Elevii clasei a IX-a B, de la Colegiul Național „Carol I”, Craiova au vizitat, săptămâna aceasta, Centrul Regional de Genetică Medicală Dolj. Însoțiți de profesoara de biologie, Lidia Năstasie, elevii au aflat ce înseamnă un centru de genetică, ce presupune munca unui medic genetician și cât de important este rolul centrului de genetică din Craiova, la nivel național.
Centrul Regional de Genetică Medicală Dolj (CRGM Dolj) este unul dintre cele șase centre regionale din Rețeaua Română de Genetică Medicală. Funcționează în structura Spitalului Județean de Urgență Craiova, în parteneriat cu UMF din Craiova. CRGM Dolj coordonează activitățile specifice din județele arondate: Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Mehedinți.
Elevii au învățat câteva noțiuni generale despre genetica medicală, de la dr. Mihai Ioana, medic genetician, și medicul șef coordonator al CRGM Craiova.
Medicii geneticieni le-au explicat elevilor ce presupune munca lor și cum se stabilesc diagnosticele corecte.
„Suntem rezultatul unei povești neîntreupte de succes. Nu am avut erori majore, care să ne fi pus în pericol. Ciclul vieții este de la nașterea celulei, până la diviziune. Un ciclu este intervalul dintre două diviziuni. Noi, în medicină, ne ocupăm de acest segment, ne reducem aria de acoperire la o biomoleculă informațională foarte deșteaptă – ADN-ul. Genetica este matematica biologiei, pentru că are niște reguli foarte clare. Este o specialitate asociată mai degrabă cu cercetarea, decât cu activitatea medicală propriu-zisă. În anii 60 a apărut domeniul genetică medicală, în America. În Europa, a apărut în 1996, ca specialitate și de atunci tot evoluează. Noi, în Craiova, am plecat de la trei medici și acum suntem 30”, le-a explicat dr. Mihai Ioana Elevilor.
La Centrul de Genetică din Craiova se găsește cel mai mare grup de medici specialiști îm genetică medicală, din țară. Medicii le-au povestit elevilor cum au reușit să ajungă aici și să pună Craiova pe harta genticii mondiale.
„Lumina vine dinspre școală. Așa se întâmplă și la voi și la noi. În medicină ideile sunt bune, dar fără bani, rămân doar teorie. Am avut proiecte care ne-au ajutat să facem rost de bani și cu banii aceștia am creat laboratorul de cercetare pe care îl vedeți astăzi. În domeniul nostru poți să prinzi echipele de cercetare din Vestul Europei, dacă citești și dacă ai tehnologie. Cei care își doresc să urmeze o carieră în medicină, ne găsesc aici pentru orice informații”, le-a mai spus dr. Mihai Ioana elevilor.