Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe cei care dau simulările evaluărilor naționale în această perioadă să predea foaia goală sau să scrie în loc de rezolvările subiectelor, ce îi nemulțumește la sistemul de învățământ.
Ce spun elevii
⇒ „Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc”, spun elevii într-un comunicat de presă.
“Milităm pentru un sistem educațional de calitate, care să nu ne stârpească curiozitatea“
În jur de 350.000 de elevi sunt aşteptaţi să susţină simularea Evaluării Naţionale la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a pe lângă cei de clasa a VIII-a. Andra Maria Ion, președinta Consiliului Elevilor Dolj spun:
„Ne-au numit pe rând „nebuni”, „extremiști”, „soroșisto-progresiști”. Noi ne numim militanți pentru o educație și un sistem educațional de calitate, care să nu transforme evaluarea în scopul învățării, care să nu ne stârpească curiozitatea și dorința de cunoaștere, care să nu ne îngroape în examene an de an, fără un temei sau o finalitate. Ne-au spus că „fugim de învățat”. De ce să fugim de învățat? A trăi înseamnă a învăța. E “mișto” să înveți, să știi lucruri, să cercetezi, să te documentezi. Despre asta e viața. Dar vreau să aud un elev care, când îl voi întreba “De ce înveți comentariul din culegerea X cu privire la „Moara cu Noroc?” (exemplu absolut random), va răspunde „din pasiune”. Nu se va întâmpla asta. Va spune „pentru că îmi trebuie la BAC”. De asta și tocește, pentru că dacă înșiră un comentariu lăbărțat standardizat pe foaie, va lua un punctaj mai mare decât atunci când realizează el însuși un comentariu, pe loc, așa cum simte (fiindcă în acest al doilea caz, nu s-ar mai încadra în niște norme, nu ar mai îndeplini niște “criterii”, deci nu ar mai ochi punctele impuse abordării). Și evident că alege varianta care îi aduce un punctaj mai mare, implicit o notă mai mare, pentru că, de bine sau de rău, el știe că depinde de BAC. La asta mă refer când spun că se testează cunoștințe, nu competențe. Nu o fac de dragul revoltei, nu o fac pentru că e “cool” și arată “ce răzvrătiți suntem noi”, o fac având un fundament puternic în spate. Nu o fac în vreo calitate, o fac eu, Andra care stă în a treia bancă de pe mijloc, care are o opinie despre sistem și implicit despre evaluări, care e și ea elev și a simțit stresul evaluării de clasa a 6-a și încă nu știe de ce, care are o soră ce a simțit același stres în clasa a II-a, clasa a IV-a și urmează să-l mai simtă anul ăsta, anul viitor și peste 2 ani (ultimele 3 clase de gimnaziu ale ei sunt marcate de EN, dar e ok, ne consolăm una pe alta, pentru că așa cum eu nu am priceput obiectul cărei glume am fost în a VI-a, nici ea nu pricepe obiectul cărei glume a fost tot ciclul unu (hai să zicem doi, să nu exagerăm) -8). Deci da, să ni se taie capul, dar dăm foaia goală”, spune Andra.
“Ministerul ne vrea niște procente dintr-o diagramă”
Mai mulți elevi din țară sunt deciși să dea foaia goală pentru că, susțin ei, simulările nu evaluează competenţele, ci doar cunoştinţele.
„Dăm foaia goală pentru că suntem conștienți că ministerul ne vrea niște cobai, niște procente dintr-o diagramă și nimic mai mult. Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susține simulări de examene naționale anual, pentru că decidenții își doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, spun elevii.
Ce spun reprezentanții Ministerului Educației
Având în vedere inițiativa Consiliului Național al Elevilor de a organiza un protest cu scopul de a boicota simularea Evaluării Naționale, Ministerul Educației Naționale face următoarele precizări:
-
Simulările examenelor naționale au scopul de a familiariza elevii cu rigorile testelor pe care le vor susţine la finalul ciclului gimnazial/liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare în cadrul examenelor naționale.
- Proiectul de ordin de ministru prin care a fost aprobată organizarea simulării Evaluării Naționale și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2018-2019, a fost dezbătut în cadrulComisiei de Dialog Social din care fac parte reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și ai altor parteneri sociali, majoritatea susținând acest demers care vine în sprijinul elevilor.
-
În anul 2018, la Evaluarea Naţională din 150.603 candidați înscriși, 55.080 elevi nu au obținut nota 5 la proba de Matematică, iar 31.440 de elevi au luat note sub 5 la proba de Limba și Literatura Română.
-
Rezultatele obținute de elevi la examenele naționale arată că se impune intensificarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi pentru asigurarea succesului educațional al tuturor copiilor, inclusiv al copiilor din grupurile marginalizate social și în situație de risc de abandon şcolar, accesului egal al acestora la oportunități, drepturi și servicii din domeniul educațional, precum și pentru ameliorarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale.
- În vederea susținerii și promovării cu succes a examenelor naționale, rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. În funcție de concluziile desprinse, se vor adopta măsurile adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, inclusiv prin activități de pregătire suplimentară, identificarea dificultăților de învățare ale elevilor, elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea unui plan de intervenţie personalizat etc.
- MEN a susținut în permanență orice propunere care poate să conducă la îmbunătățirea performanțelor obținute de elevi în procesul de învățare, inclusiv a performanțelor obținute în cadrul examenelor naționale și consideră că fiecare partener poate contribui în mod constructiv la acest demers.
Ce se întâmplă cu elevii care vor da foaia goală
„Eu cred că elevii au şi părinţi, şi profesori, şi sper să nu ajungem acolo, să nu se fi întâmplat lucrurile acestea. În acelaşi timp aş vrea să spun răspicat: nu încurajez asemenea idei. Îi iubesc pe elevi, vreau să stau de vorbă cu ei, dar nu încurajez asemenea situaţii”, a explicat Ecaterina Andronescu pentru ProTV.