Elevii voluntari care schimbă Craiova

Entuziasm. Libertate. Dorința de a demonstra că se poate. 35 de elevi craioveni, dornici să arate că numai prin implicarea fiecăruia dintre noi lucrurile se pot schimba în bine, au pus bazele clubului de voluntariat LEO Terra-Nova Craiova. 

„O mână de copii cu inițiativă” , așa cum se descriu ei, își doresc să arate că le pasă și că se pot face multe, dacă există voință și dorință de implicare. Până să ajungă să își desfășoare activitățile sub o formă organizată, timp de un an, elevii au învățat ce înseamnă un ONG și cum trebuie „manageriat”. Chartarea a avut loc pe data de 16 iunie 2018, clubul devenind astfel oficial.

„Am debutat cu un eveniment simplu și de impact. Cu puțin sprijin de la partenerii noștri din CJE Dolj (Consiliul Judeţean al Elevilor Dolj), am susținut evenimentul „Let’s talk about Hate Speech”. Prin acest eveniment, am încercat să le aducem copiilor de vârsta noastră la cunoștință toate pericolele existente pe platformele online si modalități de a se proteja împotriva cyber bullying-ului. La scurt timp după aceea, a avut loc LEO Sport’s day”. Am invitat copiii de la Centrul „Aripi de lumină” să se bucure de puțină mișcare și de aerul curat din Parcul „Nicolae Romanescu”. Sponsorul nostru, Decathlon, ne-a oferit o gamă variată de articole sportive pentru a le oferi copiilor o zi de joacă de neuitat. În următoarea zi, ne-am întoars în Parc pentru a organiza „LEO Colours”, spune Ștefan Constantin, președintele LEO Terra-Nova.

Ce i-a derminat pe elevi să constituie un astfel de club, ne spun chiar ei.

Daniela Chirilă, membră LEO Terra-Nova:

„LEO pentru mine reprezintă o familie. LEO nu este doar un club de voluntariat, ci este un loc minunat în care ajungi să cunoști oameni, să te cunoști pe tine și să știi de ce ești capabil. Pe mine acest club m-a ajutat să îmi înving teama că voi fi respinsă de societate. Ingredientele care fac ca acest club să fie atât de primitor si energic sunt oamenii extraordinari” 

Ștefan Constantin, președintele LEO Terra-Nova:

„De ce LEO Terra-Nova? Pentru că prin acest club, tinerii pot înfăptui o schimbare pozitivă și adesea necesară în comunitatea lor. Lucrând împreună, ca o famile, pentru  această schimbare, cred eu că putem face lucruri din ce în ce mai mărețe. LEADERSHIP EXPERIENCE OPPORTUNITY – într-un cuvânt: LEO”

Cătălina Dascălu, membră LEO Terra-Nova:

„Pentru mine, LEO înseamnă un nou început, o nouă provocare. Un loc de unde pot ajuta oamenii din jurul meu, dar și unde pot fi ajutată, deoarece am o mulțime de lucruri de învățat de la colegii mei și experiențele lor !”

Rareș Dumitru Miculescu, vicepreședintele I LEO Terra-Nova:

„În LEO suntem numai prieteni; putem spune că suntem o familie. La ședințele noastre, încerc să întrețin un vibe fun, astfel încât voluntarii să simtă că fac totul cu plăcere și cu motivație. Deseori avem și perioade stresante, deoarece nu e ușor să organizezi o echipă, nu e ușor să organizezi un eveniment și mai ales nu e deloc ușor să provoci o schimbare majoră în orașul tău. Clubul acesta este un fel de “afacere de familie” ca să o spun așa. Muncim împreună și ne distrăm tot împreună. Problema unuia este problema tutor. Până acum nu cred că am avut vreun eveniment sau activitate care să nu fie interesantă și de impact. Sper ca pe mandatul meu să fiu capabil să mențin asta”

Laurențiu Dumitrescu, directorul de Proiecte LEO Terra-Nova

„Pentru mine LEO înseamnă în primul rând familie, prieteni, o legătură pe care nu o pot descrie în cuvinte. LEO mi-a dat oportunitatea să-mi descopăr abilități, pe care nu credeam că le voi avea vreodată. Nu în ultimul rând, mi-a dat ocazia să pot schimba lumea în mai bine și să pot inspira și alți oameni să-mi urmeze exemplul”.

Diana Dumitru, vicepreședintele II LEO Terra-Nova:

„LEO este un loc de care simt că aparțin. Un loc în care pot sa îmi expun ideile, opiniile. Un loc în care pot să simt că ajut, că schimb ceva. Un loc în care mă așteaptă toți prietenii mei. Un loc în care îmi creez amintiri. Un loc al meu, dar nu numai al meu. Un loc și al tău, și al lui și al lor. LEO e al tuturor și va dăinui mult timp de acum încolo cred eu. Sper ca generațiile viitoare de copii care vin după noi să fie la fel de entuziaste, optimiste și determinate să ajute, precum sunt colegii mei minunați”. 

Au colectat 150 de saci cu deșeuri

De Ziua internațională a curățeniei, voluntarii au colectat cu succes gunoiul din Pădurea Ghercești (Centura de Nord). Elevii au reușit să strângă peste 150 de saci cu deşeuri. 

Activități la Centrul „Aripi de lumină”

Voluntarii merg periodic și să desfășoare activități alături de copiii din Centrul „Aripi de lumină”. Până acum, asistați de voluntarii LEO Terra-Nova, copiii au învățat să facă origami, să deseneze, au învățat cântecele și chiar câteva mișcări de dans. 

Alături de copiii bolnavi de cancer

Faptele bune făcut de elevii voluntari au ajuns și la copiii de la secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova. Campania „Daruri de la Moș LEO” a avut drept țintă copiii din secția de oncologie de la Spitalul Județean Craiova.

„Voluntarii au făcut pe Moș Crăciun în prag de sărbători și le-au făcut o vizita dulce copiilor. Fiecare a primit în dar câte o plasă cu dulciuri și mici atenții de sezon , daruri cumpărate folosind fondurile strânse în campania, „Dăruieşte un zâmbet”, spune Rareș Dumitru Miculescu, vicepreședintele I LEO Terra-Nova.

Organizează Cenaclul Artistic „Virtus Verbi”

În același spirit de sărbătoare, în a doua zi de Crăciun, locuitorii satului Golfin au primit o masă caldă și dulciuri cadou din partea Cluburilor LEO Terra-Nova și LIONS Club Craiova.

Alt proiect important organizat de elevii voluntari este Cenaclul Artistic „Virtus Verbi”. Cenaclul s-a concentrat inițial doar pe scriitorii pasionați de poezie, însă, acum la cenaclu pot participa toți prozatorii aspiranți, dornici să se afirme.

„Inițiatorii proiectului sunt colegii noștri din CJE Dolj, eveniment pe care LEO Terra-Nova Craiova l-a susținut de-a lungul timpului cu idei pentru desfășurarea, dar și prin disponibilitatea voluntarilor. Mai mult, am fost foarte implicați și în strângerea de semnături din cadrul campaniei „Vrem gratuitate, nu transport în RATe”, campanie inițiată tot de partenerii noștri din CJE Dolj. Acest demers oferă tuturor elevilor înmatriculați în școlile din Craiova transport în comun gratuit pe liniile RAT – o schimbare, pe care noi am sprijinit-o și pe care am considerat-o necesară în comunitatea noastră”, adaugă Rareș Dumitru Miculescu, Vicepreședintele I LEO Terra-Nova.

La Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, elevii au organizat evenimentul „Find yourself”, al cărui scop a fost acela de a îi ajuta pe tinerii indeciși, care întâmpină dificultăți în alegerea unui job potrivit.  

„În inițiativa noastră, ne-au fost alături oameni din diferite domenii, anume: un actor, un director de marketing, un polițist și un jurnalist”, spune Laurențiu Dumitrescu, Directorul de Proiecte LEO Terra-Nova.

Learn Emphath este un alt proiect, prin care elevii au reușit să îmbine exprimarea liberă, poveștile de impact și interacțiunea umană.

„Au fost invitate trei persoane din domenii diferite: un profesor de istorie, o studentă la o școală de actorie și fiica unui psiholog, care și-au împărtășit experiențele de viață, îndemnând participanții să empatizeze mai mult cu persoanele din jurul lor și să ofere un exemplu pozitiv pentru ceilalți”, explică Vlad Nedelcu, membru LEO Terra-Nova.

Donație de cărți pentru o școală din mediul rural 

Voluntarii clubului LEO au fost sprijiniți de multe ori de elevii Şcoii Gimnaziale „Traian”, din Craiova. 

„Aceștia au pus mână de la mână și au donat clubului nostru o mulțime de materiale școlare (hârtie glase, culori, carioci) pe care urmează să le folosim în cea de-a treia ediție a proiectului nostru „Education is for Everyone”, spune Laurențiu Dumitrescu, Directorul de Proiecte LEO Terra-Nova.

„Încet, dar sigur, schimbăm comunitatea”

În  cadrul Târgului de carte Gaudeamus, elevii voluntari au amenajat un stand unde craiovenii au pututut să doneze cărți ce urmează să fie donate unei unități școlare din mediul rural. Pe 6 martie, voluntarii organizează concursulul „LIONS Young Ambassador”.

„Considerăm că acest concurs reprezintă o oportunitate pentru tinerii dedicați să rezolve pe propriile puteri problemele cu care s-au confruntat în comunitate. Cu prilejul acestui concurs, am susținut training-uri pe diferite teme, cum ar fi public speaking și scriere de proiecte. Dorim ca lumea să cunoască încercarea tinerilor de a schimba în bine, în măsura în care pot ei, mediul în care trăiesc. Ne străduim să facem numele clubului nostru renumit prin acțiunile noastre, dar în același timp cu ajutorul vorbelor frumoase. Faptele bune contează şi dorim să arătăm asta tuturor prin proiectele noastre trecute şi viitoare”, conchide Ștefan Constantin, Președintele LEO Terra-Nova.

UPDATE: 

La finalul Târgului Gaudeamus elevii au strâns din donații în jur de 2.000 de cărți. Cărților vor merge la o școală din mediul rural. 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Află care sunt modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat 2019

Next Post

Donec Cras Ut Eget Justo Nec Semper Sapien Viverra Ante

Related Posts
Verified by MonsterInsights