Cum ajutăm copiii să se adapteze, la început de an școlar

Redactia Media10
5 Min Read

Vara este pe terminate, la fel şi amintirile din vacanţe, relaxarea şi distracţia din timpul verii. Începe şcoala şi odată cu aceasta şi întrebările şi emoţiile elevilor. Atât atitudinea părinţilor, cât şi a profesorilor, pot determina începutul cu dreptul al unui nou an şcolar. Cum putem să îi ajutăm pe elevi din punct de vedere emoţional şi să-i facem să se acomodeze ușor cu revenirea în colectivul şcolar? Este normal ca cei mici să fie neliniștiți în preajma unei noi provocări şi să-şi pună o mulţime de întrebări. De aceea, este important ca părinţii să îi ajute să depăşească această perioadă de tranziţie. 

AUTOR: MARIA ȘTEFAN

 

Trezitul de dimineață

Schimbarea de la programul lenjer de vacanţă la cel de şcoală trebuie făcută treptat. Programul de somn trebuie adaptat treptat, de la o zi la alta, prin stabilirea orei de mers la culcare, cu cel puţin 30 de minunte, mai devreme, faţă de ora la care copilul se obişnuise să încheie ziua în timpul vacanţei.


Copilul trebuie ajutat să-şi recapituleze cunoştinţele

După trei luni de distracţie şi fără teme sau lucrări de control este normal ca unele cunoştinţe ale copilului să fie uitate. Astfel,  la începutul fiecărui an școlar există o perioadă în care cadrele didactice reiau conținuturile-cheie, necesare în perioada de instruire următoare și care, de obicei, se încheie cu testul inițial.

Temele din clasă și cele de acasă, trebuie să fie administrate gradat, de la simplu la complex și de la puțin la mai mult, în funcție de potențialul fiecărui elev. Părinţii nu trebuie să intre în panică şi să pună presiune pe copii. Copilul trebuie să înţeleagă că odată cu terminarea vacanţei nu înseamnă că şi distracţia s-a termiant. Faceţi cât mai mai multe activităţi cu el.

Ar putea fi foarte util dacă la prima şedinţă părinţii ar veni preocupaţi să descopere punctele forte ale copiilor şi să lucreze împreună pentru a lua măsurile necesare pentru a le cultiva.

Ajutați-l să-și găsească motivaţie

Discutaţi despre mulţimea de activităţi creative sau de entertainment, pe care le poate desfășura pe parcursul anului şi despre activităţile împreună cu familia sau colegii. Activitățile de învățare îmbrăcate sub forma jocurilor didactice sunt de preferat în această perioadă, copilul fiind stimulat și atras de aceste activitățile, pe care le percepe ca o prelungire a jocurilor de vacanță și în activitatea de la școală. Astfel, în clasă se pot juca jocurile logico-matematice, didactice desfășurate în echipă, jocurile de mișcare în aer liber.

Când copilul tău se arată neajutorat pentru a-ți stârni milă, nu intră în jocul lui. Asigura-l în schimb că ești convinsă că va reuși.

Nu-l amenința niciodată cu școala

Chiar dacă ți se pare că așa îl aduci rapid cu picioarele pe pământ, copilul poate interpreta vorbele tale drept brutale, iar amenințările de genul „vezi tu la școală, n-o să te mai poți juca, va trebui să înveți” vor avea exact efectul opus.

Pentru copil ghiozdanul este mai mult decât un accesoriu, acesta îi creează personalitate şi îi dă încredere în el

Noul an școlar va fi mai bun decat precedentul. Noul an școlar înseamnă un nou început şi este bine să dai uitării problemele întâmpinate anul trecut. Astfel, copilul tău va parcurge procesul de maturizare într-un mod sănătos, benefic pentru el şi pentru părinte. 

Nu în ultimul rând, cumpăr-i rechizitele pe care le vrea. Astfel, copilului o să-i fie mai drag să meargă la şcoală cu ghiozdanul sau penarul pe care le-a ales chiar el. Pentru copil ghiozdanul este mai mult decât un accesoriu, acesta îi creează personalitate şi îi dă încredere în el.

Share This Article
Leave a Comment