Cum prevenim bolile verii

Vara este anotimpul în care trebuie să avem grijă de sănătatea organismului pentru a ne putea bucura de soare, excursii în natură, ieșiri cu familia și prietenii. Se întâmplă, deseori, ca o problemă de sănătate, care a fost neglijată, să apară chiar în zilele de concediu, atunci când ar trebui să te bucuri doar de relaxare. Pentru ca în zilele de vacanță, dar și pe durata verii, să fii sănătos este important să ții cont de câteva reguli de educație medicală.

Sănătatea nu poate fi la ofertă, nu poate cădea în sarcina altcuiva, pentru că preţul îl plăteşte fiecare dintre noi. Şi chiar dacă mai gândim câteodată că nu ni se poate întâmpla nouă, probleme apar când ne așteptăm mai puțin, dacă nu am avut grijă să le prevenim.

Protejează-ți pielea și ochii. Este important ca în această perioadă a anului să acorzi cea mai mare atenție îngrijiri și protecției pielii.

Crema pentru protecție solară și ochelarii de soare sunt două lucruri care nu trebuie să-ți lipsească din geantă, oriunde ai merge. Ochelarii de soare, bine aleși, pot absorbi chiar și 99-100% din razele UVA și UVB, în timp ce folosirea în mod regulat a protecției solare reduce riscul apariției cancerului de piele. Totodată, cu ajutorul lor, putem preveni apariția ridurilor și îmbătrânirea prematură a pielii.

Cancerul de piele este tot mai frecvent. În Oltenia sunt depistate cele mai multe cazuri de melanom din țară.

Soarele şi predispoziția genetică sunt principalele cauze de aparitie. Peste 1.300 de doljeni figurează în  datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) cu cancer de piele. Consultul de prevenție și examinarea unei alunițe care atrage atenția pot face diferența între viață și moarte. Numărul pacienților care suferă de cancer de piele este în creștere. Pentru că de cele mai multe ori amână controlul medical, mulți pacienți ajung la doctor atunci când boala se află în stadiu avansat și tratamentul nu mai poate aduce vindecarea. de la an la an.

Ce spune medicul dermatolog

„Melanomul este un cancer care se depistează în stadiile incipiente. Se face o excizie chirurgicală largă şi apoi tratabil dacă se se urmează o conduită oncologică. Dacă pacientul ajunge însă în stadii tardive si au apărut deja metastaze, atunci se produce decesul. Dermatoscopia s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani. Este o metodă simplă, care permite o vizualizare cu ajutorul unei lupe a leziunii pigmentare care mărește de 20 de ori leziunea și astfel ne ajută să stabilim diagnosticul corect. Aceasta scapă pacientul de biopsie, practic nu mai tăiem pielea”, explică dr. Simona Marinoaica, medicul dermatolog.

Alege să mănânci multe fructe și legume bio, neprocesate

Fructele ajută extrem de mult în procesul de nu  hidratare. Conform specialiștilor de la Harvard School of Public Health, un aport mare de fructe și legume scade riscul apariției unei boli cardiovasculare cu 30%. Un fruct care ajută la menținerea hidratării, este pepenele roșu. În același timp, datorită licopenului din compoziție, pepenele ajută și la protejarea pielii de razele solare.

Atenție la toxiinfecțiile alimentare

Vara ajung la medic cele mai multe cazuri de pacienți care din cauza toxiinfecțiilor alimentare: greață, vărsaturi, diaree și dureri abdominale sunt doar câteva din simptome. Una dintre explicații este legată de faptul că alimentele au tendința să se altereze mult mai repede din cauza temperaturilor ridicate. Mulți dintre producători și comercianți nu iau acest lucru în seama și oferă spre consum și vânzare astfel de produse alimentare deteriorate, dar ținute în ambalaje atractive, mascand pericolul lor pentru sănătate.

Ai grijă de sănătatea inimii!

Pentru cei care suferă de boli ale inimii,  vara nu este tocmai un anotimp plăcut, căci, din cauza căldurii și a umidității din atmosfera pot avea de suferit. De aceea, trebuie să aibă grijă și să își ia toate măsurile de protecție.

Din punct de vedere fiziologic, căldură produce dilatarea vaselor, scăderea tensiunii arteriale și bătaia mai rapidă a inimii. În acest fel, se realizează practic menținerea constantă a temperaturii corpului. 

În cazul persoanelor cu probleme de inima se recomandă, pentru a reduce riscul de producere a unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral, evitarea expunerii prelungite la soare și a efortului fizic mare, aportul hidric de minimum 2 l/zi, vestimentație cât mai comodă și răcoroasă.

Fă sport, înseamnă sănătate fizică și psihică

Vara este anotimpul potrivit pentru activități sportive în aer liber, precum mers în parc, excursii pe munte, ciclism, jogging și, desigur, înot. Înotul reprezintă un exercițiu cardio ideal pentru tonifierea corpului și un bun remediu împotriva stresului. Sportul înseamnă sănătate, iar 30 de minute în aer liber îți pot aduce liniștea și echilibrul fizic și psihic de care ai nevoie.

Hidratarea este extrem de importantă

Organismul nostru conține două treimi apă, iar în timpul verii, din cauza temperaturilor excesive, această se pierde în cantități mari, ceea ce poate duce la deshidratare. Chiar și în cazul persoanelor sănătoase, pierderea de lichide și electroliți poate produce probleme. În cazul celor cu probleme cardiace sau al copiilor, poate fi mult mai periculoasă. Scăderea tensiunii arteriale, urină închisă la culoare, pulsul accelerat, pielea aspră și uscăciunea gurii și a mucoaselor sunt doar câteva dintre semnele care indică deshidratarea organismului. Pentru a evita apariția acesteia, aveți grijă că, în lunile toride de vară, să nu va lipsească sticlă cu apă și hidratați-vă pe tot parcursul zilei.

Atenție la căpușe și Boala Lyme 

În timpul verii, există pericolul să fii înţepată de o căpuşă, ceea ce poate provoca declanşarea bolii Lyme. Dacă ai febră, cefalee, oboseală şi o erupţie cutanată caracteristică, atunci mergi cât mai repede la medic. Deşi poate fi tratată cu antibiotice, cazurile netratate se pot răspândi la articulaţii, inimă şi sistemul nervos. Puteţi a preveni boala Lyme, evită zonele împădurite şi poartă pantaloni lungi şi cu bluze cu mâneci lungi.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Sute de craioveni au alergat la Crosul Ziua Olimpică

Next Post

Phasellus Rhoncus Vitae Tellus Amet Nec Dis

Related Posts
Verified by MonsterInsights