Mai sunt doar câteva ore până când unitățile de învățământ o să prindă, din nou, viață. Elevii doljeni sunt primiți în 187 de unități de învățământ de stat. La acestea se adaugă cele 22 de unități de învățământ privat și patru școli pentru învățământ special. Profesor Constantin Lungulescu, președintele Filialei Dolj a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, face o radiografie a sistemului de învățământ la început de an școlar, într-un interviu acordat jurnaliștilor Media10.
Media10: Elevii se pregătesc să intre din nou în clase. Sunt pregătite unitățile de învățământ din Dolj să îi primească așa cum trebuie?
Constantin Lungulescu: Cred că da. S-au făcut igienizări, probabil unele mai au reparații de făcut, dar nu cred că va fi o problemă pentru deschiderea anului școlar. Sunt spații care nu au autorizație de funcționare. Nu există la nivel național o strategie în a termina această operațiune, astfel încât toate unitățile școlare să aibă autorizații sanitare de funcționare și avize ISU. Dacă s-ar face o investigație la nivel național și o strategie prin care ne-am propune să lichidăm aceste situații am reuși cu ajutorul Ministerului Dezvoltării, care trebuie să aloce banii necesari pentru că școlile sunt alte comunităților locale, ale Primăriilor.
„Avem și situații cu grădinițe în care copiii nu au unde să se spele pe mâini, vin cu apă de acasă”
Media10: În anii trecuți elevii au fost așteptați în unități de învățământ care au toaleta peste stradă sau în curte. Cât de grav vi se pare acest lucru, în comparație cu ceea ce se întâmplă în alte sisteme de educație?
Constantin Lungulescu: Situația din localitatea Izvoare cu toaleta peste stradă nu mai este de actualitate. Despre celelalte care au toaletă în curte nu putem spune că fac un lucru bun. Primăriile care au în îngrijire unitățile respective ar trebui arătate cu degetul. Sunt și primării care au găsit soluții. Avem și situații cu grădinițe în care copiii nu au unde să se spele pe mâini, vin cu apă de acasă. Sper ca primarul de acolo să își revină și să facă ceva.
„programe școlare încărcate excesiv”
Media10: Care considerați că sunt cele mai mari probleme ale sistemului de învățământ în acest moment?
Constantin Lungulescu: Suntem arătați cu degetul că avem un sistem perimat. Totuși, elevii noștri când se duc în străinătate și sunt foarte buni. Avem programe școlare încărcate excesiv. Unii colegi abuzează și dau teme destul de stufoase, deși există un ordin de ministru care vorbește despre „a ușura” puțin temele. Există sistem în Europa și în lume unde nu se dau teme deloc. Eu nu sunt dintre cei care nu doresc să dăm teme copiilor, dar cred că trebuie să fim mai rezonabili cu ele. Legat de disciplinele integrate, se pot integra câteva discipline și copiii să facă, de exemplu, intensiv două luni biologie și nu să se întindă pe un an. Avem școli în rural care arată mai bine decât cele din oraș. Avem o elită de copii cu rezultate foarte bune, ei reprezintă un procent de 5%. Problema este să facem ceva și pentru ceilalți, să încercăm să îi motivăm cumva. Nu avem o orientare școlară, astfel încât părinții să înțeleagă faptul că pot să îndrume copiii și spre o școală profesională. Nu este o rușine să înveți o meserie. Un meseriaș poate să câștige foarte bine.
Agenții economici nu s-au înghesuit să solicite locuri la învățământul dual
Media 10: În Craiova unde au părinții posibilitatea să își îndrume copiii către școlile de meserii?
Constantin Lungulescu: Elevii pot fi duși la liceele tehnologice unde au și școli profesionale. Am avut oferte și pentru învățământul dual, care este o noutate. Am preluat modelul de la Brașov, Sibiu, dar la noi agenții economici nu s-au îngrămădit cu oferta prin care să îi învețe pe copii meserie și să le dea o bursă lunară de cel puțin 200 de lei. Ei nu ar pierde nimic dacă ar face asta pentru că elevii fac practică și efectiv muncesc în firma lor. După terminarea studiului elevul se poate angaja în aceea firmă. Agenții economici nu s-au înghesuit să solicite locuri la învățământul dual. Am realizat puține clase de profesională.
Media10: În ultimele zile am asistat la scandalul legat de greșelile din manualele de geografie. Cum vedeți dumneavoastră această situație?
Constantin Lungulescu: Eu am făcut școală și înainte de 89 și manualele nu se schimbau. De aceea, a fost nevoie să înlocuim manulalul unic cu manualele alternative. Manualele alternative au avut foarte multe erori când au apărut, ne puneau și pe noi în situații delicate în fața elevilor. În timp s-au corectat. Acum o să fie retipărite cel cu proleme și banii se vor recupera de la cei care au comis erorile.
„aprope nimeni nu vrea să mai devină profesor”
Media10: Sistemul de învățămât este subfinanțat sau banii nu sunt gestionați eficient?
Constantin Lungulescu: Categoric este subfinanțat. S-au găsit tot felul de tertipuri cu mutarea finanțării de la Minister, la comunitățile locale, să suporte și ele o parte din cheltuieli. Unii suportă, alții nu. Legea spune că procentul pentru educație trebuie să fie cel puțin 6% din PIB, nu este însă respectată. Se alocă 2,7% sau 3,3%. Dacă bugetul ar fi mai mare școlile ar avea alte dotări, salarizarea ar fi mai bună și meseria de profesor ar fi mai căutată și ar dori să intre în sistem absolvenți mai buni. Dacă mergem să facem un tur prin liceele foarte bune in Craiova și întrebăm elevii de clasa a XII-a cine vrea să se facă profesor o să avem o deziluzie pentru că aprope nimeni nu vrea să mai devină profesor, deși unii dintre ei au părinții profesori. Nici măcar copiii profesorilor nu doresc să mai facă această meserie. Motivația financiară nu există. Debutanții au salarii foarte mici.
„Dacă ești debutant și primești 1.500 de lei net, e greu să fii profesor”
Media10: Cât de greu este pentru un învățător sau profesor să lucreze în mediul rural, îi susține sistemul cu ceva?
Constantin Lungulescu: Nu îi ajută cu nimic. Dacă este o comunitate serioasă îi decontează cheltuielile de navetă, dacă nu respectă legea, mergem în instanță să primească cheltuielile de transport. O zi de lucru pentru un profesor din mediul rural începe dimineața la ora 5 și se termină pe la ora 16:00 când ajunge acasă. Dacă ești debutant și primești 1.500 de lei net, e greu să fii profesor.
„Am avut tot felul de miniștri care au promis reducerea birocrației, nu prea s-a întâmplat”
Media10: Ce ar trebui să știe un profesor debutant la început de carieră?
Constantin Lungulescu: Ei au o mare problemă pentru că vin de pe băncile facultății și nu știu ce se petrece într-o școală. Ar trebui să fie obligați să stea foarte mult în școală, să facă activități de voluntariat, să învețe cum să mânuiască un catalog, ce trebuie să facă un profesor de serviciu pentru că practica studențească de câteva ore pe care o fac sau nu, nu este suficient ce învață. Nu știu cum este un consiliu profesoral, ce probleme se dezbat acolo.
Media10: Birocratizarea excesivă este o problemă. Sunt învățători, profesori care au ajuns să se ocupe în mare parte de hârtii?
Constantin Lungulescu: Este un adevăr. Am avut tot felul de miniștri care au promis reducerea birocrației, nu prea s-a întâmplat. Toți au rămas în fața în faza promisiunilor. Poate găsim o soluție să ne ocupăm mai mult de ceea ce facem la clasă și să îi ajutăm cât mai mult pe elevi.
„Evaluările psihologice sunt puțin formale, peste tot”
Media10: Este foarte importantă evaluarea psihologică a cadrelor didactice. Au fost exemple care ne-au dat de gândit de-a lungul anilor și care au ridicat probleme. Cât de serioase sunt aceste evaluări?
Constantin Lungulescu: Evaluările psihologice sunt puțin formale, peste tot. Avem cazuri și în Poliție și în Parlament. Ar trebui prevăzute prin lege mai multe aspecte legate de capacitatea fizică de a fi profesor, altfel este o întreagă problemă, apelăm la medicul de medicina muncii în stfel de situații. Elevii nu trebuie să aibă la clasă un om care este în suferință, dacă are o suferință ea se poate trata și după aceea poate să revină în activitate.
Mesaj pentru elevi și părinți și profesori la început de an școlar
Ca la fiecare început de an școlar niște copii pășesc cu emoție. Este vorba de cei care intră prima dată în clasa pregătitoare, de cei care încep clasa a IX-a la un liceu, de cei care încep școala profesională. Le urez succes deplin, profesorilor la fel, părinților multă sănătate, să aibă grijă de copii și să colaboreze cu profesorii astfel încât lucrurile să intre pe un făgaș normal. Profesorii să îi trateze pe elevi ca pe propriii lor copii. Să avem liniște în unitățile școlare, să ne putem face actvitatea corect!