Campania „Educație ca afară” – Lucian Popa, tânăr antreprenor cu studii la Cambridge: „Succesul depinde doar de educație”

Dăm start campaniei „Educație ca afară” susținută de ASK EDUCATION Craiova. O campanie despre școala de la noi și de la alții. Vorbim cu oameni care au studiat în străinătate, în școli și universități de top. Craioveni care acum culeg rezultatele educaţiei de calitate şi care sunt îndreptăţiţi prin experienţa proprie să ne spună cum se face performanță în țările dezvoltate. Educaţie „ca afară” se face şi la ASK EDUCATION Craiova. Un  tip de educaţie nonformală care să dea randament copiilor când vor avea un loc de munca, să fie fericiţi şi activi în societate. În primul interviu al campaniei aflăm povestea craioveanului Lucian Popa, un tânăr antreprenor care a reușit pentru că studiat eficient, susţinut de profesor, familie şi multe activităţi extracuriculare. Lucian a absolvit Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, specializarea matematică – informatică. Apoi a urmat studiile de licență în Business și Management la University of Bradford, urmate de studii post universitare în Sustainable Business la University of Cambridge. O poveste despre educaţie ca afară. Se poate şi în Craiova!

Media10: Se spune că „educația este ceea ce supravietuiește după ce tot ce a fost învățat a fost uitat”. Cum ai perceput tu sistemul de educație în perioada studiului, cu bune și rele?

Lucian Popa: Am perceput sistemul de educație din Marea Britanie că un sistem cu trei componente:

  • Prima este informația specifică materiei studiate. Am învățat de la profesori cu zeci de ani de experiență în domeniul pe care îl predau, de la antreprenori, manageri de top și am învățat foarte mult prin mijloacele interactive de predare. În plus, prin intermediul Universităților am avut acces la orice carte, orice jurnal, orice sursă de informație, iar biblioteca era deschisă non-stop.

  • A două componentă este modul în care interacțiunea cu sistemul lor educațional te formează că individ, că viitor profesionist, fiindcă totul se face urmând procedurile, urmărind termene limita și urmărind chiar și cele mai mici detalii.

  • A treia componentă este cea culturală și mă refer la interacțiunea cu colegii din toată lumea, componentă care mi s-a părut la fel de semnificativă că primele două.

Media10: Mulți tineri sunt descurajați de ce se întâmplă în România. Unii spun: „ce să mai faci cu școală în ziua de astăzi?!”. Cât de importantă este educația?

Lucian Popa: E păcat că în jurul nostru, chiar și la cel mai înalt nivel, vedem oameni care i-ar putea face pe copii să creadă că poți reuși în viață și fără educație. Dacă vrei să reușeșți pe termen lung, să îți construiești o carieră solidă, să cercetezi și inovezi, să schimbi ceva în jurul tău, educația este esențială.

educația e esențială

Media10: Care a fost materia ta preferată la școală? 

Lucian Popa: Strategic Management, pentru că a fost o materie în cadrul căreia am lucrat pe foarte multe studii de caz și mi s-a părut interesant cum anumite decizii, bune sau mai puțin bune, pot influență evoluția unei companii.

Media10: Ai studiat la University of Bradford. Cum e să fii student în Anglia?

Lucian Popa: E o provocare, mai ales la 18-19 ani, să pleci singur, într-o altă țară, un alt sistem de educație, altă cultură. Partea bună este că primul an e de acomodare, toate materiile sunt „Introduction to… marketing, accounting etc”, așa că ai suficient timp să te acomodezi. Greul începe din anul al II-lea. E o experiență extraordinară din toate punctele de vedere, profesional, cultural și oricât aș încerca nu-mi pot imagina un scenariu în care să nu fi plecat în Marea Britanie după liceu.

Media10: Care sunt cele mai mari diferențe între sistemul românesc de educație și cel englezesc?

Lucian Popa: E greu să fac o comparație, pentru că nu am studiat în sistemul Universitar din România, iar o comparație cu liceul nu e relevantă. Câteva aspecte mi s-au părut, însă, esențiale:

  • Faptul că sistemul lor de educație se bazează pe foarte mult studiu individual, din multe alte surse, altele decât manualul de curs. Dacă învățai manualul de curs din coperta în coperta, puteai spera la o notă de trecere, dar nu mai mult. Asta te face să citești continuu, ceea ce este esențial pentru a deveni un bun profesionist.

  • Un alt aspect esențial a fost importanța pe care o dau citării corecte a surselor folosite într-o lucrare și seriozitatea cu care tratează tentativele de plagiat. Este important ca toată lumea să înțeleagă că plagiatul este furt intelectual.

Media10: Drumul tău a continuat la University of Cambridge. Nu mulți tineri ajung să studieze aici. Cum ai reușit?

Lucian Popa: A fost o surpriză, una plăcută, și pentru mine. În 2014 am absolvit studiile de licență la Bradford și în 2015 simțeam nevoia să continui studiile, tot în Marea Britanie. Am aplicat la mai multe universități, printre care și Cambridge, am primit un răspuns pozitiv de la mai multe, însă la Cambridge procedura a durat mai mult. Am aplicat online, am avut trei interviuri telefonice după care nu am mai auzit nicio veste de la ei timp de câteva luni, până într-o zi când am primit scrisoarea că am fost acceptat.

Primul pas e să încerci

Media10: Mulți tineri visează să studieze la University of Cambridge. Ce le-ai spune celor care își doresc să ajungă acolo?

Lucian Popa: În România sunt foarte mulți tineri valoroși și cred că mulți nu ajung la Cambridge pentru simplul fapt că nu încearcă, gândindu-se că nu au șanse. Primul pas e să încerci. Un lucru care contează foarte mult, pe lângă rezultatele de la concursuri și competiții școlare este voluntariatul, implicarea în acțiunile organizațiilor non-guvernamentale. E important că tinerii de liceu să facă voluntariat. Pe lângă faptul că implicarea dă greutate CV-ului, îți oferă și skills-uri importante, te învață ce înseamnă managementul unui proiect, lucrul în echipa și nu numai.

Trebuie să știi cel puțin o limba străină la nivel avansat, să știi să lucrezi în echipa

Media10: Te-ai întors, totuși, în România, chiar în Craiova. De ce?

Lucian Popa: În primul rând, pentru că aici mă simt cel mai bine. În al doilea rând, am convingerea că se poate reuși și aici, sunt multe exemple, modele în jurul nostru, trebuie doar să le căutăm. Sunt multe lucruri de făcut, atât antreprenorial cât și civic, politic, sunt multe oportunități și vor continuă să apară, cât timp noi, oamenii profesionișți și cu bune intenții, vom continuă să ne implicăm, atât cât putem, în dezvoltarea mediului de afaceri local, în dezvoltarea comunității.

Media10: Mulți tineri își doresc să devină antreprenori. Cu ce abilități și cunoștinte ar trebui să termine un tânăr studiile pentru a face față competiției de pe piața muncii și pentru a-și construi apoi o carieră solidă?

Lucian Popa: Din punctul meu de vedere, e important să știi câte puțin din fiecare domeniu, că să poți să porți o conversație oricând, cu oricine, în orice situație. Apoi, trebuie să alegi un domeniu, ceva ce te pasionează, să-l aprofundezi continuu și în acel domeniu să-ți construieșți carieră. Trebuie să știi cel puțin o limba străină la nivel avansat, să știi să lucrezi în echipa, aptitudini pe care, așa cum am zis, că elev ți le dezvolți cel mai bine în ONG-uri.

Activitățile extracuriculare sunt esențiale

Media10: În România notele sunt foarte importante, toată lumea vrea elevi de 10. Cum e în Anglia?

Lucian Popa: Notele sunt importante, cel puțin notele la materiile/ domeniile în care vrei să-ți construieșți o carieră. În Anglia, însă, nu se ia 10. Poate obții o notă de 10 în 3 ani de facultate, însă nu o medie. Notele de peste 7 sunt considerate note bune și se încadrează în prima categorie de note, de First-class honours, așa cum se menționează și pe diplomă de absolvire.

Media10: Activitățile extracuriculare sunt extrem de importante. Există centre private și în Craiova care au dezvoltat programe de after school și oferă copiilor șansa să își dezvolte multe abilități. Cât de important este să îi oferi copilului șansa de a încerca și de a-și alege singur drumul, fie că e vorba de sport, șah, muzică, dans, IT, literatură…

Lucian Popa: Activitățile extracuriculare sunt esențiale, atât pentru CV cât și pentru aptitudinile pe care le dezvoltă.

Media10: Cum te-au încurajat și susținut pe tine părinții?

Lucian Popa: Moral, financiar, cu sfaturi profesionale, au fost alături de mine în orice moment, însă au știut mereu să-mi dea libertatea de a lua toate deciziile de unul singur.

exercițiile sunt mult mai atractive și transmit mai bine informația decât relatarea unor aspecte informații pur teoretice.

Media10: Campania se numește „Educație că afară”. Ce înseamnă educație că afară pentru tine? Ce ar trebui să preluăm și să adaptăm la sistemul românesc „de afară”?

Lucian Popa: Ar trebui să facem foarte clar faptul că succesul depinde doar de educație și de foarte mult studiu individual. Apoi, să ne axam, cel puțin în sistemul Universitar, pe mijloace practice și interactive de a transmite informația, fiindcă sunt mult mai atractive. Dezbaterea unui studiu de caz, exercițiile în clasa sunt mult mai atractive și transmit mai bine informația decât relatarea unor aspecte informații pur teoretice. Apoi, în cadrul multor materii, în timpul unei ore de curs profesorii invitau antreprenori sau manageri să vorbească despre tema din ziua respectivă. 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Cadouri sănătoase pentru pacienți. Nourish BioMarket și dr.Iuliana Petrișor, împreună pentru o viață sănătosă

Next Post

Harmony Wellnes Center‭ ‬și Focus Fitness‭ & ‬Beauty,‭ ‬împreună pentru SĂNĂTATEA‭ ‬și FRUMUSEȚEA‭ TA‭

Related Posts
Verified by MonsterInsights