă: Când vorbim de reforma sistemului de învăţământ dăm vina pe Minister. Având în vedere că aţi făcut parte şi din acel mecanism, cât de greu este să schimbaţi lucrurile, ce nu înţelegem noi, copii, părinţii, profesorii ?
Radu Szekely: Cred că trebuie să înţelegeţi că soluţiile nu vin niciodată de la Minister. Ministerul poate să aplice soluţii care vin din altă parte, adică avem date şi informaţii pe care se pot baza nişte scenarii. Însă, soluţiile trebuie să fie aplicate şi să vină din teritoriu, nu există o reţetă universală care să se poată aplica la nivelul României. Nu poţi compara reforma şcolilor din centrul Bucureştiului sau din Timişoara sau Craiova cu reforma unei şcoli dintr-un sat din Dobrogea sau Nordul Moldovei unde nevoile sunt cu totul altele. Pentru a se putea face o reformă reală ar trebui să existe un nivel de descentralizare reală, iar unităţile administrative să-şi asume responsabilitate pentru şcolile respective. În momentul de faţă nu se asumă responsabilitatea aceasta.
Ana-Maria Predilă: Cum facem să scăpăm de birocraţie pentru că mergem în şcoli şi găsim profesori extraordinari, care de multe ori ajung să fie frustraţi şi să nu mai aibe răbdare să-şi facă cu adevărat activităţile pentru că trebuie să facă cu copiii, din cauza actelor care îi sufocă?
Radu Szekely: Ca reprezentant al ministerului spun că trebuie făcut mai mult lobbying şi analize reale la cât de mult ajută aceste acte la clasă. Ca cetăţean refuzaţi să le faceţi, atâta timp cât vă faceţi datoria de profesor cu copii, refuzaţi.
„Orice alternativă care dă copiilor posibilitatea să studieze altceva sau altfel este binevenită”
Ana-Maria Predilă: În Craiova avem un liceu francez şi rezultatele lor sunt extraordinare. Cum vi se pare?
Radu Szekely: Este foarte bună ideea de liceu francez. Orice alternativă care dă copiilor posibilitatea să studieze altceva sau altfel este binevenită şi cu atât mai mult cu cât este parte din reţeaua şcolară de stat. Este foarte modern, apropiat de elevi, funcţionează foarte bine colaborarea, care este pentru mine o piatră de hotar a învăţământului.
Ana-Maria Predilă: Ce părere aveţi de proiectul pe care îl derulează acum elevii Liceului Voltaire?
Radu Szekely: Aceste activităţi extraşcolare care aduc societatea în şcoală şi școala în societate, sunt foarte bine venite şi ar trebui să fie generalizate.
