Ileana. Nelu. Și Marian. Sunt numele a trei părinți pe care îi leagă aceeași situație, suferință, neșansă. Toți au copii pentru care 10 septembrie nu e o altă zi din calendar. E prima zi de școală. De revedere cu colegii, de emoție, de așteptări. Sunt însă copii care pășesc în curtea școlii temători că nu sunt ca ceilalți. Unii intră cu ghiozdanul de anul trecut pe care se mai văd doar urmele desenelor de anul trecut. Alții cu aceeași pereche de încălțăminte. Ei sunt copiii familiilor ce trăiesc „pe datorie”.
♦ România este ţara cu cei mai mulţi elevi din Uniunea Europeană care abandonează şcoala. Doi din zece elevi ajung să renunţe la şcoală. Cei mai mulţi sunt de la ţară şi provin din familii sărace.
Educația este gratuită, conform Constituției. Dincolo de lege, părinții sunt nevoiți să scoată din buzunar câteva sute de lei ca să își poată trimite copilul la școală. Am stat de vorbă cu părinți de la oraș, dar și de la sate, despre ce înseamnă pentru ei începutul de an școlar. Câți bani cheltuie? Cât de greu le este? Cum se descurcă cei care trăiesc din salariul minim pe economie? Dar cei care nu au un loc de muncă?
I. Craiova. Mama. un vis. salariu minim
Ileana are două fete. Una începe luni clasa a VI-a, alta clasa a II-a. Femeia lucrează la o cofetărie și este plătită cu salariul minim pe economie. Soțul ei este șofer, distribuie pâine, la final de lună pe fluturaș niciodată cifra nu sare de 1.200 de lei. Trăiesc într-un apartament care, de fapt, „este al băncii”, după cum spune femeia, în cartierul Valea Roșie, din Craiova. Mai au de plătit rate încă 20 de ani. De când copiii au început vacanța mare părinții au început „să pună bani deoparte”, ca să le poată lua hainele și rechizitele de care au nevoie la începutul noului an școlar.
„Se cheltuie mult. Numai dacă le iei câte un trening te costă cam 200 de lei pentru doi copii. Caietele mari nu sunt mai ieftine de 3,5 lei și dacă trebuie să cumperi pentru fiecare materie se strâng peste 10 caiete de copil. Trebuie să le iei şi un penar, pixuri, acuarele, trusă geometrică. ”, spune mama.
Fără 400 de lei pentru un copil nici nu ai ce să faci în magazin, spune Ileana. Bani de ghiozdane nu a mai avut anul acesta. „Le-a spus că nu am cu ce să le mai iau și ghiozdane. Le ia tot pe cele de anul trecut”.
Din 1. 200 de lei net, Ileana nu reușește să acopere toate nevoile familie. 650 de lei e numai rata la bancă Pentru rechizite și haine a cheltuit salariul pe o lună. Nu știe de unde o să scoată alți bani pentru cărți, caiete speciale. Știe doar că e greu. Are, însă, puterea să zâmbească. Fetele ei învață bine. Sunt printre primii în clasă. Visează ca pe cea mare să o vadă doctoriță, iar pe cea mică avocat.
„Nu mă las până nu o să le văd pe ele bine. E greu în țara asta, e greu să îți trimiți și copiii la școală. Am renunțat la nevoile mele ca se le pot oferi fetelor tot ce au nevoie la școală. Pe parcursul anului mai e nevoie de bani pentru cărți, hărți, culegeri, caiete. Sunt colegi de-ai lor care fac meditații. Eu mă tot gândesc cum să fac să o trimit pe cea mare să ia și ea câteva ore de engleză, poate de la ea o să învețe și cea mică”, spune Ileana în timp ce își freacă mâinile.
II. Poveștile familiilor de la țară
Pentru cei care locuiesc la țară începutul școlii este fie foarte greu, fie tratat superficial de părinții care la rândul lor au crescut cu ideea ce „școala nu ajută la mare lucru”.
Nelu are două fete.
„Una trece acum într-a a VIII-a, cea mai mică într-a a IV-a. Le-am pregătit cum am putut și eu pentru școală. Muncesc cu ziua, ba pe la unu, ba pe la altu. Toate sunt scumpe. Au plecat la Craiova cu soția cu 300 de lei, atât am avut să le dau, nu le-a ajuns mai de nimic”, povestește Nelu.
Fetele au câte o pereche de blugi și o bluză în care să se îmbrace în prima zi de școală. Nu au, însă, încălțăminte.
„Merg cu alea pe care le au. Ce să le fac!?. Sub 70 de lei nu prea mai găseşti nimic de încălțat”, spune mama care ridică din umeri.
Femeia nu are serviciu. A lucrat câteva luni la o croitorie pe care o făcuse cineva pe fonduri europene într-un sat vecin. S-a încheiat proiectul și nu a mai fost nevoie de ea. Toată vara a vândut în piață flori, mere din mărul pe care îl au în curte, porumb.
„E greu. Când ajungi în magazin și vezi cum cumpără lumea te doare sufletul că nu poți să le iei și tu copiilor tăi tot ce au nevoie sau ce și-ar dori. Mai sunt în sat copii care au bani, le cumpără părinții. Văd și ele, dar nu am de unde să le dau”, spune mama.
Alina, fata cea mică a familiei învață simultan cu alți colegi din clase mai mici. Așa a învățat și anul trecut pentru că în sat mai sunt puțini copii și a fost nevoie de comasarea claselor. Alina spune că și-ar dori ca la început de an să aibă adidași noi și un penar echipat. Părinții i-au cumpărat de la magazinul din sat cel mai ieftin penar. Pentru că i-au luat blugi și bluză de la Craiova nu le-au mai rămas bani și pentru toate rechizitele așa că i-au cumpărat „pe caiet” de la magazinul din sat.
„Dacă o să am bani le plătesc, dacă nu m-am înțeles cu doamna de la magazin, mă duc și o ajut la cules la vie și scap de datorie”, spune Nelu.
III. Mentalități. „Pentru ce atâta școală”
Sunt și copii care pășesc în noul an școlar cu mâinile goale. Părinții nu i-au pregătit în nici un fel. Când îi întrebi „De ce”, răspunsul e rapid: „Păi cu ce?”. Ridică din umeri și se uită în pământ. Marian nici nu a făcut eforturi prea mari să își pregătească cei patru copii pentru școală. Găsește rapid scuze.
„Pentru ce atâta școală. Nu vedeți la televizor ce arată?! La noi în sat sunt bine ăia care au plecat și au muncit prin alte țări. Aici abia știau să vorbească. În țara asta nu mai faci nimic”, sunt vorbele unui părinte care nu înțelege rolul școlii.
E mentalitatea cu care el a crescut. Aceeași mentalitate păguboasă cu care își crește și copiii. O realitate a României. În trei povești. Trei semnale de alarmă!