Destine

Domnu’ Gogu: „Lumea s-a făcut rea, domnișoară!”

Oameni de poveste în gări I. Despre sensul vieții, motivație și curajul de merge mereu mai departe. 

Ora 16:10. Privește cadranul ceasului cu curea lată. Pe timpul lui, nu toată lumea avea un astfel de accesoriu. Era moda vremii, iar fetele nemăritate o știau deja. Acel ceas clasic îl vedeau doar la bărbații îmbrăcați cu gust, care își făceau curaj și le invitau la dans. Acolo o întâlnise și pe ea, parcă. Parcă ieri.

Autor: Teodora Argint

Deschide ochii și se trezește din amintirile pe care, pentru câteva momente, le scosese de la naftalină. Își propunea mereu să nu se mai agațe de orice lucru care să-i amintească de EA, dar timpul petrecut în gară îl duce adesea înapoi. Azi se întâmplase din nou. Privește în jur. Toropeala de duminică și disconfortul creat de căldură lăsaseră gara aproape pustie.

Cu un gest pe care simțea că nu trebuie să-l facă, deschide portofelul. O icoană și câteva poze vechi stau aranjate în același loc. Ceva mai la stânga, puținele bancnote păstrate pentru vremuri grele rămân neatinse. Azi nu a prea avut noroc.„Mâine e început de săptămână. Poate va fi mai multă lume!”, își zice și se pregătește să-și strângă marfa.

O masă de lemn, putredă pe alocuri. Un scaun scund, pe care se odihneşte atunci când îl lasă puterile. Două cutii peste care timpul şi-a pus amprenta şi alte câteva mărunţişuri aranjate cu gust pe masă. Toată averea lui. Are 82 de ani şi peste cinci decenii de când face negoţ cu ce apucă, în gara din Târgu Jiu.

E modest, iar atunci când vorbeşte cu tinerii, poartă sfiala unui copil. O cămașă dungată şi pantalonii de stofă păstrează vie amintirea domnului respectuos, care îşi îmbrăţişa cândva familia. „Lumea s-a făcut rea, domnișoară! Soţia, draga de ea, mi-a murit. Copilu’ mi-a plecat şi nu mai ştie de mine. Toţi m-au lăsat!”, spune el, cu un zâmbet amar, în timp ce împachetează într-o pungă cele câteva produse, pe care apoi mi le întinde stângaci.

Mâinile îi tremură când face un nod, dar nu-l deranjează, i se întâmplă de câţiva ani încoace.

Haideți să vă fac o poză! La urma urmei, sunteţi veteranul acestei gări!, îi zic, cu un zâmbet plin de recunoștință.

–  Mie? Serios?, tresare şi își aranjează pălăria, cu măiestria unui gentleman, care îşi rememorează tinereţea. Trenul pleacă.

Domnu’ Gogu se uită în urma tinerilor cu bagaje, apoi îşi strânge conştiincios marfa şi taraba improvizată. Pentru azi a terminat. Mâine va fi din nou aici. Ca în fiecare zi din ultimii lui 50 de ani.

Dacă-l vedeţi în gară, opriţi-vă şi la mica lui tarabă. Şi amintiţi-vă că nimeni nu e veşnic tânăr.

Articole recente

Învățătoarea care cumpără rechizitele elevilor la fiecare început de an școlar – Lucia Marin o lecție de viață

Redactia Media10

Excursie pentru copiii bolnavi de cancer organizată de voluntarii Asociației „Dincolo de azi” și Media10

Redactia Media10

Poveștile celor care au scăpat de povara kilogramelor în plus și rolul personal trainerului

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.