Ştefania Priceputu, multiplă campioană şi medaliată la lupte, la Mondiale şi Europene, ne demonstrează că orice vis se poate împlini, dacă lupţi pentru el. Pe cât de mică este de statură (mai puţin de un metru şi jumătate) pe atât de mare este ambiţia campioanei craiovene de a performa în lupte, sportul care i-a adus atâtea satisfacţii. Iar drumul spre medaliile de aur nu a fost deloc uşor pentru valoroasa luptătoare.
Acest reportaj face parte din Campania “Educație prin sport”, a ziarului Media10. Campania este susţinută de: CRAMELE RECAȘ, NATUR HOUSE, THE SHADOW FIGHTER GYM. Acești parteneri înţeleg cât de importantă este educaţia, dar şi transmiterea unor informaţii corecte venite de la specialiști.
Autor: Daniela Mitroi-Ochea
La 20 de ani, pe care i-a împlinit luna trecută, craioveanca Ştefania Priceputu este în topul celor mai valoroase luptătoare din România, o sportivă de la care Federaţia Română de Lupte (FRL) are aşteptări şi în care şi-a pus mari speranţe.
În ultimii şase ani, luptătoarea descoperită de antrenorul Valentin Boboşca, cel care a ajutat-o şi îi este ca un tată, a reuşit să cucerească mai mereu medalii importante la competiţii de anvergură, Campionatul Mondial, Campionatul European, desfăşurate în sală sau pe plajă, iar visul său este să ajungă să lupte la Jocurile Olimpice.
A fost la câteva secunde de aurul european
Săptămâna trecută, Ştefi a reuşit o nouă performanţă remarcabilă. La Campionatul European din Spania, valoroasa sportivă olteană a disputat finala la categoria 50 kilograme şi a luat medalie de argint, la junioare.
A fost aproape de un nou titlul european, dar nu este supărată. Dimpotrivă, consideră că acest rezultat o ajută să meargă tot înainte, să progreseze.
„Sunt în ultimul an de juniorat. Medalia aceasta înseamnă mult pentru mine, deoarece mă poate ajuta să am mai multă încredere în mine și să scot cât mai multe rezultate bune. Finala a fost foarte grea, fiindcă adversara mea era foarte înaltă şi era foarte incomod pentru mine. A fost meciul acolo, adică echilibrat. Era scorul 2-2 și puteam să câștig, dar într-un moment de neatenție, in ultimele 20 de secunde, am pierdut. Da, puteam câștiga!”, ne-a mărturisit sportiva.
INFO: În 2015 şi 2017, Ştefania Priceputu a fost declarată sportiva anului în Dolj
Ştefania Priceputu a adus medalia în vitrina cu trofee a clubului Steaua Bucureşti, pe care îl reprezintă de doi ani, după ce primele sale mari rezultate internaţionale, inclusiv titlul de campioană europeană la cadete le-a obţinut pentru cluburi din oraşul natal LPS „Petrache Trişcu” şi CSM Craiova. Forţa financiară a clubului bucureştean, situaţia materială precară din familia fetei, dar şi dorinţa campioanei de a fi recompensată pe măsura valorii sale au dus la decizia Ştefaniei de a părăsi LPS-CSM Craiova.
Vrea să încheie junioratul pe podium la Mondiale
Cum anul acesta este ultimul de juniorat pentru campioana craioveană, după argintul de la Europene, Ştefi se pregăteşte acum să urce pe podium şi la Mondialele din Estonia (Tallin). Până să se reapuce de treabă la lotul naţional luptătoarea se bucură săptămâna aceasta de câteva zile libere, aflându-se la Craiova, alături de cei dragi.
Va concura în SUA
Tot în 2019, Ştefania va concura şi la Jocurile Mondiale de lupte pe plajă, care se vor desfăşura în luna octombrie în Statele Unite ale Americii, la San Diego.
Mesaj emoţionant de mulţumire pentru antrenori
La finalul Europenelor din Spania, sportiva din Bănie le-a transmis un mesaj emoţionant de mulţumire antrenorilor care au ajutat-o să ia medalie.
„Mulţumesc în primul rând antrenorilor mei Şerban Mumjiev, Ovidiu Valentin Popescu, Mirela Marcela Burnichici. Fără voi nu aş fi reuşit să fiu un om bun, să am rezultate frumoase şi un viitor frumos. Va mulţumesc pentru tot oameni minunaţi şi vă promit că o să vă mândriţi mereu cu mine! Mulţumesc antrenorului meu descoperitor, Valentin Boboşca, pentru tot ce a făcut pentru mine şi pentru munca depusă. Vă iubesc pe toţi!”, a scris luptătoarea de 20 de ani.
Vrea la JO Tokyo din 2024
În ceea ce priveşte participarea la competiţia supremă, Jocurile Olimpice, Ştefania se gândeşte să ajungă la Tokyo, în 2024. „La Tokyo e cam devreme pentru mine să mă calific. În plus, noi avem o sportivă în lot foarte bună la seniori la 50 kg, pe Alina Vuc. Aşa că ea va merge la Tokyo, eu sunt rezerva ei. Eu mă pregătesc pentru următoarea Olimpiadă, cea din 2024″, a precizat luptătoarea, care în 2018 a schimbat categoriile de concurs. De la 44 kg, unde în 2017 obţinuse aur la Europene şi bronz la Mondiale a trebuit să urce la 50 kg. Chiar şi aşa, în toamnă, la Europenele U23 de la Bucureşti a luat bronzul la noua categorie de greutate, iar acum argintul la Europenele de junioare.
Sfat pentru luptătorii craioveni: să muncească mult, fără muncă nu faci nimic
Ştefania Priceputu a ajuns la un număr impresionant de medalii la numai 20 de ani. Nu uită de unde a plecat, cât de greu i-a fost la antrenament şi la concurs şi vrea să fie un model pentru mai tinerii luptători. Pe viitor, campioana ar vrea să fie chiar antrenoare să-i facă pe cei mici să iubească luptele.
Are şi un sfat pentru mai micii luptători din Bănie, de acolo de unde a pornit şi ea drumul spre podiumurile marile competiţii: “Sfatul meu pt micii luptători din Craiova e să muncească mult, să fie serioși, să asculte de antrenor, dar cel mai mult să muncească, că fără muncă nu faci nimic”.
Delegaţia României s-a întors de la Campionatul din Spania cu patru medalii, două de argint şi două de bronz.
Printre pasiunile sportivei din Bănie sunt dansul şi muzica, Ştefania fredonând mai mereu melodii, fie că este vorba de muzică uşoară sau populară.