În România, numărul celor care contribuie la sănătate este tot mai mic pentru că populația este tot mai îmbătrânită, iar mulți dintre tinerii care ar reprezenta principalul furnizor de contribuții de sănătate lucrează în străinătate. Este foarte important ca asigurații să își cunoască drepturile, dar și obligațiile.
Ana-Maria Predilă
Principalul actor pe piața serviciilor de sănătate din România este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care administrează Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Prin cele 43 de case de asigurări subordonate, ea contractează circa 26.000 de furnizori. Spre deosebire de anii 1970 – 1990, CNAS, nu Ministerul Sănătății, are cele mai multe pârghii pentru a influența comportamentul furnizorilor, cantitatea și calitatea serviciilor prestate către pacienții români.
DREPTURILE ASIGURAȚILOR
- să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură,
- să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, , suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
- să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
- să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
- să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, Rambursarea cheltuielilor reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile acestora, pe baza unei metodologii proprii.
- să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
- să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
- să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
- să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
- să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
- să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
- să beneficieze de dispozitive medicale;
- să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
- să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
- să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
- să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
OBLIGAȚIILE ASIGURAȚILOR
- să se înscrie pe lista unui medic de familie;
- să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
- să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
- să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
- să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
- să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
- să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii;
- să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.