Dansatorii Freaks – UNIRE prin dans şi medalii pentru Craiova

Dansatorii craioveni de la trupa FREAKS au făcut spectacol de 1 decembrie. Alături de alte trupe de dans au încântat oamenii cu un colaj de dansuri. Pe un mix de melodii tradiţionale tinerii talentaţi s-au bucurat de Ziua României şi au făcut Marea Unire prin dans. 

„Ne-am manifestat patriotismul şi am arătat prin paşi de dans că ne iubim ţara. Am vrut să formăm şi steagul României şi am reuşit asta prin căciuliţele pe care le-am purtat”, a spus Maria Teodora, membră FREAKS. 

Medalii pentru România aduse de dansatorii FREAKS

Nu este prima dată când dansatorii trupei craiovene FREAKS ne fac mândri. Tinerii craioveni de la Freaks Dance Company au reprezentat Craiova și România la Serbian Internațional Dance Festival 2018. În competiție s-au întrecut peste 300 de dansatori veniți din Croația, Slovenia, Bulgaria și țară gazdă, Serbia. Pentru România, Freaks Dance Company a obținut opt medalii de aur, două de argint și una de bronz.

Despre Freaks Dance

Freaks Dance Company este o echipa specială: dansatori, instructori și coregrafi, video editor și fotografi. 
Totul a început în 2007, în momentul în care câțiva tineri, dornici de a-și arată pasiunea pentru dans, înființau Freaks Crew. Nu și-au dorit o trupă oarecare, au avut ambiția să ajungă pe cele mai mari scene ale României și să câștige cât mai multe concursuri. Au muncit și si-au îndeplinit un vis, acela de transforma o simplă trupă în companie de dans.
Acum, compania are peste 30 de dansatori, de la începători până la profesioniști, iar rezultatele la concursurile naționale și internaționale demonstrează că sunt printre cei mai buni.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Sute de craioveni au sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Lecție de istorie – VIDEO

Next Post

De Moș Nicolae facem magie la 5 To Go Craiova – Hai și tu!

Related Posts
Verified by MonsterInsights