Concurs național de creație – Arată și tu cât de ingenios ești

Elevii doljeni pot participa la concursul național de creativitate lansat de Ministerul Educației Naționale cu 
o ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri ,,Recunoșțintă făuritorilor Marii Uniri”. Competiția se desfășoară desfășoară în perioada 03.12.2018 – 01.02.2019, pe niveluri de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal), sub coordonarea cadrelor didactice de specialitate.
Concursul cu tema „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri” se adresează tuturor elevilor din învățământul preuniversitar, având următoarele secțiuni: creație literară (versuri, proză, eseuri), arte vizuale și muzicale, creații media și constă în elaborarea unei lucrări originale. 
Concurenții au libertatea de a alege formatul de prezentare. Fiecare lucrare va conține numele și prenumele autorului, clasa, unitatea de învățământ de proveniență, secțiunea, titlul lucrării, și numele profesorului coordonator.
Unitățile de învățământ trebuie să depună lucrările, însoțite de un tabel centralizator al acestora, la secretariatul IS) Dolj, până la data de 01.02.2019.
În vacanța intersemestrială (2-10 februarie 2019), vor fi selectate cele mai reușite lucrări ale preșcolarilor și elevilor. În desemnarea premianților, ponderea cea mai mare o va avea originalitatea creației.
Autorii lucrărilor câștigătoare vor primi recunoașterea, în mod public, a poziției dobândite în ierarhia națională a concursului, prin premii, precum și prin acordarea Medaliei CENTENAR și a DIPLOMEI DE EXCELENȚĂ. 
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Viața pe poante – Balerina Alina Onofrei, o poveste trăită în pași de dans (VIDEO)

Next Post

O respirație în plus pentru viață – bal caritabil de poveste în Craiova

Related Posts
Verified by MonsterInsights