În Secția Chirurgie III a celui mai mare spital din Oltenia se fac anual peste 1.500 de intervenții chirurgicale. Un du-te vino continuu. Salvarea aduce din minut în minut, în Urgență, un alt pacient. Într-un sistem medical îmbolnăvit, medicii dedicați încearcă să reziste, la fel și pacienții care de multe ori trebuie să lupte nu decât cu boala, ci și cu lipsurile din sistem.
Autor: Ana-Maria Predilă
România este țara din Europa care cheltuieşte cel mai puțin pentru pacienții săi. Din 2006, avem o lege a sănătății și tot de atunci ni se tot promite „reforma“. Legea ne obligă pe toți la cotizaţii, în schimb, ni se oferă promisiunea că, atunci când vom avea nevoie de servicii medicale, statul le va plăti total sau le va compensa. Una dintre cele mai mari probleme este degradarea relației medic – pacient.
„Provocarea este să îndepărtăm degradarea pe care o întâlnim în sistemul sanitar. Este o degradare a relației medic pacient care este susținută, de multe ori, artificial. Există mereu lupte și dezbateri între medic-pacient, stat-privat. Trebuie să ne schimbăm perspectiva. Numai împreună putem să schimbăm ceva. Există pacienți care vin la medic și spun că vor să fie tratați cu un anumit medicament pentru că au citit ei pe Google că așa e bine, lucru care este inadecvat. În același timp și medicul privește pacientul cu superficialitate, ceea ce nu este niciodată corect. Trebuie să privim pacienții cu empatie, să le înțelegem teama, lipsa cunoștințelor, să ne adresăm pe înțelesul lor. Poate trebuie să stăm mai mult de vorbă cu pacienții. Pacientul trebuie să se adreseze unui medic pentru că are încredere în el”, explică dr. Stelian Mogoanță.
Medicii au ajuns să practice mai mult o medicină defensivă, să solicite investigații peste investigații sau să trimită cu ușurință pacienții către spitale superioare de teamă malpraxisului. Cazurile de malpraxis sunt tot mai frecvent întâlnite. Sute de medicii sunt trimiși, anual, în fața judecătorilor, pentru malpraxis. Legea malpraxisului în România este neclară. România trebuie să se alinieze legislației europene în ceea ce privește malpraxisul. Actuala lege a malpraxisului afectează siguranţa medicului şi a pacientului.
„Există multe procese, în special în penal pentru că sunt lipsite de costuri pentru cei care dau în judecată. Unele dintre ele sunt justificate, altele nu. Malpraxisul nu este corect definit, în România. Noi, chirurgii, începem intervenția la ora 14:00, la ora 15:00 ni se termină programul de lucru, da noi suntem în sală, însă din punct de vedere al legii malpraxisului nu avem ce să căutăm în blocul operator după ora 15:00. Niciodată nu poți să știi cât durează o intervenție chirurgicală. Aceste lucruri nu sunt reglementate. Este nevoie de o lege a malpraxisului bine pusă la punct”, declară dr. Mogoanță.
Normarea muncii este altă problemă a sistemului medical. Este nevoie de normarea muncii în sănătate pe criterii și volum de muncă. Cadrele medicale spun că numai așa putem să știm ce, unde și cum plătim. În acest moment, indiferent de numărul de pacienți tratați, de complexitatea cazurilor, medicii primesc aceeași bani sau uneori chiar cei care muncesc mai puțin, câștigă mai mult.
„Este problema legată de normarea muncii și de evaluarea complexității cazurilor. Nu este firesc ca în momentul în care transferi un pacient către un medic, medicul din spitalul primitor să fie remunerat mai puțin decât medicul de la spitalul care a trimis pacientul. Nu este normal ca un medic care are 20-30 de intervenții chirurgicale într-o lună să fie remunerat la același nivel cu un medic care nu are nici o intervenție chirurgicală, sau nu tratează nici un pacient. Rezolvarea acestor situații se poate face prin normarea muncii și clasificarea ei pe criterii de performanță. Practic din această cauză nici nu se poate face management de performanță. Uneori personalul mănâncă foarte multe resurse fără a întoarce înapoi servicii care să fie decontate și pe care să susții activitatea”, susține dr. Mogoanță, șeful Clinicii Chirurgie III.
Românii sunt cei mai bolnavi oameni din Europa. Ocupăm locurile fruntașe când vine vorba de afecțiunile grave: cancer, diabet, boli de inimă, TBC, hepatită. Prevenția poate îmbunătăți situația, așa cum s-a întâmplat și în alte țări. La noi nu există însă programe de prevenție bine puse la punct. Din această cauză ocupăm locurile fruntaşe în Europa când vine vorba de mortalitate cauzată de boli grave. Unele dintre programe funcționează mai mult pe hârtie.
„Avem un sistem medical care s-a obișnuit să facă hârtiile „ca să fie” și mai puțin să le pună în practică. Schimbarea trebuie să vină de la fiecare dintre noi. Noi, corpul medical, dar și lumea politică care are un cuvânt de spus în ceea ce privește sistemul sanitar trebuia să marjăm de foarte mult timp pe importanța prevenției. Prevenția înseamnă, în primul rând, costuri mult mai mici pentru sistemul de sănătate. Deși, la debutul programelor de prevenție costurile sunt mari, în 10-15 ani sistemul de sănătate câștigă mult mai mult. Screening-ul în cancerul de sân,care este poate cel mai ușor de realizat și de implementat aduce beneficii imense. Reduce costurile cu chirurgia, cu tratamentele oncologice. Screeningul în cancer colorectal în SUA a început să fie introdus ca program pilot în anii 80, în 1996 a fost introdus ca o necesitate absolută și acum se cunosc rezultatele, scade, în primul rând incidența cancerelor avansate, adică pacienții care consumă cele mai multe resurse și care în ciuda eforturilor rezultatele nu sunt de fiecare dată cel dorite pentru că prognosticul de supraviețuire la 5 ani într-un cancer de colon sau rect, depistat în stadiul IV, este de 15%-20%, în stadiul I și II, 80%. Sunt diferențe imense. Lucrurile încep să se mai dezmorțească și la noi chiar dacă nu putem să vorbim de un program de screening la nivel național”, declară dr. Mogoanță.
