Studenții și masteranzii Universității din Craiova sunt susținuți să pună în practică toate informațiile învățate în timpul cursurilor, prin implementarea unor proiecte de antreprenoriat social.
Totul este posibil datorită unui parteneriat încheiat între Ford Motor Company Fund, EDUCOL și Primăria Craiova.
Autor: Ana-Maria Predilă
Ieri a avut loc ceremonia de anunțare a câștigătorilor celei de-a doua competiții de proiecte de antreprenoriat social (CRAF Craiova 2019), unde au fost depuse iniţial, de către studenți, un număr de 11 proiecte. Șase dintre acestea au fost declarate câștigătoare, toate fiind finanțate de Ford Motor Company Fund – latura filantropică a companiei.
Proiectele se desfășoară în cadrul nou lansatului Centru de Resurse și Angajament Ford din Craiova (CRAF), inaugurat în luna octombrie a anului trecut
Conceput pentru a sprijini crearea de noi locuri de muncă, a îmbunătăți potențialul economic și nivelul de trai al locuitorilor din Oltenia, Centrul este subiectul unei investiții totale de un milion de dolari în decurs de patru ani realizată de Ford Motor Company Fund, în colaborare cu partenerul său internațional, GlobalGiving. Noul Centru este, de asemenea, rezultatul unei colaborări cu Asociația Pentru Educație SV Oltenia (EDUCOL), o organizație non-profit locală care urmărește să maximizeze oportunitățile de instruire antreprenorială și dezvoltare pentru tineri, și cu Primăria Municipiului Craiova, care pune la dispoziție clădirea.
La fel ca anul trecut, Educol a demarat o competiție între studenți de la diferite facultăți, din cadrul Universității din Craiova, oferind totodată consiliere și îndrumare, cu scopul de a-i ajuta pe studenți să definească propunerile înainte de a le transmite spre analiză către organizația, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova și Federația Studenților Universității din Craiova.
Cele șase proiecte câștigătoare care vor primi granturi cu valoare cuprinsă între 15.000 și 30.000 de dolari
La eveniment au participat: Deborah Chennells, Ford Fund Manager, Ford of Europe, Ian Pearson, Președinte Ford România, Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova, prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu, Președintele Asociației pentru Educație SV Oltenia (EDUCOL).
Deborah Chennells, Ford Fund Manager a declarat că este foarte fericită să vadă numărul mare și varietatea de propuneri, pe care le-a primit în acest an, din partea studenților craioveni.
„Se pune un accent deosebit pe îmbunătățirea vieții oamenilor, prin proiecte care abordează nevoile comunității, în diverse domenii, de la agricultură, la asistență medicală și educație. Pasiunea și angajamentul tuturor studenților sunt impresionante”, a spus Deborah Chennells, manager Ford Fund, Ford Europa.
Cele șase proiecte noi se vor alătura celor trei proiecte aflate în prezent în curs de dezvoltare la CRAF, care au primit deja granturi:
- EcOil-Cuv (ce vizează colectarea uleiului uzat dedicat reciclării și transformarea sa în săpun organic, cu scopul de a micșora impactul negativ asupra mediului);
- GoBike Craiova (centre de închiriere a bicicletelor la preț accesibil pentru a stimula mobilitatea și un stil de viață sănătos);
- Centrul de Asistență și Îndrumare Școlară și Socială (un program afterschool conceput pentru a integra copiii din medii defavorizate și care este bazat pe o serie de cursuri de limbi străine).
„Iată că, în loc să migreze spre orașe mai promițătoare, studenții noștri se mobilizează și acționează pentru a moderniza comunitatea cu mijloacele puse la dispoziție de Ford Fun.”, a declarat Leonardo-Geo Mănescu, managerul CRAF și președinte al EDUCOL.
Peste 30 de studenți vor lucra împreună la implementarea proiectelor, alăturându-se celor deja prezenți la Centrul de Resurse și Angajament Ford. Centrul le permite studenților și proaspăt absolvenților Universității din Craiova să construiască programe sociale inovative și sustenabile, prin intermediul cărora să încurajeze progresul și economia comunității.
Ian Pearson, Președinte Ford România i-a felicitat pe studenții câștigători precizând că standardele de jurizare au fost ridicate.
„Este remarcabil să vedem atât de multe idei inedite. Fiind unul dintre cei mai mari angajatori din regiune este încurajator să vedem că tinerii noștri au un mare potențial. Sunt impresionat de impactul activităților de la CRAF și de simțul de responsabilitate socială al studenților noștri, din Craiova. Le doresc mult succes și aștept cu nerăbdare să văd rezultatele implementării acestor proiecte în comunitatea noastră”, a adăugat Ian Pearson, președintele Ford România.
Edilul Craiovei, Mihail Genoiu a transmis atât studenților, cât și reprezentanților Ford, că Primăria Craiova are mereu o ușă deschisă, pentru astfel de proiecte și colaborări.
Printre proiectele câștigătoare se numără crearea unui centru de comunicare și marketing care va sprijini ONG-urile concentrate pe binele comunității și întreprinderile sociale CRAF. O altă idee câștigătoare este cea a unor studenți, care își doresc să pună pe picioare un centru interactiv de educație pentru copii.
Radu Antohi și echipa sa au propus realizarea unui robot, care să ajute copiii ce suferă de autism.
„Am început discuțiile cu psihologii, pentru a ne da seama cum îi poate ajuta robotul pe copii. Munca noastră nu se oprește aici, abia a început”, a spus studentul.
Despre cele șase proiect câștigătoare
ASKS – Academy of Science, Knowledge and Skills: Încurajează din ce în ce mai mulți tineri să se apropie de Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică prin workshop-uri dedicate, o tabără de vară și legături cu business-uri locale care asigură experiență reală pentru participanți.
GRENA – Green Nature for Healthy Life: Construcția unor sere care vor îmbunătăți recoltele, dezvoltarea a noi varietăți de plante care sunt adaptabile la schimbările climatice, sprijinirea fermierilor mici și înființarea unor workshop-uri dedicate unui stil de viață sănătos pentru tineri.
H4H – Human for Human: Un centru de reabilitare care va acoperi mai multe zone de interes medical, oferind acces îmbunătățit la informații și sfaturi profesioniste, terapie fizică, logopedie, educație psiho-socială și sprijinind dezvoltarea personală a tinerilor.
NAO: Un program inovator software dedicat roboților NAO care va asigura implicarea interactivă și emoțională a copiilor diagnosticați cu autism în timpul sesiunilor de terapie.
MarCo: Proiect dedicat zonei de marketing și comunicare care va sprijini ONG-urile concentrate pe binele comunității, care au nevoie de ajutor în zona comunicării. Studenții vor putea să câștige experiență foarte valoroasă la nivel practic.
AgeleSS – Shoes, Sneakers and More: Recondiționarea pantofilor vechi pentru a produce încălțăminte accesibilă, reducând în același timp impactul negativ pe care milioane de perechi de pantofi îl au asupra mediului în fiecare an.
Ford Fund lucrează la nivel global făcând investiții strategice în consolidarea comunităților, îmbunătățind educația și promovând condusul defensiv ca parte a inițiativei sale “Operation Better World”.
Ford Motor Company susține dezvoltarea comunității locale
Activitățile recente ale Ford Motor Company Fund în România includ reabilitarea heliportului spitalului Județean de Urgență Craiova și amenajarea spațiului de joacă a două grădinițe din Craiova (Grădinița nr. 5 “Îngerașii” și Grădinița nr. 33 Făcăi). De asemenea, în cursul lunii iunie, Ford România, împreună cu partenerul său, Napoca Rally Academy, va desfășura cursurile gratuite de conducere defensivă Ford Driving Skills for Life în Pitești, București și Timișoara. DSFL este mult premiatul program gratuit de conducere preventivă al Ford, la care participă anual peste 1000 de tineri șoferi din România și peste 2500 de elevi în cadrul sesiunilor desfășurate în școli.