Campania de educație medicală dentară „Dinți sănătoși. Oameni zâmbitori”, un proiect Media10 susţinut de DR. CIUCĂ a ajuns și la elevii școlii din localitatea doljeană, Vârvoru de Jos. Elevii au ascultat sfaturile venite de la medicul stomatolog Alexandra Ciucă, au pus întrebări și au aflat informații interesante despre cât de important este să aibă grijă de sănătatea dinților.
Autor: Ana-Maria Predilă
Medicii spun însă că prima vizită la specialist, pentru control, trebuie făcută cel târziu la vârsta de un an. Numai că prevenţia în România nu se bucură de o atenţie prea mare. Jumătate dintre adulţi recunosc că uită să se spele pe dinţi şi seara. De aceea, nici copiii nu sunt prea atenți la sănătatea dinților lor. Cei mai mulți nu sunt informați și nu știu care sunt riscurile dacă nu se îngrijesc la timp.
Dr. Alexandra Ciucă le-a arătat copiilor cum se face un un periaj dentar corect. Elevii au învățat cât de importantă este igiena orală și cum trebuie să aibă grijă de sănătatea dinților, zi de zi.
Poți urmări video aici:
„Este foarte important să învățăm să avem grijă de sănătatea dinților noștri. Igiena orală este esențială pentru a avea dinți sănătoși, pe tot parcursul vieții. Trebuie să știm să ne spălăm pe dinți corect. Este necesar să ne curățăm dantura, dimineața și seara, timp de două minute jumătate”, le-a spus dr. Alexandra Ciucă copiilor.
Cea mai bună reţetă pentru dinţi sănătoşi, dincolo de periajul zilnic, este o dietă sănătoasă şi echilibrată. Elevii au învățat cât de important este chiar și pentru sănătatea dinților să mănânce fructe şi legume, dar evită expunerea îndelungată a dinţilor la substanţele acide pentru a preveni eroziunea acidă.
„Alimentele bogate în zaharuri, chipsurile, pufuleții, toate formează o peliculă pe suprafața dinților, pe care se colonizează foarte repede bacterii existente în cavitatea orală, dar dăunătoare în contact prelungit cu dintele. Băuturile acidulate consumate în exces produc microleziuni la nivelul smalțului dezvoltându-se ulterior carii dentare, sau colorații inestetice. De asemenea, consultul la medicul stomatolog, din șase în șase luni, pentru depistarea diferitelor patologii, poate scuti pacientul de disconfortul unor terapii lungi și costisitoare”, le-a atras atenția copiilor dr. Alexandra Ciucă.
Efectuarea unui periaj dentar corect este esențială. De la medicul stomatolog, copiii din localitatea Vârvoru de Jos au aflat un truc important.
„Ca să nu ne plictisim timp de două minute jumătate, cât trebuie să dureze periajul dentar, vă recomand ca în timpul în care vă spălați pe dinți, să ascultați melodia voastră preferată. În acest fel, o să vedeți că nici nu simțiți când a trecut timpul”, le-a spus dr. stomatolog Alexandra Ciucă.
La final, copiii au primit cadouri care să îi ajute să aibă grijă de sănătate dinților.
Cadourile au fost oferite cu sprijinul Oral B.
Prin campania de educație medicală „Dinți sănătoși. Oameni zâmbitori” ne propunem să informăm cât mai mulți copii și părinți prin acțiunile desfășurate în școli, dar și prin materialele jurnalistice. Cu ajutorul medicilor dentiști ne dorim să prezentăm reportaje, interviuri, știri pe tema sănătății orale, informaţii corecte venite de la sursă sigură: specialiştii în domeniu.