O minte strălucitoare. Cercetător. Scriitor. Modelul tânărului român care ne face să spunem cu mândrie „e de-al nostru și că e cel mai bun”. Marius Leordeanu deschide un univers și trece dincolo de el. A câştigat mai multe premii internaţionale la concursuri de fizică şi a obţinut un doctorat în Robotică, la Carnegie Mellon University din Statele Unite ale Americii. După mai mulți ani petrecuți în America a ales să revină în țara unde s-a născut. Curiozitatea și întrebarea „De ce?” l-au făcut să devină cercetător și profesor la Institutul de Matematică al Academiei Române. Studiază inteligența artificială și este prietenul și profesorul de nădejde pentru studenții săi de la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Într-un interviu Marius ne vorbește despre studiu, cercetare, reușită prin muncă.
Ai câştigat nenumărate premii internaţionale la concursuri de fizică şi a obţinut un doctorat în Robotică, la Carnegie Mellon University din Statele Unite ale Americii. Ai ştiut de când erai mic că asta vrei să faci?
De mic mi-am dorit să fac cercetare, de mic mi-am dorit să şi scriu şi chiar să compun şi muzică. Mi-am dorit de mic să combin ştiinţă cu artă şi mai ales cu partea spirituală. Nu ştiam cum va fi, dar nu puteam să îmi imaginez viaţă altfel decât mergând în aceste direcţii.
Cât din viaţă ta de până acum s-a „consumat” pe muncă şi studiu?
Pe cât s-a consumat pe muncă pe atât s-a şi îmbogăţit. Nu consider că muncesc în sensul obişnuit – mai degrabă simt că pasiunea şi muncă se întrepătrund, sunt aceleaşi. Muncesc şi ce îmi place, pentru că cele două sunt de fapt, același lucru.
Nu e un conflict între timpul meu liber şi muncă. Chiar şi în timpul liber, în timpul unei plimbări în parc de exemplu, mintea îmi e şi către muncă mea cu întrebări precum: ce e vederea? Ce înseamnă să vezi o floare? Dar un om care aleargă?
Ţi s-a insuflat din familie drumul pe care trebuie să mergi?
Am parte de doi părinţi foarte inteligenţi şi cu o educaţie bogată. Fiind medici şi preocupaţi pe lângă meseria lor şi de subiecte din zona filozofiei şi a artei, am avut parte de un mediu bogat în idei. Acolo, adesea mă vedeam participând în discuţii libere şi aproape de la egal la egal cu adulţii. Asta mi-a deschis mintea şi m-a făcut să mă simt confortabil abordând subiecte mai serioase. Trebuie să recunosc că îmi şi plăcea să provoc adulţii la discuţii despre diferite domenii şi fur puţin din cunoştinţele şi experienţele lor.
„În SUA a fost minunat, am studiat alături de cei mai buni şi mai talentaţi”
De ce ai ales să mergi pe drumul ştiinţelor?
Am rămas constant în această direcţie. Copil fiind mă întrebăm mereu „de ce?”. Prin natură lui, omul doreşte să afle, să găsească răspunsuri „ştiinţifice”, să explice legătură dintre diferite fenomene, evenimente, lucruri. Suntem născuţi să fim oameni de ştiinţă. La fel cum suntem născuţi să fim muzicieni sau scriitori. Suntem mici creatori şi descoperitori de la bun început. Uneori uităm asta sau punem în prim plan lucruri mai practice, pe parcursul dezvoltării noastre. Unii dintre noi rămânem copii, devotaţi primelor întrebări şi căutări. Pe parcurs ne reformulăm întrebările, dar, în spatele reformulărilor în schimbare, se ascund aceleaşi „de ce?” şi „cum?”.
Ştiinţă aduce coerență în cunoaştere, caută să armonizeze. Acesta e unul din motivele pentru care am ales-o. Îmi aduce pace în modul în care văd lumea, inclusiv modul în care mă înţeleg pe mine, dar şi pe ceilalţi în contextul unei lumi foarte largi.
Lucrurile încep să se potrivească mai bine când au şi o explicaţie ştiinţifică. Bineînţeles că ştiinţă nu e singură în încercarea ei de a armoniza, însă este un element important – unul la care nu voi renunţă niciodată.
Cum ai reuşit să obţi o bursă în SUA?
Am început să studiez matematică şi informatică la Hunter College – City University of New York, unde am şi primit o bursă din partea departamentului de matematică. Apoi am obţinut o bursă pentru a-mi face doctoratul în robotică la Carnegie Mellon University. Bursele au fost oferite pe baza activităţii mele ştiinţifice şi de cercetare extraşcolară.
Îi încurajez pe toţi cei care îşi doresc o bursă la şcoli de top internaţional să îşi demonstreze pasiunea şi talentul în activităţi de cercetare sau participare la concursului dincolo de programa şcolară propriu zisă.
Ai studiat zece ani în SUA. Cum a fost?
În SUA a fost minunat, am studiat alături de cei mai buni şi mai talentaţi, veniţi din toate colţurile lumii. Nu este uşoară viaţă departe de casă dar este binevenită şi oferă o experienţă nepreţuită oricărui tânăr. SUA este un tărâm al viitorului, pe vârful tehnicii şi al civilizaţiei, un loc unde cu siguranţă ai ce să faci şi să înveţi!
„Dacă ne vom schimbă mentalitatea ne vom schimbă şi prezentul”
Care sunt principalele diferenţe între mentalitatea românească şi cea a americanilor?
Americanii sunt optimişti şi nu se lasă bătuţi, orice ar fi. Au o demnitate şi o atitudine înaltă în faţă viitorului. Ei fac viitor. Asta cred şi aşa se şi comportă, conform acestei credinţe poate subconştiente de multe ori. Noi încă nu avem această atitudine. De aceea, fiind puţin mai dezamăgiţi de „istorie”, puţin mai încercaţi şi aplecaţi, ajungem să ne şi lovim un pic mai mult unii pe alţii. Diferenţele dintre noi şi americani nu sunt mari, în mod absolut, la nivel de individ, însă la scară unei societăţi efectele se simt, sunt vizibile.
Fundamental suntem cu toţii oameni, nu suntem diferiţi. Dacă ne vom schimbă mentalitatea ne vom schimbă şi prezentul. Eu sunt optimist, văd cum treptat această mentalitate se schimbă. Cu fiecare izbândă, cu fiecare lucru bine făcut, cu fiecare zi înainte suntem mai departe de trecut şi mai aproape de a fi nişte români puternici şi fericiţi.
Pe de altă parte, avem resurse extraordinare, suntem un izvor de talent, poftă de viaţă, putere de muncă, de rezistenţă, surse inepuizabile de imaginaţie, şi creativitate. Şi demonstrăm asta cu prisosinţă, în diverse ocazii, începând cu participări la concursuri şcolare internaţionale şi mergând până la sportivi şi artişti recunoscuţi la nivel mondial.
Care sunt „frânele” pe care românii şi le pun în comparaţie cu americanii?
Cred că viziunea noastră puţin mai limitată (care vine şi din lipsa de experienţă) şi o stare de optimism mai scăzută, ne fac să ne punem mai multe ‘frâne’, atât nouă înşine cât şi celor din jur.
Odată însă ce vom învaţă să câştigăm, să nu renunţăm până nu terminăm o treaba, odată ce vom învaţă să luptăm până la capăt, vom începe să zâmbim mai mult şi să fim mai încrezători. Noi mai întâi trebuie să învăţăm să nu ne dăm bătuţi, apoi trebuie să învăţăm gustul victoriei, iar apoi să ne dorim să îi ajutăm şi pe alţii, cei din jur, să izbândească la fel.
„Prin muncă şi efort bineînţeles, am reuşit să încep şi să dezvolt un grup de cercetare”
După ce „visul american s-a îndeplinit” te-ai întors în România. Ce te-a determinat să te întorci?
Mereu mi-am dorit să mă întorc în ţară. Nu ştiam când se va întâmplă asta, însă după terminarea doctoratului s-a ivit ocazia şi am revenit, având posibilitatea de a face cercetare în domeniul pe care îl iubesc – inteligenţă artificială şi mai precis, computer vision sau vederea computaţională. Am făcut o alegere foarte bună şi de atunci, prin muncă şi efort bineînţeles, am reuşit să încep şi să dezvolt un grup de cercetare, să am primii mei studenţi doctoranzi, am devenit şi profesor Conferenţiar în cadrul departamentului de Automatică şi Calculatoare de la Bucureşti. Am avut multe reuşite împreună cu studenţii şi colegii mei cărora doresc să le mulţumesc.
Ce înseamnă muncă ta la Institutul de Matematică al Academiei Române?
Muncă de cercetător şi de profesor este una foarte interesantă şi plină de satisfacţii, mai ales atunci când ai studenţi de excepţie cu care poţi dezvoltă o legătură profundă, atât la nivel teoretic şi academic, cât şi la nivel uman şi de împărtăşire a unor valori puternice, precum este iubirea de ştiinţă, de cunoaştere.
Ştiu că studiezi inteligenţă artificială. Ce este inteligenţă artificială? Cum ar trebui să o înţelegem noi toţi?
Inteligenţă artificială încearcă să studieze principii teoretice şi moduri practice prin care calculatoarele să înveţe să discearnă tipare şi concepte la un nivel uman sau chiar mai bine decât atât. Fiind interesată de natură inteligenţei şi de moduri de a o reprezenta şi de a o construi, domeniul AI este fundamental legat şi de altele, precum sunt neuroștiintele, biologia şi medicină.
Care este relaţia cu studenţii de la Universitatea Politehnică din Bucureşti?
Am o relaţie foarte bună cu studenţii mei. Sunt foarte bine pregătiţi şi au o putere de adaptare şi de a învaţă extraordinară. Mulţi dintre ei au un talent nativ pentru cercetare. Politehnica este un loc plin de studenţi cu un potenţial extraordinar, iar eu încerc cu tot dragul şi devotamentul, să îi ţin aici, acasă, dându-le şi posibilitatea de a participa, împreună, la diverse proiecte de cercetare de care mă ocup.
„Dacă dorim performanţă trebuie să învăţăm să acordăm timp, să avem răbdare”
Ce crezi că ar trebui să se schimbe în sistemul de învăţământ românesc?
În primul rând ar trebui să se preţuiască cât mai bine şi mai corect valoarea.
În al doilea rând, ne prinde bine să se accepte şi valori mai variate, nu doar după un anumit şablon. Există multe moduri în care un elev, student sau profesor poate să se manifeste şi să lase ceva bun şi de valoare în urmă sa. Această diversitate ar trebui încurajată pentru că din ea pot ieşi noile salturi importante în ştiinţă, tehnologie şi artă.
În al treilea rând, aş da mai mult timp pentru aprofundare. Aş reduce numărul de ore dedicate cursurilor propriu zise şi aş lasa mai mult timp pentru studiu individual, proiecte personale sau de cercetare. Într-un cuvânt, dacă dorim performanţă trebuie să învăţăm să acordăm timp, să avem răbdare, să învăţăm să ne focusăm pe termen mediu şi chiar lung. Să o facem precum un sportiv, cu dedicate, disciplină şi în timp. Mai bine aşa decât să încercăm să rezolvăm o sută de probleme deodată, să luăm multe multe cursursuri şi să nu ne mai ajungă timp pentru rafinare şi atingerea excelenţei.
O mare parte din muncă ta se duce pe găsirea unor soluţii de diagnosticare şi prediagnosticare a autismului, împreună cu profesorul Leon Zăgrean, cel care a introdusneurostiintele în România. Ce speranţe ne aduceţi, având în vedere că în România sunt mult copii care suferă de această afecţiune?
Muncă noastră în această direcţie este de abia la început, de abia acum începem să implementăm moduri prin care am putea folosi învăţarea automată, inteligenţă artificială şi vederea computaţională pentru a face ceva în direcţia detecției autismului timpuriu. Suntem la început şi de aceea nu aş putea să spun mai multe încă în acest moment. În viitor însă sunt convins că inteligenţă artificială va ajută enorm nu numai la înţelegerea modului nostru de a gândi şi intepreta lumea din jur dar şi pentru a studia patologia multor boli importante, precum autismul.
Sunt suficient se susţinuţi cercetătorii români?
În ţară noastră există programe de cercetare prin care cercetătorii şi echipele de cercetare pot câştigă, prin concurs bineînțeles, granturi de cercetare prin care pot să îşi formeze echipe, să susţină cercetători tineri dar şi cu experienţă, să menţină laboratoare dotate corespunzător. Nu aş putea să mă plâng în acest sens însă aş încuraja o susţinere mai bună şi mai constanta, tocmai pentru că munca să poată progresa şi oamenii să câştige încredere. Altfel putem pierde talente şi oameni valoroşi.
Sunt tineri care se uită la ceea ce ai reuşit tu şi care îşi doresc să lucreze şi ei în cercertare. Ce le-ai spune dacă ţi-ar cere un sfat?
I-aş încuraja să studieze şi să preţuiască matematică şi ştiinţele pentru că sunt fundamentale pentru a construi bazele, necesare mai târziu în muncă de cercetare. De asemenea îi încurajez să se implice în proiecte extraşcolare, să îşi dezvolte cât mai bine capacitatea de a gândi independent şi cea de a colabora în echipa cu alţii pe diverse idei.
Pe lângă notele bune, proiectele de pe lângă programa strictă ajută la formarea unui om într-un mod unic şi care i se potriveşte, îl învaţă să construiască ceva ce iubeşte de la zero şi să se organizeze independent, dar şi împreună cu alţii la fel de dedicaţi.
Îi asigur pe tinerii români că şi în România există locuri unde se face cercetare serioasă şi unde există şi finanţarea potrivită. România are laboratoare şi cercetători foarte buni – pe elevii de liceu îi încurajez să încerce de pe acum să ia legătură cu aceste locuri.
„Aproape în fiecare zi cant la pian”
Se spune că tinerii de astăzi pun mai mult preţ pe carieră şi în haosul zilnic uită de lucrurile cu adevărat importante. Tu cum vezi lucrurile?
Eu cred că ne e greu tuturor să facem faţă acestui „zgomot” zilnic. Nu e vorba doar de ziua de azi, aşa a fost mereu. E adevărat însă că azi, având mai multă tehnologie, comunicând mai uşor şi fiind mai mulţi, pe lângă avantaje, există şi o suprasaturaţie de date care poate provoca haos. O minte sănătoasă are nevoie şi de perioade de linişte, pentru odihnă dar şi aprofundare, pentru a putea gândi limpede.
Eşti pasiont de scris şi muzică. Ai şi scris cartea „Povestea unui cuvânt”. Ce vrei să transmiţi prin ce ai scris în această carte?
Da, sunt pasionat de artă, prin poezie şi muzică mă odihnesc după o zi lungă de muncă. Cercetarea vine cu un cost intelectual iar compoziţia muzicală mă ajută să mă rearmonizez. Aproape în fiecare zi cant la pian, seară, de exemplu. Poezia mă ajută dimineaţă când îmi fac exerciţiile, îmi beau cafeaua şi între timp gândesc … versuri.
Poezia este specială pentru că punând împreună şi muzică şi logică şi limbaj, leagă mai multe părţi ale minţii şi mi le pune în acord. Prin ceea ce scriu, că şi prin muzică, mă transmit pe „mine”, e o exprimare sinceră şi cei care vibrează la ceea ce transmit ajung astfel să mă cunoască.
Unele sentimente şi trăiri sunt general umane, de aceea prin ele ne regăsim unii pe alţii în ceea ce avem în comun, universal, dincolo de barierele dintre noi. Atât prin „Povestea unui cuvânt” cât şi prin ultima mea carte, în proză, „Mă numesc Albastru”, asta am încercat să fac – să mă exprim pe mine în modul meu cel mai sincer, mai adevărat, dar şi mai general, prin care să ajung mai aproape de omul din fiecare.
Prin ele am încercat şi să exprim într-un limbaj cât mai natural idei şi experienţe pe care le-am descoperit prin muncă mea. Ele sunt o intepretare artistică dar şi personală a cercetărilor mele. Prin muzică şi prin poezie îmi povestesc pasiunea pentru ştiinţă şi spiritualitate.
Ce îţi doreşti să faci mai departe?
Doresc să fac ce am făcut mereu. Să merg înainte, acolo unde mă va purta drumul şi inima.
