La șapte ani, Emil află că tatăl său și-a pierdut viața la locul de muncă. Acest blestem a venit ca un cutremur puternic în familia lor. După tragedie mama își pierde locul de muncă, cei doi copii pe care i-a abandonat într-un hotel, apoi casa.
Articol de Lajos Kristof
Trei zile au rămas singuri pe stradă. Timp în care rudele, frații mai mari nu știau de ei, abia după ce aflase că Protecția Copilului i-a dus într-un centru de primire minori. Deși n-ar fi trebuit să se întâmple asta, spune fără speranță fratele mai mic, care crede că mama lor nu își va găsi leacul pentru suferință. Emil spera în tot anul în care a locuit alături de copiii abandonați că mama se va vindeca, că-și va găsi locuință și vor petrece timp împreună.
Chiar și după lovitura despărțirii, mama lor încă îi caută la centru, mai puțin frații lor mai mari, cel mare nici nu vrea să audă despre ei.
I-am scris, dar n-a răspuns niciodată. Ei au două posibilități. Fie se acceptă adopția sau plasamentul la o familie, fie într-un apartament. “Cel mai bine pentru noi e să locuim într-un apartament”, spune fratele lui cu care locuiește în centru. Cred că asta ne poate schimba viața în mai bine. Sunt fericiți fiindcă la ei la centru sunt oameni care au grijă de ei și îi ajută mereu.
Puterea lui ÎMPREUNĂ există. Suntem noi toți! Oricine poate dona pentru ca viitorul acestor copii sĂ fie diferit și mai bun.Orice donație este bine primită, pentru că puțin cu puțin se strange mult.
Poți dona AICI sau direct în contul Asociației Gifted Center Kristopher
Nimeni nu știa că talentul lui e atât de valoros…
Colegii îi spun altfel: genialul, jucăușul, dansatorul, actorul. Are doar 11 ani și visează cum alții n-ar fi avut curajul să-și depășească condiția de orfan.
“ În dans ai nevoie să simți cum intră muzica în corp, să le dai voie emoțiilor să îți vorbească, să ai deschidere, încredere. Când dansez mă simt înțeles, simt că pot ajunge acolo unde lumea e așa cum o văd în realitate: mai bună, perfectă, în care toți copiii să se bucure de prezența părinților”. – Emil
N-a dansat niciodată decât la ocazii, la petreceri însă lumea râdea de el fiindcă punea suflet în mișcări. Emoțiile lui erau libere lipsite de constrângere sau reguli în care mintea lui se eliberează și lasă inima să-și spună adevărata lui poveste de viață.
Îmi aduc aminte cât de greu a fost în orfelinat să răzbești pentru a-ți păstra inocența, talentul și sensibilitatea.
Într-un mediu dur, plin de răutăți, de invidii. Unde iubirea n-o găseai decât la persoanele străine. Când te naști cu astfel de abilități și Dumnezeu te trimite într-un orfelinat, în loc să-ți dea o familie care să te susțină e clar că lupta cu sine devine din în ce mai dură. Iar talentul devine ca dansul.
