Zilnic, zeci de bolnavi din toată Oltenia așteaptă pe patul de spital sângele de care le depinde viața. Pentru că sunt din ce în ce mai puțini donatori, există multe situații în care operațiile sunt amânate sau medicii din Centrul de Transfuzie Sanguină sunt puși în situația în care să aibă o singură pungă de sânge și mai mulți bolnavi în stare gravă, între care trebuie să aleagă.
Mâine, 14 iunie, cu ocazia Zilei Donatorului, reprezentanții Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova organizează o colectă mobilă, în centrul orașului, Piața Mihai Viteazu. Actul de donare de sânge durează doar câteva minute! Puteți salva o viață!
De ce este atât de important să donați sânge
În saloanele Spitalului Județean de Urgență Craiova ajung, cel mai adesea, pacienți aflați în stare gravă din Dolj, dar și din județele limitrofe. Criza de donatori este în această perioadă mai acută ca oricând. Vara, în perioada concediilor, puțini donatori mai trec pragul Centrului de Donare de Sânge. Ca să acopere solicitările din partea spitalelor, medicii din centru spun că ar trebui ca lunar să vină peste 1.200 de donatori, iar acum nu ajung nici jumătate din această cifră.
„Este perioada concediilor și foarte puțini mai vin să doneze. Avem un număr extrem de mic de donatori comparativ cu nevoia de sânge, contrar acțiunilor de promovare pe care am încercat să le facem. Oamenii nu mai vin să se adreseze direct Centrului. Am încercat să organizăm colecte mobile, să mergem noi la ei, la locul de muncă, dar și acolo au fost donatori puțini“, explică dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova.
Cei 450 de mililitri de sânge donaţi de o singură persoană pot salva chiar şi trei vieţi.
Pentru donator, această cantitate de sânge este doar o rezervă care se reface cantitativ cam în două ore, dar pentru cei aflați pe patul de spital înseamnă viață.
Donatorii din România au și unele beneficii.
Dacă în multe dintre țările occidentale persoanelor care donează sânge li se oferă doar o gustare și o băutură răcoritoare, la noi primesc o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari.
De asemenea, donatorii beneficiază și de decontarea cheltuielilor de transport, alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă, dar și posibilitatea efectuării, la cerere, a unor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Cu toate acestea, sunt puțini cei care vin să doneze.
România, sub media europeană la donare de sânge
Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2 la sută din populaţie, faţă de media europeană de 10 la sută. În anul 2012, în Romania, doar 1,7% din populație donează sânge, comparativ cu 10% în Danemarca, 9% în Anglia, 8% în Olanda, 6% în Germania, sau 4% în Ungaria. Astfel, în țara noastră se înregistrează un deficit major de sânge, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar.