O scurtă radiografie a sistemului de educație. Cum arată sistemul de învțământ românesc după aproape 30 de ani de reformă? Daniela Vișoianu, președintele Coaliţiei pentru Educaţie, ne vorbește despre cum „țipăm după note”, dar și despre cum și-au pierdut facultățile misiunea istorică.
Dacă aruncăm o privire succintă asupra rezultatelor de la evaluările naţionale, putem surprinde complexitatea unui fenomen social deja cronicizat: astfel, în anul 2016, 37,5% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au avut rezultate slabe (sub nota minimă 5), comparativ cu 15% în şcolile urbane.
„Mereu “țipăm” pentru note, pentru rezultatele de la evaluare, de la bacalaureat, ne uităm peste cifre, dar nu ne uităm în profunzime să vedem ce nu funcționează în sistem. La noi abandonul școlar este de 20%. Și dacă ar fi 1% tot ar trebui să vedem unde e problema de fond”, spune Daniela Vișoianu.
„Facultățile și-au pierdut din misiunea istorică”
La nivel naţional, datele Ministerului Educaţiei arată o scădere atât a numărului de cadre didactice, cât şi al profesorilor titulari. Astfel, dacă în anul şcolar 2009-2010, în România erau aproape 240.000, în anul 2014-2015, numărul lor abia dacă mai depăşea 215.000.
„Avem o mare problemă legată de calitatea educației, calitatea cadrelor didactice. Vorbiți cu oricine din educație și o să vă spună că cei care au intrat în sistem în ultimii ani nu au avut acces la programe de practică, de mentorat, de profesori cu experiență care să îi ghideze. Dacă un cadru didactic intră prima dată la clasă nepregătit pentru întâlnirea cu elevii, șansa să recupereze ce nu a avut de dinainte fixat este mică. Facultățile și-au pierdut din misiunea istorică – aceea de a forma profesori de calitate. Ulterior, în școli, profesorii au nevoie de directori cărora să le pese, de grupuri de sprijin, de un consilier școlar sau psihologic. În plus, cadrele didactice trebuie să își deschidă ușile de la sălile de clasă, să colaboreze, să creeze o comunitate în școală: copiii învață să colaboreze dacă îi văd pe profesorii lor că fac asta”, declară Daniela Vișoianu.
„Am bălmăjit învățământul profesional”
După ce termină un liceu, o facultate şi uneori şi un master, tot ce le rămâne de făcut tinerilor doljeni este să îşi pună diplomele în ramă şi să alerge disperaţi după un loc de muncă. Foarte puţini dintre absolvenţii de liceu sau facultate reuşesc să îşi găsească un loc de muncă în domeniul în care s-au pregătit.
„Toate statisticile spun că în România doar 1 din 4 copii termină universitatea. Corect este să oferi suficientă încredere și șanse tuturor copiilor, nu doar celor care ajung la facultate. Am “bălmăjit” învățământul profesional, ba l-am deființat, ba l-am înființat. Avem familii sărace, avem copii care merită șansa ca la 18 ani să poată intra pe piața muncii cu o calificare care să îi facă să fie plătiți corespunzător pentru munca calificată pe care o fac. Dacă copiii nu se dezvoltă, nu se dezvoltă nici țara. Și opțiunea acestora este plecatul din țară pentru că acolo sunt plătiți mai bine. Mulți dintrei ei trebuie să iasă din sărăcie”, mai spune Daniela Vișoianu.
Finlanda are cel mai ridicat nivel de trai din lume și cel mai evaluat sistem educativ. Finlanda atrage atenția lumii atunci când se constată că elevii săi obțin constant poziții de top la testele PISA – teste internaționale menite să verifice nu atât cunoștințele tinerilor, cât mai ales modul cum aceștia gândesc.
„Finlandezii au spus prin anii 70: «Hai să vedem de unde putem crește?» S-au uitat la resurse: nu aveau nici gazul, nici petrolul vecinilor lor. Aveau păduri și copii. De păduri nu s-au atins pentru că au spus că nu sunt ale lor, ci ale generațiilor viitoare. Atunci au decis să crească copii educați, echilibrați, care să facă munci cu valoare adăugată mare”.
„Cred că decidenților din România nu le pasă”
Aproape jumătate dintre tinerii români de până în 35 de ani vor să plece din ţară în următorii cinci ani, arată un studiu european. Cei mai mulţi caută un loc de muncă mai bine plătit sau ar pleca pentru studii, în timp ce alţii sunt sătui de felul în care funcţionează instituţiile statului.
„România, care este o țară bogată cu mari disparități sociale, nu este o țară prietenoasă cu familiile cu copii. Există persoane calificate care muncesc de dimineața până seara și încă se chinuie să supraviețuiească. Senetimentul general este că pe noi nu ne interesează acești copii, cei săraci, cei izolați, cei din alte etnii, cei care au bani de auxiliare, ghete, meditații, navetă și gazdă pentru liceu. Nici copiii și nici familiile lor. Așa cum nu ne-a intersat că au plecat 3 milioane de oameni din țară. Suntem tot mai puțini și, mai ales, suntem lipsiți de competențele și capacitatea de muncă a celor care au plecat. A plecat generația cea mai valoroasă a României, generația care era în jurul vârstei de 30 de ani care poate nu avea studii, dar avea un spirit de inițiativă, foarte mult curaj, o formă de “descurcăreală” ca să reușească prin muncă plătită correct. Acesta e un soi de inteligență socială de un nivel înalt. Ei au plecat, s-au și stabilit acolo, copiii lor sunt acolo – iar noi rămânem tot mai puțini și mai bătrâni, continuând să ratăm șansele pe care fiecare copil merită să le aibă.”, conchide Daniela Vișoianu – președinta Federației Coaliția pentru Educație (www.coalitiaedu.ro)
